rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

ANPC: Sancţiuni pentru 78% dintre marii operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete, în România

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat, de la începutul lunii aprilie, 678 de operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete în lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros, constatând abateri de la prevederile legale la un număr de 532 (78%).

Conform unui comunicat al ANPC, remis vineri AGERPRES, a fost verificată o cantitate de 487 tone fructe şi legume proaspete, din care 60 tone (12 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse o serie de măsuri, printre care oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei , produse improprii consumului uman şi oprirea temporară de la comercializare a circa 135 tone fructe şi legume, în valoare de 204.852 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

De asemenea, au fost aplicate 608 sancţiuni contravenţionale, dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 1,723 milioane lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunilor de control, s-au constatat o serie de abateri, precum: fructe şi legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ Fructe şi legume nesortate - calitatea fructelor expuse nu corespunde cu cea afişată; fructe şi legume depreciate, care prezentau părţi moi, alterate, pătate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului; nu au fost respectate criteriile de calitate pentru încadrarea la calitatea I Legume şi fructe, fără etichete cu elementele de identificare şi caracterizare; neafişarea informaţiilor privind ţara de origine şi calitatea legumelor şi fructelor comercializate în vrac; legume şi fructe din afara României la care nu s-au găsit informaţii în limba română privind denumirea produsului, specia, soiul (dacă este cazul), ţara de origine; neafişarea preţurilor de vânzare; neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă; nerespectarea cantităţii nete la legumele şi fructele preambalate (ex:cartofi albi plasă 2 kg , produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 gr., cantitate reală - 0,470 gr., ghimbir la caserolă de 200 grame având în realitate 188 grame).

Alte abateri au vizat comercializarea legumelor şi fructelor utilizând practici incorecte, privind originea acestora (ex: legume şi fructe import Turcia, China, Egipt, comercializate ca având provenienţa România), neconcordanţa informaţiilor privind provenienţa, respectiv cea înscrisă pe ambalajul sau avizul produsului şi cea înscrisă pe eticheta de la raft (pe etichetă apar două sau trei variante de ţară de origine, de ex; România, Bulgaria, Grecia, consumatorii fiind induşi în eroare), comercializarea legumelor cu calibre diferite, diferenţa între calibrul mic şi calibrul mare fiind de 75%, informare incorectă a consumatorilor (ex: era afişat, în imediata apropiere a legumelor sau fructelor, cu litere mai viu colorate, sintagma "IEFTIN", fără a se face dovada, în magazin, a vreunui avantaj legat de preţ la achiziţionarea acestor produse.

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe cetăţeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale şi că va monitoriza, la fel ca până acum, piaţa şi se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor", se menţionează în comunicat.

AGERPRES

sâmbătă, 20 aprilie 2019425
Comentarii
mai mult...Economic
14 oct 00:00EconomicCNAIR anunţă reducerea numărului de directori de la 28 la 12 şi economii de peste 10 milioane de lei

Numărul posturilor de director din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va scădea de...257

14 oct 00:00EconomicONRC: Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 6,83%, în primele opt luni ale anului211
14 oct 00:00EconomicConsiliul Concurenţei a declanşat investigaţii pe piaţa gazelor şi pe cea de echilibrare a energiei electrice224
14 oct 00:00EconomicComisia Europeană ar putea lua decizia privind capitalizarea CEC Bank spre finalul lunii

Comisia Europeană ar putea lua decizia privind capitalizarea CEC Bank spre finalul lunii octombrie, până la predarea...249

14 oct 00:00EconomicMetodologia de calcul al IRCC ar trebui modificată; trebuie redus decalajul dintre perioada de tranzacţionare şi perioada de aplicare224
14 oct 00:00EconomicECSC2019: România a devenit, în premieră, campioană europeană în securitate cibernetică228
12 oct 00:00EconomicANCOM: Tarifele pentru convorbiri în reţelele mobile ar putea scădea cu 10%, de la 1 ianuarie 2020

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune reducerea cu 10% a...487

