Anca Dragu, luată în calcul pentru funcția de premier din partea Coaliției
Anca Dragu, luată în calcul pentru funcția de premier din partea Coaliției
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAnca Dragu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, ar putea fi noul premier din partea Coaliției.
Este prima femeie care deține funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, cu o experiență profesională de 27 de ani în domeniul economic, financiar-bancar și public. A fost și prima femeie din România care a deținut mandatul de președinte al Senatului (2020 – 2021), precum și a doua femeie din istoria României în funcția de ministru al Finanțelor Publice (2015 – 2017).
Anca Dragu și-a început cariera în Banca Naţională a României (1996-2001), în funcția de economist, după ce a absolvit facultatea de Finanţe Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1996). S-a specializat în economie internațională la Universitatea George Washington (1999-2000). În anul 2007 a obținut titlul de master în politici publice şi integrare europeană la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), iar ulterior și titlul de doctor în economie la ASE București (2010), unde a susținut lucrarea la tema „Mecanisme pentru asigurarea stabilității financiare la nivel internațional”.
De asemenea, Anca Dragu a activat mai bine de zece ani ca economist la biroul local și regional al Fondului Monetar Internațional (2001-2013), apoi și-a continuat cariera la Comisia Europeană, în cadrul Directoratului general de economie şi finanțe al Comisiei Europene (DG ECFIN), în funcția de analist economic (2013 – 2015), respectiv consilier al directorului general adjunct (2017 – 2019). În perioada 2019 – 2020, Anca Dragu a fost director general adjunct și membră a Consiliului de Administrație al unei companii din sectorul energetic.
Totodată, o parte din cariera sa este dedicată activității academice. Astfel, începând cu anul 2018, Anca Dragu este profesoară asociată la Academia de Studii Economice din București, precum și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Entrepreneurship Academy (București, România), unde predă discipline din sfera macroeconomiei și finanțelor.
Este autoarea mai multor publicații științifice și analize economice.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 













