Ancuța Belu: Chiar dacă s-a diminuat numărul militarilor americani, lucrările la orașul NATO continuă conform graficului! Video
Ancuța Belu: Chiar dacă s-a diminuat numărul militarilor americani, lucrările la orașul NATO continuă conform graficului! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a declarat în exclusivitate pentru Replica de Constanța că înființarea bazei NATO de la Kogălniceanu a contribuit decisiv la ceea ce a însemnat dezvoltarea comunei. Ea a precizat că numărul investițiilor private a crescut semnificativ în ultimii ani. Anunțul retragerii unei părți a trupelor SUA a creat o serie de discuții la nivelul comunei, însă nu a pus în dificultate niciun din investițiile private. Ea a mai spus că lucrările la „orașul NATO” continuă și sunt în graficul stabilit. În ceea ce privește investițiile locale, Ancuța Belu a afirmat că acestea continuă și că își dorește să le finalizeze la termenele stabilite. Cel mai important proiect, cel de anvelopare a 30 de blocuri este aproape de final și este unul dintre cele mai importante proiecte având în vedere atât valoarea cât și importanța lui. Ancuța Belu a mai declarat că cele mai multe probleme le întâmpină la cei care emit avizele pentru rețeaua de energie. Ancuța Belu spune că reprezentanții societății de furnizare a energiei au pus cele mai multe piedici și au îngreunat finalizarea unor proiecte importante pentru comunitate.
Am aflat din presă că pleacă americanii
Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a declarat în cadrul unui interviu exclusiv pentru Replica de Constanța că dezvoltarea Bazei NATO a însemnat automat dezvoltarea localității din toate punctele de vedere. Ea a mai spus că unii au încercat să profite de pe urma extinderii bazei și au cumpărat terenuri însă au fost dezamăgiți când s-a făcut exproprierea.
„Anunțul plecării, bineînțeles, l-am aflat din presă. Prima și prima dată, presa a fost cea care a venit, pentru că am înțeles că a apărut într-o dimineață pe site-ul Ministerului Apărării. Sincer, nu am fost informați de la prima oră a dimineții ca să știm exact ce se întâmplă. Așa cum bine știți, foarte mulți locuitori din Mihail Kogălniceanu lucrează în baza NATO.
Automat, odată cu apariția știrii, fiecare s-a informat prin propriile mijloace pe care le-au avut la dispoziție. Atât eu, în calitate de primar al localității, cât și cetățenii care lucrează acolo, am fost oarecum liniștiți, că de fapt este o diminuare a numărului de soldați americani. Știrea în sine a fost că pleacă, deoarece, din punct de vedere al numărului, cel mai mare contingent pe raza României se află într-adevăr în Mihail Kogălniceanu.
Categoric, retragerea lor nu este în totalitate. La noi, în permanență, numărul lor a variat. Categoric, ei au o perioadă în care se schimbă, deci nu sunt aceiași soldați în permanență, alături de celelalte echipe de militari din țările NATO. Știu că în ultimii ani acolo s-au făcut foarte multe investiții, și nu numai ale statului român, ci în primul rând ale partenerilor. Și americanii au făcut foarte multe investiții”, a declarat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu.
Lucrările la orașul NATO continuă conform graficului
„Dacă știți graficul de execuție, știți că în ultima parte a execuției lucrărilor, de-abia atunci încep să se construiască acele locuințe, case, sau cum se pot numi ele. Lucrările continuă. Cel mai mare aport financiar, sau banii cei mai mulți, îi aduce statul român. Categoric, după aceea, fiecare are o cotă-parte. Nu am cunoștință în acest moment să se diminueze (investițiile). Din contră, știu că lucrările continuă. Acum a fost și perioada aceasta cu timpul puțin mai nefavorabil, ca să spunem așa. Nu am cunoștință ca lucrările să fie sistate. Din contră, am auzit că se țin licitații. Știți că ele, de obicei, se țin la minister.
Din punctul ăsta de vedere, acuma să fim serioși: Baza de la Mihail Kogălniceanu a revitalizat oarecum comuna și a devenit atractivă. Eu am spus-o mereu: este exact emblema de pe o haină scumpă. Ne-a crescut foarte mult atât nivelul de trai, cât și nivelul pe care am fost oarecum obligată să-l susțin ca să ținem pasul cu ei. Și, de ce nu, când spui Mihail Kogălniceanu, prima dată toată lumea a zis – cel puțin o dată în media – de Baza NATO, Aeroportul, Baza NATO”, a spus primarul Ancuța Belu.
