REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
16.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Atenție la internetul gratuit din aeroporturi, hoteluri, cafenele, mall-uri! DNSC avertizează că datele pot fi furate

Atenție la internetul gratuit din aeroporturi, hoteluri, cafenele, mall-uri! DNSC avertizează că datele pot fi furate

Mirela PASCAL 25 iulie 2026 | 22:50 1238

Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spaţii publice poate expune datele personale şi financiare unor riscuri semnificative, avertizează, sâmbătă, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) într-o postare pe Facebook.

Atentie la internetul gratuit din aeroporturi, hoteluri, cafenele, mall-uri! DNSC avertizeaza ca datele pot fi furate

Potrivit specialiştilor în securitate cibernetică, atacatorii pot utiliza aceste reţele pentru a intercepta informaţii sensibile sau pentru a redirecţiona utilizatorii către pagini frauduloase.

DNSC prezintă şi câteva exemple de recunoaştere a pericolului: reţele nesecurizate, accesibile fără verificări suplimentare; denumiri generice sau suspecte (ex.: "Airport_Free_WiFi"); solicitarea unor date personale nejustificate la conectare; redirecţionări către site-uri necunoscute sau cu aspect îndoielnic.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică face şi o serie de recomandări în acest sens: dezactivarea conectării automate la reţele Wi-Fi; verificarea denumirii reţelei cu personalul locaţiei, atunci când este posibil; utilizarea datelor mobile pentru tranzacţii financiare şi accesarea conturilor importante; activarea autentificării în doi paşi (2FA) pentru serviciile esenţiale.

"Vacanţa înseamnă relaxare, dar şi atenţie la detalii. O conexiune gratuită nu ar trebui să te coste datele personale", semnalează, în final, DNSC.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere