REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Asociația "Suflete Deschise" urează tuturor femeilor internate în spitalele constănțene o Primăvară fericită!

Asociația "Suflete Deschise" urează tuturor femeilor internate în spitalele constănțene o Primăvară fericită!

Lorena CRISTEA 1 martie 2026 | 15:20 411

Ca în fiecare an, Asociația „Suflete deschise” şi Arimex Comexim 2000 SRL au vestit sosirea Primăverii tuturor femeilor si fetitelor internate în spitalele constanțene, personalului medical care grijesc de acestea,  dar şi celor care trudesc si salvează vieți în Unitatea de Primiri Urgențe.

Asociatia 'Suflete Deschise' ureaza tuturor femeilor internate in spitalele constantene o Primavara fericita!

Încă de la primele ore, fiecare reprezentantă a sexului frumos nu a lăcrimat de dureri, ci de emoție şi bucurie. Toate au primit în dar ghiocei, felicitări, mărțișoare, iconițe, prăjituri, dar şi multă dragoste, zâmbete şi încurajări.

„Multe persoane întâmpină primăvara în suferinţă, pe patul de spital. Majoritatea sunt mame, surori, soții, copii, la care nu vine nimeni fie că sunt prea departe, fie că nu pot, fie că pur și simplu nu mai are cine să vină și fiecare dintre noi, am putea fi în locul lor. Natură renaște, renaște speranță și reînvie iubirea și acum în postul Paștelui se cuvine să punem început bun și să facem să rodească faptele bune.  Dacă nu putem înmulți pâinile și peștele, stă în puterea noastră să înmulțim și binele, și bucuria. Să luăm locul celor care nu au reuşit să ajungă cu un mărţişor sau cu o floare la spital: părinți, fraţi, soţi, copii, nepoţi, prieteni. Să aducem alinare și acelor femei singure, la care nu vine nimeni, în speranța de a le alungă tristețea și a le readuce zâmbetul pe buze. O mică bucurie, un sfat bun, mângâietor, să le amintim de cei dragi și să le urăm o primăvară frumoasă și zile mai bune. Tuturor  le dorim însănătoșire grabnică, multă sănătate, pace sufletească și spor în toate cele bune.

Deasemeni, nu au fost uitate nici bunicuțele de la Căminul de Asistenta și Îngrijire Poarta Alba din cadrul DGASPC CONSTANTA, dar nici personalul care se grijesc de acestea. Toate persoanele care viețuiesc în Cămin s-au bucurat de prezenta iubitoare a voluntarilor Asociației Suflete deschise care le-au adus în dar pachete cu alimente, dulciuri și fructe, bucurie și desăvârșită emoție.  Bunicuțele au fost răsfățate cu floricele, felicitări, iconițe, bomboane iar voluntarii au prins în piepturile lor încântătoare mărțișoare. Atmosfera creata, plina de emoție nu o putem descrie în cuvinte.

Sosirea Primăverii a fost vestita copiilor infectaţi cu sindromul SIDA care viețuiesc în Casa Speranță, care i-au îmbrățișat cu drag pe voluntari.

Renaşterea naturii, a fost vestită şi celor aflaţi în dificultate, oamenilor străzii, femeilor fără adăpost, şi celor care vieţuiesc în grajduri sau în condiţii greu de imaginat. Voluntarii Asociaţiei, le-au dăruit flori, marţişoare, iconiţe haine, încălţăminte, jucării şi pachete cu alimente.", au spus reprezentanții Asociației "Suflete Deschise. 

Totodată, Preda Crina-Georgiana, reprezentantul Asociației „Suflete deschise”, a transmis un mesaj doamnelor și domnișoarelor.  

"Să fiţi veşnic împrimăvărate! 

Pentru că sunteţi fiinţa delicată, sensibilă, cea care dă viaţă, cea care înseninează viață, pentru că sunteţi cea care suflaţi dragoste peste orice faceţi voi şi familia voastră, pentru că sunteţi cea care numai când priviţi către copiii voştri, daţi lumii mai multă frumuseţe, pentru că sunteţi cea care găsiti în fiecare zi timp pentru orice problemă şi orice nevoie a celor dragi, pentru că, deşi vă mai plângeţi câteodată, o luaţi de la capăt în fiecare zi, mai puternică şi mai hotărâtă, pentru că sufletul dumneavoastră ştie ce e iubirea, cum se dăruieşte şi cum se primeşte ea… şi pentru tot ceea ce reprezentaţi… timpul se opreşte puţîn în loc, la fiecare început de Primăvară, în ziua feminităţii, a frumuseţii, a dragostei, în ziua în care femeia este în centrul atenţiei, pentru a vă aduce un omagiu…

La mulţi ani!

Rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos şi pe  Dumnezeu Tatăl Său întru veşnicie, să vă binecuvânteze şi să aibă în paza Sa, în tot ceasul, familia dumneavoastră. Amin.", a transmis aceasta. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere