REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Atanasiu şi fiul ministrului Dobriţoiu, puşi sub învinuire pentru infracţiuni la legea referendumului

Atanasiu şi fiul ministrului Dobriţoiu, puşi sub învinuire pentru infracţiuni la legea referendumului

Replica API 17 august 2012 | 00:00 101

Alături de interlopi,

Alături de interlopi,

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi Dumitru Samson, fiul ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, au fost puşi sub învinuire, alături de alte patru persoane, pentru infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie, lucru confiormat, ieri, şi printr-un comunicat de presă al DNA. Ca răspuns la solicitări ale reprezentaţilor mass-media, formulate în baza Legii nr.544/2001, Biroul de informare şi relaţii publice a transmis, ieri, că "procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au început urmărirea penală faţă de următorii învinuiţi: Teodor Atanasiu, deputat, preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Alba, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele: infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte, prevăzută în art. 13 din Legea 78/2000, infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzută în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; Dumitru Samson, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: trafic de influenţă, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzute în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; Cristian Bogdan Măgurean, reprezentant al unei societăţi comerciale de pază şi protecţie, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: cumpărare de influenţă, complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului prevăzută în art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Gheorghe Grosu, Radu Stelian Rus şi Nicuşor Hanzi Ştefan, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni: complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzută în art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni", se arată într-un comunicat al DNA. În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii cu privire la faptul că, în cursul lunii iulie 2012, învinuitul Teodor Atanasiu, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei PNL Alba, în înţelegere cu învinuitul Dumitru Samson, a iniţiat o acţiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania şi Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani şi alte foloase materiale. Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Teodor Atanasiu, Dumitru Samson a apelat la sprijinul învinuitului Bogdan Cristian Măgurean (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin, se mai arată în comunicat. Tot DNA mai precizează că Bogdan Măgurean a acţionat în sensul celor stabilite, în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj Napoca, iar Dumitru Samson l-a pus în legătură cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în acelaşi scop. Bogdan Măgurean, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanţii de pe raza acestor judeţe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Dumitru Samson, constând în bani şi alte foloase materiale. Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârşitul zilei de 29 iulie 2012 şi în zilele următoare, banii fiind transmişi lui Bogdan Măgurean de Dumitru Samson iar, pe de altă parte, Teodor Atanasiu, prin intermediar, a remis o sumă de bani învinuitului Gheorghe Grosu. De asemenea, s-a mai stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Dumitru Samson i-a promis învinuitului Bogdan Măgurean că va utiliza influenţa de care se bucură la nivelul ministerelor şi îi va influenţa pe funcţionari să acorde contracte firmei de pază şi protecţie reprezentate de Măgurean Bogdan, potrivit sursei citate. "Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în încheierea comunicatului.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212