REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

ANI DE PROCESE. Pronunţarea a fost amânată în dosarul „retrocedările lui Mazăre”

ANI DE PROCESE. Pronunţarea a fost amânată în dosarul „retrocedările lui Mazăre”

Replica API 6 mai 2017 | 08:28 347

Judecătorii Curții de Apel București au amânat pronunțarea în dosarul retrocedărilor, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu urmând să-și afle sentința pe 19 mai anul curent. Amintim că, în martie, procurorii DNA au cerut pedepse maxime în dosarul 6536/2/2008 (2304/2008), care a ajuns pe masa magistraților încă din anul 2008.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.

Astfel patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane euro dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi de 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi.

Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice. Persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de 2 până la 3 ani, ori să-şi vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire.

Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele, la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale. Concret, între aceste terenuri figurează: terenul în suprafaţă de 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali este Popa Basarab, vărul primarului Mazăre Radu Ştefan), terenul în suprafaţă de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele), terenul în suprafaţă de 52.471 mp, situat în Parcul Tăbăcăriei nu a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (la care acţionar şi administrator este Sandu Bogdan Gabriel, iar acţionar principal prin firma Millenium Global Development este Ionescu Valentin Gheorghe) care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel real.

Îndeplinirea defectuoasă, de către membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, a soluţionării cererilor de restituire a constat în următoarele: încălcarea, în mod repetat a dispoziţiilor Legii 10/2001 şi a acelora care reglementează proprietatea publică a statului; confirmarea în acte a unor fapte nereale; atestarea ca aparţinând municipiului Constanţa a unor bunuri aflate în domeniul public al statului (plaje şi faleze). Concret, inculpaţii au încălcat dispoziţiile Legii 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate, etc.

Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează : Mazăre Radu Ştefan (prin firmele „Nisipuri” SA), mama şi fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism”), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat şi Ambient” SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost” SA şi „Aqualand” SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group” SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct” SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In lista aia toti sunt machidoni, doar un roman e. Asa ceva...
0
0
bobu de mazare este lasat in pace nu doar ca a dat cu banu', ci si pentru faptul ca are radacini securiste, porcusor a ramas de tap ispasitor, iar astia doi sunt doar ce se vede, caci sub ei sunt mult mai multi, nu zice nimeni nimic de Husein Ozghen?caci cam tot ce s-a furat a fost bagat in pamanturile lui si-n smenariile valutiste.L-au condamnat pe porcusor, si restul structurii e pe pozitii, fina Husein Filis la butoanele CJC si secundul bobului de mazare mare primar peste Constanta.Ce s-a schimbat?aceeasi prosteala dar intr-un alt fel
4
1
procesele sunt pentru presa si fraieri , daca mai bag o candidature la anu ca independent la primarie sigur ies ca mosnegii pomanagii nu m-au uitat !
1
4
de ce timpul trece in favoarea infractorilor,ar trebui bagati la puscarie imediat ce o instanta da un verdict,apelul sa-l vada dupa gratii
11
1
Pentru sclavul intitulat Fan. Sper sa ajungi cu ei acolo, la puscarie !
13
1
Mazare nu facw puscarie!! Muritorilor de foame.
1
16
In puscarie se mai intampla minuni,una este "insanatosirea porcului"si toata lumea multumita,nevast-sa singura fara porc,CJ fara porc,justitia cu porc.
11
0
Confiscata casa de pe malul lacului cea in care intra cu barca amaratii , daca nu pleaca in Madagascar pa .......
15
1
numai pentru ca ati facut case pentru tigani in mijlocul orasului si sper sa fiti condamnati
16
1
...nu are avocat ...are judecator ...9 ani de tergiversare a dosarului ...uitati-va la D.Martin - Polaris ...a impuscat in America 13 ani de puscarie in numai 1 an de cand a fost arestat...asa ca despre ce vorbim....!!! Al nostru ...probabil ...va lua 3 ani cu suspendare...liber sa plece in Brazilia si Madagascar .....
24
0
In cazu mazare recuperat tot prejudiciul cazat in minunatu cartier henri coanda si sa traiasca cu pachetu lui lunar zahar faina ulei pui
17
1
Minuneee, cel din dreapta pozei acum 2 ani era pe moarte ! Se pare ca puscaria l-a salvat de moarte! Minuneeee, asa ceva mai rar. Propun sa se faca pelerinaje la puscarie ! Extraordinar , si cand te gandesti ca era sa mierleasca si statea cu furtunuri in el si acum s-a insanatosit ! Minuneeeeee !
20
0
Mazare nu face puscarie Este omul lor. Toti colaboratorii lui sunt in puscarie. el nu!
17
1
La puscarie cu golanii astia. Pt muli ani si confiscat tot, sa nu mai aiba bani nici sa treaca strada. Au jefuit Constanta, nemernicii si radeau si beau ca porcii, mai ales porcul de Constantinescu. Acum toti sunt bolnavi si sunt victime politice, javrele.
20
0
Cine este avocatul lui Mazare?
2
2
Iti dai seama cati bani au cheltuit cu aranjamentele la instante cei doi mafioti. Drogatul si Porcul din imagine merita cate 15 ani minim fiecare. Succesuri va dorim.
20
0
Poza asta ar trebui bagata in dictionarul ilustrat la cuvantul smenar, smenari la plural.
20
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102