Atentatele de la 13 noiembrie: "Am atacat Franţa, dar nu a fost nimic personal", afirmă Abdeslam la proces
Atentatele de la 13 noiembrie: "Am atacat Franţa, dar nu a fost nimic personal", afirmă Abdeslam la proces
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest"Am atacat Franţa, am vizat populaţia, civilii, dar nu a fost nimic personal", a declarat Salah Abdeslam, principalul acuzat în procesul atentatelor de la 13 noiembrie 2015, în deschiderea audierii sale de miercuri, de la Paris, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Scopul nu este de a înfige din nou cuţitul în rană, ci de a fi sincer", a adăugat el pe un ton calm, dând asigurări că atentatele au fost un răspuns la "bombardamentele franceze asupra Statului Islamic".
Preşedintele tribunalului special a dat cuvântul fiecăruia dintre cei 14 acuzaţi prezenţi pentru a face o "declaraţie spontană", "succintă", asupra faptelor care le sunt reproşate.
Audienţa a asistat în tăcere la afirmaţiile făcute rând pe rând de acuzaţi, potrivit AFP.
Salah Abdeslam, ultimul membru încă în viaţă al comandourilor care au comis atacurile soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi la Saint-Denis şi Paris, a luat cuvântul ultimul.
Salah Abdeslam a vorbit timp de circa 5 minute, afirmând că "teroriştii, jihadiştii, radicalizaţii" la care s-a făcut referire în timpul audienţei sunt, de fapt, "musulmani". "Este vorba despre Islamul autentic", a spus el.
Foto / Sketch: Elisabeth de Pourquery/France Televisions via Reuters
Fostul preşedinte francez "François Hollande a spus că am luptat împotriva Franţei din cauza valorilor sale, dar este o minciună", a adăugat el, aruncând vina asupra "avioanelor franceze care au bombardat Statul Islamic, bărbaţii, femeile, copiii". "Francois Hollande ştia riscurile pe care şi le asumă atacând Statul Islamic în Siria", a continuat el.
"Minimul este să spui adevărul, se spune adesea că sunt provocator, dar asta nu este adevărat, vreau să fiu sincer", a mai declarat Salah Abdeslam, de 32 de ani, dând asigurări că "scopul nu este de a răni".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.2° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)