12 oct 00:00EconomicInstabilitatea politică, inflaţia şi cursul euro, principalele temeri ale investitorilor pentru perioada următoare483
12 oct 00:00EconomicDinescu (UNTRR): Prevederi din Pachetul Mobilitate vor avea un impact absolut dezastruos asupra transportatorilor români519
12 oct 00:00EconomicCitricele, brânza de oaie şi ouăle sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în septembrie

Citricele şi alte fructe meridionale, brânza de oaie şi ouăle sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în...471

12 oct 00:00EconomicRata anuală a inflaţiei a coborât la 3,5% în septembrie463
12 oct 00:00EconomicPesta Porcină Africană evoluează în 337 de localităţi din 25 de judeţe473
Vremea
14.2°13.9° - 14.2° luni, 14 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 96%
Vânt: 2.27 m/s
Presiune: 1020.92 milibari

Loto
6/4912332354244
5/408122224309
joker5822233613
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 oct 00:00SportSpaniolii au făcut praf România după meciul cu Feroe: „A fost ridicolă! Joc fără idei și fără profunzime”

Prestația slabă a elevilor lui Cosmin Contra a fost subliniată și de presa din Spania. Ziariștii de la As au făcut...674

14 oct 00:00SportIon Țiriac a blocat lucrările la linia de tren Gara de Nord - Otopeni, care trebuia făcută pentru EURO 2020

Guvernul României încearcă să construiască o cale ferată de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, care ar putea...950

14 oct 00:00SportCoco Gauff, direct în istorie! La doar 15 ani, a câștigat primul titlu al carierei

Coco Gauff (15 ani, 110 WTA) a cucerit ieri primul trofeu WTA al carierei, impunându-se în fața Jelenei Ostapenko (22...559

14 oct 00:00SportRugby Cupa Mondială: Japonia învinge Scoția și se califică în premieră în sferturi după un meci extrem de spectaculos

Japonia s-a calificat în premieră pentru sferturile de finală ale Cupei Mondiale al rugby (RWC 2019) după victoria...424

Local
14 oct 00:46LocalEstimările meteorologilor: zile cu soare în Constanța!

Potrivit specialiștilor de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea vom avea o săptămână cu vreme în general...446

14 oct 01:13LocalAccident rutier în zona Taberei Năvodari

Un alt accident rutier a avut loc duminică, 13 octombrie, în județul Constanța. Medicii au intervenit în zona...1523

14 oct 01:13LocalPolițiștii de frontieră au intervenit pentru a remorca o ambarcațiune avariată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au intervenit pentru remorcarea unei...448

14 oct 01:20LocalUn pieton a fost grav rănit în urma unui accident rutier, în Constanța

Un accident rutier a avut loc duminică, 13 octombrie a.c., în Constanța, mai exact la intersecția dintre străzile...764

14 oct 01:14LocalIncendiu la o casă părăsită din Constanța

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 13 octombrie a.c., în municipiul Constanța, la o casă...597

14 oct 01:14LocalIncendiu la fabrica de pâine din localitatea Chirnogeni

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 13 octombrie a.c., în jurul orei 02:00 la Fabrica de pâine...1718

14 oct 01:14LocalAccident rutier cu victime, în Crucea: o mașină a lovit o turmă de oi

Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, 12 octombrie a.c., pe DN 2A, în comuna Crucea din județul Constanța....2354

14 oct 00:21LocalBEAT și fără permis, s-a suit pe un ATV, alături de un amic de pahar: au luat în brațe primul copac ieșit în cale!

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a produs un accident rutier în seara zilei de sâmbătă, 12 octombrie a.c., mai...1949

14 oct 01:15LocalTrei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, în Constanța

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 12 octombrie a.c., în municipiul Constanța.Din primele informații, în urma...952

14 oct 00:20LocalUn tânăr de 21 de ani din Tulcea s-a răsturnat cu motocicleta. Era băut și nu avea permis de conducere!

