REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ansambluri rezidențiale pe malul lacului Siutghiol. Construcția abia a început, iar apartamentele au fost scoase la vânzare

Ansambluri rezidențiale pe malul lacului Siutghiol. Construcția abia a început, iar apartamentele au fost scoase la vânzare

Replica API 3 octombrie 2019 | 00:28 982

A început construcția proiectului imobiliar de pe malul Lacului Siutghiol, Ovidiu Lakeside Residence. Investiția este realizată de Westhousem care a început lucrările de constructie pentru primele trei proiecte în judeţul Constanţa, care vor totaliza peste 500 de apartamente. Investitia pentru cele trei proiecte este de 50 de milioane de euro.Interesant că, deşi lucrările au început, nu există în zonă nici un element de identificare (panou), conform legii!

Westhouse Group SRL va ridica un ansamblu rezidenţial, în oraşul Ovidiu, pe malul lacului Siutghiol, compus din imobile cu regim de înălţime parter şi patru etaje, dar şi locuinţe individuale, cu P+1E sau P+2E. De asemenea, ansamblul mai include o grădiniţă cu parter şi etaj, dar şi un spaţiu de alimentaţie publică, cu parter şi două etaje. Este vorba despre proiectul rezidenţial Ovidiu Lakeside Residence. Pentru realizarea mega-proiectului au fost deviate reţelele electrice aflate în proprietatea E-Distribuţie Dobrogea SA.

Nici nu a început bine construcția, că locuințel au și fost scoase la vânzare. Potrivit megaimobiliare.ro, acestea se vând cu 120.000 euro. Loturile destinate construcțiilor în regie proprie din ansamblul Lake Residence au suprafețe începând cu 400 mp (deschidere de 15m) și sunt de de două feluri: cu deschidere la lac – 200 euro/mp + TVA, fără deschidere la lac – 150 euro/mp +TVA

Accesul la noua zonă lotizată se propune a se realiza din Drumul Naţional 2A, ce limitează terenul studiat spre vest, din DE 596 pe latura de sud şi din latura de nord prin strada F, dar şi prin cartierul Ovidiu Sud.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lipsa infrastructura lipsa statii de eprurare in plus si multe alte lipsuri dar ei construiesc nu inteleg unde vor ajunge betoane peste betoane.....
0
0
Aceasta firma, Westhouse mai are un proiect inceput si abandonat, tot pe malul lacului, dar la iesire din Ovidiu. Puteti vedea structurile incepute, de pe podul de la Ovidiu. Ofertele la care face referire Replica sunt din Lake Residence. Articolul este despre Lakeside Residence. Sunt 2 locatii total diferite, 2 proiecte total diferite. Iar daca te uiti pe pagina alora din imobiliare, au un filmulet cu parcul facut de primaria Ovidiu. Te doare capul! O varza totala, la fel ca orasul asta plin de tepari!
7
0
Cartier adevarat .NR 1 .
1
3
nu mai vorbi aiurea, investitorii sunt norvegieni
5
2
marlaneala este machedo-armaneasca. nu cumparati apartamente de la machedoni.
10
2
Pretul real pe mp construit in conditii medii de calitate se invarte pe la 400 euro mp. Vezi ofertele pe marginea drumului la vecini pe malul marii la 600 euro sau 450-500 euro mp la Nesebar. Aici insa e marlaneala romanului care vrea un tun si apoi se desfiinteaza firma
6
0
50 milioane euro investitia impartit la 500 de apartamente, ii iese 100 000 de mii de euro pe apartament investitie. Hai, sa mori tu si contabilul lor... ahahahahahaha... si, sa vezi minune, dupa ce au "investit" 100 000 de euro pe apartament, il vor vinde cu 50 000 de euro pe apartament. Chiar ca imi vine sa le plang de mila investitorilor astora care stiu ca pierd bani, dar tot construiesc. Mirelo, ca tu n-ai scoala si nu stii artimetica, te exonereaza de la tampeniile pe care le debitezi
15
0
dupa ce le vinzi NU MAI TREBUIE SA LE TERMINI
10
1
Uite cum unii fac milioane si tu comentezi pe net de sarac si invidios ce esti. Iti spun eu ca nu va veni nicio criza si ca oricum se construieste foarte putin in comparatie cu alte tari, chiar si cu Ucraina.
8
5
Fara pensie si salariu de la stat
1
5
sa aiba OBLIGATORIU , loc de parcare pentru fiecare apartament !
20
1
Incepe sa semene cu bula imobiliara din 2008. Cine sa cumpere atatea apartamente cate se fac in Constanta, Ovidiu si Navodari? In maxim doi ani dezvoltatorii se vor face praf.
21
4
Prostii o sa cumpere.
21
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212