REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

APELUL unui COPIL la 112! A spus în ȘOAPTĂ: 'VENIȚI REPEDE că ne OMOARĂ pe TOȚI'

APELUL unui COPIL la 112! A spus în ȘOAPTĂ: 'VENIȚI REPEDE că ne OMOARĂ pe TOȚI'

Replica API 16 ianuarie 2020 | 00:00 490

O femeie a ajuns în instanță pentru a cere ordin de protecție împotriva soțului, cu care se află în proces de divorț. La dosarul cauzei a fost depusă înregistrarea apelului la 112, când copilul minor al reclamantei vorbea în șoaptă: "Veniți repede că ne omoară pe toți. Trebuie să închid..."

Reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la data de 8.09.2007, din căsătorie rezultând un minor. Din căsătoria anterioară a reclamantei, a rezultat un alt băiat, acum major, care locuiește cu reclamanta și cu fiul minor al părților.În luna mai a anului 2019, reclamanta a introdus acțiune de divorț. La data de 29.12.2019, pârâtul a sosit în domiciliul reclamanților, a provocat scandal și a agresat verbal și fizic pe reclamanți, prin lovituri în zona feței și a toracelui. Reclamanții s-au prezentat la Serviciul de Medicină Legală pentru eliberarea certificatelor medico-legale. Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare. Însă, judecătorii au decis să respingă ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect ordin de protecție. Menționăm că pârâtul lucrează în străinătate și vine în Constanța cam o dată pe an, atunci când stă câteva zile, la data formulării cererii fiind plecat. Însă, la dosarul cauzei a fost atașată și înregistrarea apelului la 112. Astfel, instanța a constatat că a existat un prim apel efectuat de minor, la ora 00:50, după care au urmat apeluri efectuate de operatorul de serviciu, care a încercat să-l sune înapoi pe minor, până la ora 00:54, și reluate de la 00:57. Se aude când operatorul STS transmite faptul că a primit un apel, prin care i s-a spus ”veniți repede, pe strada.. ” și că era o voce de copil, precum și faptul că a încercat de mai multe ori să-l sune înapoi, dar nu a mai răspuns nimeni, iar locația se vede undeva în Valu. De asemenea, se aude cum persona căreia i s-a transmis mesajul, transmite mai departe, spunând despre apelul primit prin STS că nu s-a arătat ce anume se solicită, Salvare, Pompieri, Poliție. Apoi, se aude din nou apelul făcut de minor, care solicită ajutorul, răspunzând la întrebările adresate, în șoaptă: ”veniți repede, că ne omoară pe toți... , ... pe strada..., dar să nu-i spuneți .... sunt... și am 12 ani, trebuie să închid”. I se recomandă de către persoana care i-a răspuns să țină telefonul pe silențios, pentru că o să fie sunat de un alt echipaj.

Pe ultimul fișier este înregistrat apelul dat de reclamantă, la ora 02:06, spunând operatorului că au sunat mai devreme, iar acum au plecat de acasă și stă la colț, cu copiii, și crede că polițiștii sunt în teren, însă ar dori să vină să le predea niște chei ale soțului, să nu spună că le-a furat.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A zis la vrajeala
0
0
Oare de ce judecatorul nu a emis ordin de protectie, pana sa se intample vreo tragedie
1
2
vrajeala de 2 lei!..
6
13
Alt retardat in libertate.
22
3
decat sa ajung calaul familiei mele am preferat sa divortez am ajuns odata la politie si pentru mine a fost de ajuns.
20
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108