Afacerea cu terenuri nu a fost așa cum și-au imaginat unii
„Așa cum bine știți, să știți că am avut vremuri mai bune sau mai agitate. În momentul în care – și o să reamintesc, deși poate nu cu foarte mare plăcere – pentru că tensiunea care a existat acum 4-5 ani de zile, atunci când s-au făcut exproprierile, probabil că știți și dumneavoastră. Foarte mulți cetățeni, știind în mare cam pe unde vor fi terenurile care se vor expropria, și categoric primii și primii cetățeni s-au grăbit să cumpere în zona unităților militare, știind că acolo vor fi. Și și-au imaginat că prețurile vor fi exagerat de mari, prețuri de America. Pentru că nimeni nu mai vorbea că este bază NATO sau că Ministerul Apărării sau România investește acolo. Toată lumea spunea: «vin americanii». Categoric, toți au gândit niște prețuri de America, nu de România, nu de Mihail Kogălniceanu.
În momentul în care au venit evaluatorii și au stabilit prețurile așa cum erau în acea vreme, a fost o stare de nemulțumire. O stare de nemulțumire în cazul în care foarte mulți își făcuseră planurile și se gândiseră că vor încasa multe milioane de euro sau de lei. Au fost și niște mici mișcări, niște mici agitatori care în sinea lor au avut și terenuri extravilane, dar și intravilane.
Și când spun intravilane, vorbesc doar printr-un PUG făcut în anul 2011 pe presupusele suprafețe care știau oarecum că vor veni la expropriere. Terenuri care tot timpul au fost drepturi reconstituite, deci au fost terenuri agricole și făcute intravilane printr-un PUG. Un PUG care nu avea reglementări pentru ele, deci care trebuiau să mai suporte niște avize ca să poată fi construite. Nu aveau utilități, nu aveau... Una peste alta, terenul de la intravilan a fost evaluat la 4 euro, cu cel de la extravilan, care pot spune că în acel moment a fost oarecum micuț. Dar dacă dânșii nu au putut justifica prețurile mai mari când le-au cumpărat, să spun că un 5.500 în acel moment, poate că un 6.500, poate ar fi trebuit. Dar prețul a fost oarecum compensat de terenul intravilan, care întotdeauna de către oameni, de proprietari sau de fermieri, a fost folosit întotdeauna ca și teren agricol. Ori un 4 euro în câmp a fost un preț bun. Eu știu că dorința le-a fost de grilă, interesul meu este să vină, și a fost întotdeauna să-i susțin, dar până la limita legală.
Primarul nu are puterea, capacitatea și nici nu este legal să influențeze în vreun fel prețul. Dar oamenii care vor să investească au venit în zona dumneavoastră după ce a început să se dezvolte baza? Da. Și bine, continuă să vină. Și vreau să vă spun că sunt și voi fi deschisă, indiferent de oamenii care vor veni. Am înțeles și înțeleg pe zi ce trece mesajul că mă pot dezvolta fără să stau cu mâna întinsă la Guvern sau la alte instituții ale statului ca să-mi poată da bani și să supraviețuiesc. Dacă fiecare dintre noi nu înțelege că trebuie să sprijinim investitorii, drumul nostru nu este decât spre pieire sau spre diminuarea personalului, astfel încât să nu poți dezvolta”, a afirmat Ancuța Belu.
Video 1:
Investiții majore care au ridicat serios comuna Mihail Kogălniceanu
„Momentan, foarte mulți dintre ei sunt în procedură de construire. Pot să spun că, pe lângă investițiile pe care le-am făcut pentru prima dată noi ca administrație locală, haideți să o luăm cu comerțul. A venit primul Profi, primul Pepco, se va înființa – primul mall va urma în imediată apropiere. Trebuie să se înființeze Mall-ul Mihail Kogălniceanu. Este un spațiu enorm de mare. Cred că n-ați mai fost de mult în Kogălniceanu, dar aveam noi o zonă mai puțin sistematizată, chiar în mijlocul comunei, pe care noi o numeam «moară și internat». Au fost niște exproprieri, au fost niște litigii.
Se construiesc primele blocuri private. În acest moment avem PUZ-uri făcute, sau mă rog, în procedură de autorizare, de avizare, unde se vor construi cartiere private de blocuri. De ce nu, și un parc logistic? Un mini-parc logistic, mai mult de birouri, în imediata apropiere a bazei. Eu sunt mândră de dezvoltare și sunt bucuroasă. Am spus și o voi spune mereu: orice investitor care vine în Mihail Kogălniceanu va avea tot sprijinul administrației locale”, a mai declarat Ancuța Belu.
