REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.3° Constanța Dum., 15 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7644
3.3° Constanța Duminică, 15 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7644
 

Amendat cu 3.000 de lei pentru că făcea glume cu alarme antiaeriene!

Amendat cu 3.000 de lei pentru că făcea glume cu alarme antiaeriene!

Replica API 6 martie 2022 | 23:02 1552

Un bărbat din judeţul Prahova a fost amendat cu 3000 de lei după ce a pornit cu autoturismul prin comuna în care locuieşte folosind sunetul unei alarme antiaeriene. Este al doilea astfel de incident din ultimele ore, după ce la Sighet doi tineri au pus, printr-un megafon, sunetul unei alarme antiaeriene, strigând „Vine războiul! Fugiţi!”, anunță news.ro.

Amendat cu 3.000 de lei pentru că făcea glume cu alarme antiaeriene!

Poliţiştii din Prahova au început verificările după ce, vineri seară, în jurul orei 20:30, au fost sesizaţi despre faptul că, în comuna Valea Călugărească, un bărbat se plimbă cu autoturismul folosind sunetele unei sirene antiaeriene.

„În baza sesizării, poliţiştii au efectuat verificări pe raza de competenţă, depistând autoturismul în cauză, fiind condus de un bărbat care asculta muzică cu caracter alarmant, specific situaţiilor de urgenţă, la un nivel ridicat. Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Valea Călugărescă. Faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 61/1991 privind nerespectarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice”, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Amendat cu 3.000 de lei pentru că făcea glume cu alarme antiaeriene!

Amenda aplicată prahoveanului este de 3000 de lei.

Un incident similar a avut loc în centrul municipiului Sighetu Marmaţiei, unde doi tineri au dat ture prin centrul oraşului folosind un megafon la care putea fi auzit sunetul unei sirene de război.

Cei doi tineri, din localitatea Sarasău, au fost amendaţi cu câte 2000 de lei, au precizat oficiali ai Poliţiei judeţene Maramureş, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
Faceau probe
0
1