ANAF Constanța amenință cu greva generală, din cauza condițiilor precare de muncă
ANAF Constanța amenință cu greva generală, din cauza condițiilor precare de muncă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDupă lungul șir al protestelor organizate de către angajații din Învățământ, Sănătate, iată că a venit și rândul celor de la ANAF să iasă la protest, nemulțumiți de condițiile de muncă, solicitând, printre altele, și egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată în fiecare instituţie şi familie ocupaţională distinctă în cadrul Legii salarizării. Dacă nu obțin revendicările, există riscul ca, săptămâna viitoare, să fie organizată grevă generală. Contactat telefonic Emilian Marian, lider de sindicat ANAF Constanța, a transmis faptul că pe 22 august va avea loc un protest al angajaților ANAF, fiind deja începută și procedura de strângere de semnături pentru grevă, asta dacă nu se ajunge la nici un consens cu Ministerul Finanțelor.
Angajaților din cadrul direcțiilor financiare le-a ajuns cuțitul la os și s-au decis ca pe 22 august să organizeze un protest. Și funcționarii direcțiilor financiare din Constanța vor ieși la protest: „Pe 17 era un termen ca urmare a negocierilor de săptămâna trecută. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu negocierea ministrului de Finanțe. Colegii de la Cluj au anunțat pe 22 august un protest la care noi ne solidarizăm. Nu ne-au chemat la un alt dialog, în afară de comunicarea avută săptămâna trecută. Mai avem un material care este produs de ANAF și înaintat Ministerului de Finanțe, un material făcut de un membru de sindicat, ceea ce înseamnă că cei din conducerea ANAF sunt conștienți de toate problemele care sunt în sistem, legate de salarizare, de condițiile de muncă, problema digitalizării.” a transmis Emilian Marian, lider de sindicat ANAF Constanța.
Marian: Guvernanții noștri sunt mai preocupați să ia „OK-ul” de la Bruxelles, decât să negocieze întâi cu noi
Angajații direcțiilor financiare speră să se ajungă la un numitor comun și să nu fie nevoiți să declanșeze o grevă, mai ales dacă ne uităm la ce s-a întâmplat cu profesorii care nu au rezolvat mare lucru de pe urma grevei pornite la finalul lunii mai: „Noi tot sperăm că va avea loc un dialog. Pe de ală parte, fusesem anunțați că întâlnirea în cadrul căreia trebuia să se discute despre legea salarizării s-a amânat. Guvernanții noștri sunt mai preocupați să ia „OK-ul” de la Bruxelles, decât să negocieze întâi cu noi. Iau „OK-ul” de acolo și după aceea ne impun nouă, nu știu ce se întâmplă. Probabil că oamenii vor semna pentru grevă. Noi suntem în procedură pentru a strânge semnături pentru grevă. Să fim pregătiți în eventualitatea în care nu ne cheamă la dialog sau nu vom fi mulțumiți de rezultatele dialogului. Așa se colaborează, așa înțeleg ei că se colaborează.”
„Preferăm să plătim chirii”
Nemulțumirile angajaților ANAF Constanța sunt legate de condițiile de muncă oferite, aceștia nu au un singur sediu, contribuabilii fiind nevoiți să facă drumuri între sediile ANAF din Constanța, cu toate că ANAF deține proprietăți, se pare că se preferă să se plătească diferite chirii. „Avem condiții care nu sunt de secolul XXI. Este jenant. Noi ca noi, mai plătim din buzunar, mai cumpărăm una alta. Dar este penibil pentru contribuabilii care vin. Toalete insalubre, holuri insalubre. Nu avem un sediu să fim toți într-un loc, punem contribuabilii pe drumuri, cu toate că suntem al 2 – lea județ, după București, ca și contribuție la bugetul de stat, noi nu avem un sediu. O parte din noi stăm în sedii închiriate, iar clădirile care sunt proprietatea ANAF sunt părăsite, precum cea de pe Mircea cel Bătrân. Nu s-au găsit bani pentru a fi recondiționată, preferăm să plătim chirii. Digitalizarea ne pune cele mai mari probleme. Noi nu putem să oferim un serviciu de calitate contribuabililor. Suntem într-o situație ciudată. Pe de altă parte ni se cere să aducem mai mulți bani la buget. Cum să aduci bani la buget dacă programele nu merg, bazele de date nu sunt integrate, colegii au ieșit la pensie și ne-am împuținat. Nu ai cum să faci față la volumul de muncă.”, a mai declarat, pentru Replica, Emilian Marian, lider de sindicat ANAF Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.1° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)