La data de 11.10.2019, ora 23:55, un barbat de 21 de ani, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice...1816

Politică
14 oct 01:22PoliticăIohannis: Ați văzut fețele PSD-iștilor la moțiune? Îngropăciune, nu alta!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la o ședință regională a filialelor PNL desfășurată la...636

14 oct 01:12PoliticăAEP: Valoarea subvenţiilor virate în conturile a 5 partide în octombrie - peste 21 de milioane de lei

Valoarea totală a subvenţiilor virate în conturile PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP în prima decadă a lunii octombrie...342

14 oct 01:12PoliticăAEP a aprobat încă 270 de secţii de votare în străinătate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aprobat prin hotărâre, la propunerea misiunilor diplomatice şi oficiilor...302

14 oct 01:21PoliticăLudovic Orban recunoaște că va fi premier: „Reducem numărul de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile“

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL şi alte partide politice va acorda o atenţie sporită refacerii...831

14 oct 01:20PoliticăSorina Pintea reacționează la plângerea penală făcută, la DNA, de un deputat USR: „Nu mă tem, s-a procedat oarecum corect, s-a făcut economie“

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a răspuns acuzaţiilor deputatului USR, Emanuel Ungureanu, potrivit cărora a...543

14 oct 01:21PoliticăCuc: În urma restructurărilor şi reducerii de posturi de conducere, CNAIR va economisi anual la fondul de salarii 3 milioane de euro

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va economisi anual la fondul de salarii între...505

14 oct 01:19PoliticăInstalarea Comisiei Europene se amână. Comisarul României, unul din motive

Preşedintele Parlamentului European (PE), italianul David Sassoli, a apreciat sâmbătă că va fi probabil imposibil...528

14 oct 01:19PoliticăPaleologu o umileşte pe Dăncilă: 'Cei pe care Dumnezeu vrea să îi piardă, mai întâi îi înebuneşte'

Theodor Paleologu spune despre Viorica Dăncilă că „dă impresia că nu mai are simţul realităţii”: „Quos...747

14 oct 01:15PoliticăTăriceanu se vrea iar premier: Am o experiență care ar fi utilă

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că experiența lui ar putea fi utilă...707

14 oct 01:17PoliticăTraian Băsescu anunță IMINENȚA concedierilor de la stat: Aparatul bugetar e cel mai MARE furnizor de cheltuieli

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, anunță PNL că va fi nevoit să facă reduceri în aparatul bugetar,...1055

Monden
14 oct 00:00MondenVunk, 25 de ani de la primul bilet vândut. O carte și un album vor fi lansate cu ocazia evenimentului

“În toamna lui 1994 aveam primul nostru concert pe bilete la Teatrul Ion Creangă din București. În toamna lui...229

14 oct 17:42MondenBrigitte Pastramă, răsfățată de soțul ei: „Florin îmi face cafeaua și micul dejun, facem și baie împreună“

Brigitte (42 ani) și Florin Pastramă (40 ani) sunt un cuplu fericit și se vede acest lucru cu ochiul liber. Bruneta e...343

14 oct 00:00MondenCatrinel Sandu s-a căsătorit cu iubitul american. Ce imagini emoționante a publicat vedeta

Deși a trecut prin clipe grele la începutul verii anului 2019, iată că acum, vedeta, se bucură de clipe minunate...329

14 oct 00:00MondenLista completă a concurenților noului sezon de la Asia Express. S-au alăturat doi artiști celebri

Asia Express este cu siguranță unul dintre cele mai apreciate reality-show-uri de la noi. Primele două sezoane s-au...400

14 oct 00:00MondenNadine revine la tv. Unde o vom putea urmări

De luni până vineri, de la ora 18.35, Nadine prezintă la TVR 1 o emisiune în care ne vom regăsi şi din care...286

14 oct 00:00MondenTotul despre nunta fiicei lui Becali. Un călugăr de pe Athos a participat la slujbă

Sâmbătă, 12 octombrie, a fost una dintre cele mai fericite zile pentru Gigi Becali – şi-a văzut fiica cea mai în...650

