Atac într-o şcoală din Rusia: Un atacator a fost arestat şi al doilea a fost ucis de echipele de intervenţie
Atac într-o şcoală din Rusia: Un atacator a fost arestat şi al doilea a fost ucis de echipele de intervenţie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDoi indivizi au atacat cu focuri de armă marţi dimineaţa o şcoală din Kazan, oraş din centrul Rusiei. Unul dintre ei a fost arestat la scurt timp, iar al doilea a fost ucis de echipele de intervenţie, informează agenţia de presă TASS, citată de Agerpres. Atacul celor doi a cauzat numeroase victime, printre care mai mulţi copii.
Potrivit unei surse din administraţia şcolii, tânărul arestat ar avea 19 ani şi s-ar numi Ilnaz Guliaviev. Acesta ar fi absolvit în urmă cu patru ani şcoala unde a comis atacul.
Preşedintele Republicii autonome Tatarstan din cadrul Federaţiei Ruse, Rustam Minnihanov, a declarat că "teroristul de 19 ani a fost arestat, el avea o armă înregistrată oficial pe numele lui".
Când a fost arestat, el a anunţat că a plasat o bombă la adresa sa din buletin.
De asemenea, exista temerea ca a doua dintre persoanele care au deschis focul să se afle în continuare în clădire şi să ţină ostatici. "Potrivit datelor preliminare, cel de-al doilea atacator asupra şcolii din Kazan, cel care se afla încă în şcoală, a fost lichidat", a declarat pentru TASS o sursă din cadrul poliţiei ruse.
Ultimul bilanţ arată că 11 persoane au fost ucise, dintre care 9 copii. De asemenea, 32 ar fi fost rănite şi transportate la spital.
În şcoala unde a avut loc atacul învăţau 1.049 de copii şi lucrau 57 de profesori.
Potrivit martorilor, elevi din clase mai mari, atacatorii au declanşat iniţial o explozie, apoi s-au auzit focuri de armă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)

