1.7° Constanța Sâm., 28 Ian. 2023
Anul XX Nr. 6257
1.7° Constanța Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 Anul XX Nr. 6257

Anca Nedea, despre Mirela Matichescu: Demisia ei nu are nici o legătură cu mine

Replica API 28 octombrie 2015 | 00:15 508

Surpriză de proporţii la ANT

Surpriză de proporţii la ANT

Anca Pavel-Nedea

Surpriză de proporţii la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT)! Mirela Matichescu a demisionat, marţi, din funcţia de vicepreşedinte al ANT, după trei ani de activitate. „Pur şi simplu este o decizie personală. Consider că timp de trei ani de zile mi-am făcut treaba în slujba ANT şi a tot ceea ce a însemnat industria turistică. Şi mă refer la societăţi comerciale, hotelieri, agenţii de turism, asociaţii profesionale, şi nu în ultimul rând la cei peste 156.000 de angajaţi din această industrie pentru care m-am luptat să aibă o viaţă mai bună, să le reducem taxele şi impozitele, să le creştem calitatea serviciilor.

Consider că am făcut destule în aceşti trei ani de zile şi trebuie să schimb în acest moment proiectul profesional. Încă nu ştiu care va fi următorul meu proiect. Am nevoie de o perioadă de gândire, am mai multe opţiuni. Clar, vreau să vin în continuare în sprijinul mediului de afaceri şi al angajatului“, a spus Mirela Matichescu, potrivit presei centrale. Mirela Matichescu a fost numită vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Turism, pe 19 februarie 2013. Matichescu a exercitat, începând din septembrie 2014, funcţia de preşedinte al instituţiei, până la numirea unui conducător al Autorităţii, conform legii.

Magnum BET - Ad.
Magnum BET - Ad.

Proaspăt desemnată în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea a declarat, pentru „Replica” de Constanţa că Matichescu şi-a dat demisia strict din motive personale şi că nu există motive ca cineva să îşi imagineze că cele două nu s-ar fi agreat. „Cu Mirela discut şi am discutat şi astăzi. E o aberaţie (faptul că cele două nu s-ar fi înţeles – n.r.). Cu femeia aceasta n-am avut nimic. Sunt un om vertical, nu e nici un fel de conflict şi nu va fi vreodată, eu lucrând cu ea de foarte mult timp şi ne cunoaştem de foarte mult timp.

Decizia ei nu are nici o legătură cu mine. Că are şi alte aspecte, nu ştiu. De altfel, nici n-am apucat să lucrăm de când am venit aici, pentru că a avut probleme de sănătate şi şi-a luat concediu medical şi, apoi, m-a anunţat şi pe mine. Este o decizie personală şi unilaterală. Demisia ei a fost semnată, nu de mine, că n-am dreptul să fac asta, ci de ministru. Mi-a explicat că a fost decizie luată greu, având în vedere că de trei ani a lucrat aici“, a declarat Anca Nedea Pavel.

O consideră pe Matichescu o pierdere în echipa ei? „Nu am cum să mă pronunț cu privire la activitatea ei, că abia am venit președinte, iar Mirela pleacă. Mi-ar fi plăcut să lucrăm împreună să pot să-mi exprim o părere pertinentă. Ceea ce eu întotdeauna fac. Ceea ce am văzut din mediul privat , în mod sigur, noi am apreciat activitatea ei, s-a zbătut pentru industrie. Din poziția de președinte n-am cum să spun“, a spus Nedea Pavel.

Mirela Matichescu

Întrebată cine ar fi potrivit să ocupe această funcție, președinta ANT a răspuns: „Nu am pe nimeni. Eu sunt apolitică, nu-mi doresc un vicepreședinte de o altă coloratură, n-am pe nimeni, deocamdată. Dacă aș ști un om care are, cel mai important, verticalitatea necesară...sunt oameni, nu e vorba că nu-i cunosc. Dar trebuie să existe o combinație, o sumă de mai multe aspecte: verticalitate, integritate, rezistență. Ar trebui să vină să mă completeze, ar trebui să cunoască sistemul. Probabil exisă, dar într-o zi n-am cum să aflu. N-o să fie de azi pe mâine. Sper să o găsim“, a conchis președintele ANT.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
494234281137
5/49
288635422
joker
44191422011