14 oct 00:00MondenFiica cea mare a Angelinei Jolie are propria ei afacere. Tot profitul îl donează unei cauze nobile

Zahara Jolie-Pitt are doar 14 ani, dar deja are propria ei afacere. Fiica cea mare a Angelinei Jolie și-a lansat o...286

14 oct 00:00MondenLiam Hemsworth a uitat-o pe Miley. Cu ce actriță a fost văzut ținându-se de mână

Fanilor celor doi, care încă speră la o împăcare între artiști, nu le va pica bine ultima alegere a lui Liam!...299

14 oct 00:00MondenJoaquin Phoenix a slăbit 23 kg pentru a juca în „Joker“

A dat lovitura cu un rol de zile mari, dar pentru asta a făcut sacrificii extraordinare! Actorul Joaquin Phoenix a...302

14 oct 00:00MondenMoştenitorii lui Prince îi cer preşedintelui Trump să nu mai folosească muzica artistului la evenimentele electorale

Moştenitorii cântăreţului american Prince au denunţat folosirea melodiei ''Purple Rain'' în timpul unui miting...226

Mapamond
14 oct 00:00MapamondCanada: Trudeau, nevoit să poarte o vestă antiglonţ în timpul unui miting

Premierul canadian Justin Trudeau, în campanie pentru alegerile legislative din 21 octombrie, a fost nevoit să poarte...233

14 oct 00:00MapamondTurcia îşi intensifică ofensiva în nordul Siriei

Armata turcă şi-a intensificat în noaptea de sâmbătă spre duminică ofensiva în nordul Siriei, îndeosebi la...251

14 oct 00:00MapamondSUA: Un hotel în construcţie s-a prăbuşit la New Orelans, un mort şi trei dispăruţi

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea sâmbătă a unui hotel în...270

14 oct 00:00MapamondSUA: Atac armat într-o biserică din New Hampshire, doi răniţi

Un individ a deschis focul sâmbătă dimineaţă într-o biserică dintr-un mic oraş din New Hampshire, în nord-estul...216

14 oct 00:00MapamondAtacul cu cuţitul de la Manchester, legat "mai degrabă de probleme de sănătate mintală"

Atacul cu cuţitul de vineri din oraşul englez Manchester în urma căruia au fost rănite patru persoane a fost legat...209

14 oct 00:00MapamondCirca 60% dintre femeile europene spun că au fost victime ale sexismului la locul de muncă

Circa 60% dintre femeile din Europa susţin că au fost victimele cel puţin unei forme de violenţă sexuală sau...216

14 oct 00:00MapamondCel puţin patru morţi şi trei răniţi într-un atac armat la New York

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi trei rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă dimineaţă la...215

14 oct 00:00MapamondCalifornia renunţă la închisorile private

Guvernatorul statului american California, Gavin Newsom, a promulgat vineri o lege privind abolirea închisorilor...236

14 oct 00:00MapamondRusia acuză SUA că, prin neplata cotizaţiilor, subminează activitatea ONU

Agenţiile ONU se văd obligate să ia măsuri de austeritate din cauza faptului că peste 50 de ţări nu-şi plătesc...216

14 oct 00:00MapamondSUA-Mai mulţi utilizatori de ţigări electronice, care au primit îngrijiri medicale, au fost din nou spitalizaţi

Mai mulţi pacienţi care au primit îngrijiri medicale după ce au folosit ţigări electronice au fost din nou...237

Sănătate
12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2614

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3415

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...527

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...724

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1506

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...4867

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...930

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2122

25 sep 16:26SănătateCompartimentul de Terapie Intensivă Neonatală inaugurat cu sprijinul unor asociaţii şi a unei fundaţii

Opt mii de ore de muncă, 14 kilometri de cablu de date, 70 tone de nisip şi aproape 14.000 de cărămizi, sunt doar...2648

24 sep 01:28SănătateANUNŢ PROGRAM DONARE DE SÂNGE!

Toate persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă...1033