Investițiile publice au venit să completeze investițiile private
„Păi, haideți să o iau prima dată cu partea mai deficitară, ca să pot vorbi deschis, știți cum este. În acest moment am un proiect aprobat pe Anghel Saligny, care momentan a trecut pe partea de suspendare. Și dacă ați văzut, în ultima perioadă s-a tot auzit de grupul social Sibioara și că nu știu ce se întâmplă acolo. Vreau să vă spun așa: din punct de vedere legislativ, totul s-a făcut conform procedurilor. În momentul în care am venit la conducerea Primăriei Mihail Kogălniceanu, am avut două sate fără apă și am terminat de implementat alimentarea cu apă a satelor Piatra și Palazu Mic.
În acest moment sunt deficitară pe grupul social Sibioara. Și știți că perioada de avizare acolo este o zonă protejată. Există anumite tipuri de păsări, facem anumite studii. Mai avem și o latură a lacului Tașaul. Acolo lacul Tașaul este... este la fel, face parte din aria protejată. Exact. Acolo este și populat, pentru că există un investitor care a concesionat și a populat acel lac.
Eu înțeleg nemulțumirea și faptul că de ce durează așa de mult. Dar eu încerc să le explic: spre deosebire de ei, noi trebuie chiar să respectăm orice pas, pentru că dacă cetățenii de acolo construiesc și vine primăria, le zice: «Îți dau cea mai mică amendă, 1.000 de lei» sau eu știu, depinde de repetabilitatea sau de gravitatea faptei, poate să fie o amendă mai mare și îți dă termen de intrare în legalitate. Eu, pe banii publici, nu pot să construiesc fără aceste avize. Mai mult decât atât, nu pot să fac cu banii din bugetul local, pentru că sunt investiții foarte mari. La fel de bine, se face analiza cost-beneficiu, pentru că eu nu sunt operatorul de apă și va trebui ca după aceea să o dau operatorului de apă, în speță RAJA Constanța. Și trebuie să fie la fel de bine eficientă și pentru ei”, a mai spus primarul comunei Mihail Kogălniceanu.
Video 2:
Cine pune bețe-n roate proiectelor de dezvoltare?
„Sunt niște pași pentru care există multă muncă, multe instituții, pentru că după ce iei avizele, intri într-un... Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar este foarte greu cu ENEL. Nu au structura necesară. Vă rog să mă credeți că am, în acest moment – și am să vorbesc doar de corpurile de liceu din Mihail Kogălniceanu – să vii tu, ENEL, după ce eu termin și fac recepția și să îmi spui că trebuie să se înființeze un punct trafo sau să-mi dai două soluții, caz în care sunt două corpuri de clădire în aceeași curte. Sunt două corpuri de clădire, C1 și C2. L-am terminat pe C1, automat eu trebuia să mut copiii neapărat în acel corp. Îmi dă o soluție să mă leg dintr-o parte. Zic: hai să demarez, pentru că în februarie termin și corpul C2, și îmi dă soluția dintr-o altă parte. Și trebuie să aducem curentul din două puncte diferite.
Da, am și avut întâlniri cu parlamentarii și reprezentanții ANRE cărora le-am explicat problemele cu cei de la rețeua de energie electrică. Din nefericire, haideți să ne gândim astfel: de ce trebuie să am nevoie de sprijinul colegilor mei care sunt în anumite funcții? Și dacă pun mâna pe telefon și zic: «Haideți să sprijinim», mă incriminează pe mine și pe alții de trafic de influență. Ar trebui să construim niște legi prin care să-i oblige, cel puțin... adică, dacă aș avea o dorință, este enorm de greu. Din nefericire, legile sunt date de mult mai mult timp în urmă. Le voi propune colegilor mei parlamentari să modifice legislația și să vină să ne ajute în acest sens. Eu recunosc că nu am făcut aceste demersuri, dar chiar este o reală problemă.
