ANTICAR cu pasiune: chiar dacă sunt zile când nu vinde nimic, ţine prăvălia deschisă aproape tot anul!

Poveşti de viaţă

Irina Sandu, un anticar ce-şi desfăşoară activitatea la intesecţia Bulevardului Tomis cu Strada Soveja, îşi câştigă existenţa, după cum spune dânsa, din pasiune. Doamna în vârstă de 56 de ani povesteşte că nu este uşor să ai un anticariat şi că uneori oamenii sunt atât de neatenţi când trec prin oraş, încât ajung să răspândească zvonuri pe reţelele de socializare despre inexistenţa anticariatelor în Constanţa. Îşi câştigă pâinea oferind informaţii prin intermediul cărţilor citite, donate, cumpărate şi adunate de-a lungul timpului.

Ea spune că vinde cărţi de câţiva ani şi chiar dacă sunt zile în care nu vinde nici o carte, o face cu drag pentru că, spune ea: "Eu am o teorie despre cărţi şi o împart cu oricine se opreşte ca să se uite sau ca să cumpere. Orice carte, cât de mică sau de mare, scrisă bine sau scrisă prost, îţi oferă ceva de învăţat, fie că cel care a scris a făcut bine sau nu, poţi trage concluzii şi te poţi îmbogăţi cu acea cultură, vezi lumea şi prin ochii altuia şi aşa mergem mai departe, informaţia este preţioasă şi trebuie să citeşti măcar o carte în viaţa ta. Ar fi foarte ruşinos să spui cuiva că nu ai citit nici o carte".

Se întâmplă uneori ca lucrurile să ne atragă atenţia pentru felul în care arată şi poate fi şi cazul cărţilor, iar la anticariatul doamnei vedem coperţi cartonate colorate viu, unele mai vechi uşor patinate cu galben de trecerea timpului... Ideea este că ai de unde alege, de la beletristică până la informaţii despre boli şi tehnici de medicină, satiră, autori români şi străini, poveşti nemuritoare, iar în dreptul anticarului se opresc foarte des oameni cu vârste peste 50 ani.

"Tinerii se opresc foarte rar să cumpere, uneori sunt şi foarte nesimţiţi, astfel că într-o zi s-a oprit un băiat tânăr şi a ales o carte de pe rafturi apoi m-a întrebat dacă i-o dau cu 2 lei. Îmi cer iertare pentru expresie, dar cu 2 lei te duci să-ţi cumperi hârtie igienică, iar asta este informaţie şi chiar dacă este anticariat, multe dintre cărţi rămân în continuare foarte valoaroase, aşa că l-am expediat. Altă dată, o întâmplare ciudată m-a făcut să râd. Tot aşa, un tânăr se oprise în faţa cărţilor şi a analizat titlurile vreme de 10-15 minute, iar eu l-am întrebat dacă vrea să ştie ceva despre o carte anume sau ce anume caută, dacă vrea să cumpere. Ei bine, nu asta căuta, el era doar curios şi a spus: 'Nu doamnă, nu doresc, eu nu am citit nici o carte în viaţa mea'. Un exemplu în care putea să tacă şi să rămână filosof, pentru că mi se pare ruşinos şi rău să nu citeşti o carte în viaţa ta. Mie mi-au fost de folos mare în perioada în care am rămas fără părinţi, în adolescenţă, foarte aproape de majorat. În perioada aceea cărţile mi-au fost foarte aproape şi am reuşit să trec peste incidente mult mai uşor, am văzut viaţa prin ochii altora şi am învăţat de la ei şi ce este bine şi ce nu", relatează femeia.

Irina Sandu mai spune că obişnuia să lucreze ca vânzator de presă, dar după ce tarabele au fost desfiinţate, a rămas fără job şi a trebuit să se descurce altfel. A pornit anticariatul la îndemnul unui vânzător de cărţi, nu a fost uşor, a trebuit să-şi facă PFA, să obţină autorizaţii pentru spaţiu de vânzare, să cumpere taraba, toate cu ajutorul şi susţinerea soţului care i-a fost alături încă de când erau adolescenţi. Încearcă să întreţină aspectul anticariatului cât mai curat, în fiecare zi, chiar dacă vandalii şi ignoranţii îşi lasă amprenta unei educaţii proaste, prin texte scrise cu markerul, măzgăleli şi desene urâte. Mai dă cu vopsea din când în când, dar vin şi desenează iarăşi. Cu siguranţă că genul acesta de oameni nu se omoară cu cititul, altfel bunul simţ s-ar fi observat.

Odată, femeia a fost sancţionată pentru că a aşezat o lădiţă cu cărţi în faţa tarabei. Anterior văzuse o persoană care vindea cărţi întinse pe bordură, fără ca acesta să deţină autorizaţie, fără să fie sancţionată. A spus că nu contează, ea continuă să vândă cărţile pentru că îi este drag să vadă oameni interesaţi de cultură. Venitul provenit din vânzarea cărţilor nu-i asigură nici măcar plata taxelor, dar ea pune profitul pe ultimul loc în aceşti ani premergători perioadei de pensie.

Anticariatul este deschis doar în anotimpurile care îi permit să îl ţină deschis: primăvara, vara şi un pic din toamnă, dar din păcate o mare parte dintre tineri evită să mai citească direct din cărţi. Acum cărţile sunt disponibile în format scris şi audio pe internet.

Doamna spune că tinerii nu prea citesc, că persoanele care se opresc să cumpere sunt trecute de vârsta a doua şi nu este neaparat un lucru rău, pentru că folosim internetul ca să aflăm informaţii, avem mai multe căi de acces şi mai multe feluri de a o filtra, însă pentru dânsa nu este profitabil şi sunt zile în care nici măcar nu se ridică vreo carte de pe rafturi. Dar, conchide femeia: "Orice ar fi, mergem mai departe".

Iulian RUSU