Haideți să vă mai dau un exemplu. Am făcut un parc fotovoltaic, pe lângă cel pe care îl am pe fonduri europene și care va urma să-l facem. Mă credeți că nu am reușit încă să-l dau în funcțiune, pentru că soluția dată mă costă 6 milioane de lei? Eu, dacă aveam 6 milioane de lei, nu mai reușeam să construiesc un parc în rate, pentru că nu aveam bani și m-am gândit să diminuez consumul. Parcul acela ar fi trebuit să alimenteze Primăria și toate utilitățile. Problema este alta: trebuie să plătești, și ți se spune că după ce îți face recepția, o să-ți dea ei banii în 5 ani. „Eu vreau să te ajut pe tine.” Ei nu au capacitatea de a prelua ceea ce noi producem.
Deci sunt reale probleme, caz în care eu, când fac o investiție ca să pot să-i fac recepția, trebuie să am blocul ANL. Și acolo am o problemă. Adică, în acest moment, problemele reale și cele mai grele pe care le am, le am cu partea asta de energie: sumele enorm de mari și cu procedurile pe care le au ei, care sunt altele decât tot ceea ce se întâmplă în economia reală.
M-am dus, m-am rugat, am obținut avizele. Am primit într-o zi un telefon și mi-a zis: „Doamna primar, vreți să faceți procedura dumneavoastră sau o putem face noi?” Bineînțeles, cu sufletul deschis, când zice: „O facem noi”, m-am gândit: „Le-o dau ANL-ului, că sigur o terminăm mai repede.” Și am realizat... n-am realizat nimic, am pierdut șirul în integralitatea lui.
Caz în care, dânșii au scos la licitație, a licitat cineva, a preluat lucrarea, a dus-o până într-un anumit punct. I s-a terminat procedura, s-a ținut o altă procedură fără să mă anunțe nimeni: „Vezi că nu mai ești la Robert, te-a luat o altă societate care a venit cu prețuri mai mici și ești la Luminița sau nu știu pe unde.” Nu mă anunță nimeni. În momentul în care trebuie să dau drumul, să înceapă anul școlar și să intre în funcțiune, aflu că de fapt sunt repartizate la o societate care a licitat cu sume mult mai mici”, a explicat Ancuța Belu.
Carierele de piatră din Mihail Kogălniceanu, sursă de venit consistentă la bugetul local
„Cel puțin din anul 2021, de când s-a modificat legislația, 45% din cantitatea exploatată reprezintă redevență. Practic redevență. 45% redevență minieră. Ați punctat bine, pentru că, în afară de redevența minieră, eu mai încasez concesiunea pe teren, taxe, impozite pe concesiune, impozite și taxe pe investițiile care se fac: platforme, stații de concasare, birouri. Și pentru acelea se plătesc taxe și impozite.
Îmi pare rău că s-a creat un conflict artificial. Probabil un anumit număr de cetățeni de acolo au fost induși în eroare. Vorbesc strict de cariera de la Sibioara. De ce? Domnul de acolo mai are o altă carieră cu alte licențe de exploatare pe terenurile dânsului private sau pe concesiunea de la primărie. Și a constatat, în speranța că încep să se facă foarte multe lucrări în județ, pe lângă baza noastră militară, care are oarecum în vecinătate – este foarte aproape de gardul și de porțile care vor intra în baza militară – se construiește faimoasa șosea către Tulcea. Care trece prin acea zonă. Ce este anormal decât să se aducă piatră din Tulcea? N-am nimic cu nimeni. Păi de ce să nu vină piatra noastră? Omul a anticipat. Orice investitor își face un plan. Și știți că informația este cheia succesului. A venit. A solicitat de aproape un an jumate, poate și mai mult, să concesioneze o suprafață de teren în speranța de a face o stație de concasare și o platformă de depozitare din celelalte cariere. Care ar ridica un semn de întrebare? Nu, nimic ilegal.
A făcut solicitarea, s-a scos la licitație de două ori, cu reprezentanța ANAF-ului, cu tot ce doriți, și oricând sunt dispusă să pun toate documentele la dispoziție. A durat aproape un an și jumătate să poată să-și obțină avizele de principiu ca să poată să facă și exploatare de piatră, pentru că în momentul în care și-a pichetat oarecum, cu cadastristul, terenul, a văzut că sunt și acolo rezerve. A văzut că undeva există. Probabil că își face studii, pentru că încă este în procedură de avizare. În afară de a-și face un drum și de a-și picheta terenul, nu a început investiția. Cetățenii sunt duși pe o pantă greșită și se folosește foarte mult manipularea”, a declarat Ancuța Belu.
Video 3:
Cea mai mare realizare și cea mai mare dezamăgire
„Cea mai mare realizare? Pot să spun care este cel mai greu proiect. Am reușit și sper să reușesc să termin până la 31 decembrie. Dacă nu reușesc din cauza vremii, cel puțin până la 30 iunie: anveloparea a 30 de blocuri din Mihail Kogălniceanu. Când spun Mihail Kogălniceanu, vorbesc strict de comuna Mihail Kogălniceanu, din 42 existente, pentru că eu mai am blocuri și în grupul social Sibioara și în grupul social Ceres din Mihail Kogălniceanu. Dar acolo, nefiind constituiți în asociații de proprietari, nu am cum să fac anveloparea. Și trebuie să ții pasul oarecum și cu legislația pe care ar trebui să o cunoaștem toți. Sau, dacă tot vrei să faci ceva pentru cetățeni, învață-i! Nu-i învăța să facă rău sau să blocheze consiliul local, primăria sau primarul!
Este enorm de greu, după ce faci eficientizarea energetică, anveloparea a 30 de blocuri, să vină cineva și să șteargă cu munca ta, cu un conflict spontan, făcut cu niște oameni mai mult sau mai puțin bine intenționați sau ancorați în societate. Oameni care, unii dintre ei, lucrează cu ziua – și nu am nimic cu ei că lucrează cu ziua –, unii nu lucrează sau unii dintre ei sunt în creșterea copilului – bărbați în putere. Am văzut că unii dintre ei sunt și martori.
Nu știu, într-un proces în care este implicat investitorul. Nu este strict problema mea. Deci, în loc să promovezi localitatea, în loc să vii și să pui toate aspectele frumoase și să-i înveți: „Haideți să faceți și voi asociații, pentru că se vor mai deschide alte axe. Primarii care au știut să fructifice banii din PNRR și să înțeleagă că nu trebuie decât să fii în momentul în care se deschide axa și să fii printre primii care încarcă... Aici, vă rog să mă credeți, n-aveai nevoie de niciun parlamentar sau de nicio susținere. A fost strict o chestie de competiție pe competență și de a înțelege că dacă ești în momentul potrivit acolo, poți accesa banii.
Este cel mai mare proiect. Să vă spun de ce. Pentru că, spre dezamăgirea mea, am avut câteva blocuri în care am întâlnit persoane la care nu mă așteptam: persoane învățate, persoane cu funcții, persoane cu care aveam o relație destul de bună instituțională. Oameni născuți, crescuți în relație umană. Umane, foarte bine punctat.
În care au refuzat, după ce s-au făcut procedurile cu asociații, cu semnat prin notariat, să permită accesul executantului să le schimbe geamurile tripan, adică nu oricum. Și se foloseau de mici pretexte: „Nu e soțul”, „Nu e așa ca să vină”. N-am înțeles că există un grafic de execuție. N-am înțeles că eu nu pot să aștept o doamnă care pleca la 7 dimineața – doar pentru că nu voia să permită executantului să intre să-i schimbe geamurile – și venea seara la ora 8. Și mie mi-a îngreunat toată execuția. Eu am un grafic de execuție, eu nu pot să iau schelele de la un bloc la altul. Este vorba de un grafic de lucrări și de o perioadă în care trebuie să montezi, să demontezi și să faci lucrările într-o anumită ordine. Deci am întâlnit și oameni de genul ăsta.
Le mulțumesc celor care au înțeles importanța proiectului. Le mulțumesc celor care au înțeles că valoarea locuințelor și a imobilelor au crescut foarte mult. Cu drag vă aștept să veniți în Kogălniceanu, pentru că eu voi termina. Am încheiat unul din proiectele de anvelopare. Probabil acum, într-o lună cel mult, voi mai încheia cel puțin două. Nu știu dacă pe toate, dar promit că până în primăvară să se încheie în integralitate.
Au fost și deficiențe din partea constructorilor, să nu mă înțelegeți greșit. Eu sunt reprezentantul și exponentul cetățeanului. Niciodată nu voi ține cu constructorul, atâta timp cât a câștigat licitația și este din Ploiești sau nici nu știu de unde. Fiecare dintre noi am avut mici vulnerabilități. Aici am avut strict nevoie de înțelegere între administrația publică, executant și cetățeni.
Cel mai greu proiect, vă rog să mă credeți, a fost acesta. Dezamăgirea a fost o parte mică, dar a existat. Vă rog să mă credeți că dacă există unul (un refuz) într-un bloc, este în asemenea măsură încât se poate da proiectul peste cap”, a explicat primarul Ancuța Belu.
Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



