Atenție! Și medicii amenință cu grevă generală în 27 iulie
Atenție! Și medicii amenință cu grevă generală în 27 iulie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSindicatul Solidaritatea Sanitară 2015 a ieșit prima dată la protest joi, 15 iunie a.c., în fața Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, solicitând respectarea legii salarizării. Membrii sindicatului au amenințat și cu demisia din contractele de gărzi suplimentare, îngreunând astfel desfășurarea activității medicale din cadrul unităților spitalicești. Acum, lucrurile pare că s-au mai calmat, Ianuș Mihaela, președintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară 2015, a declarat pentru Replica faptul că pe 12 iulie au avut loc primele discuții cu prim-ministrul și ministrul Sănătății, urmând să se încheie un acord între cele două parți. De asemenea, Federația "Solidaritatea Sanitară", care reprezintă interesele medicilor, a anunțat calendarul protestelor, greva generală fiind stabilită în 27 iulie.
După aproape o lună de la primul protest organizat, se pare că medicii văd luminița de la capătul tunelului, pe 12 iulie liderii de sindicat au avut o întâlnire cu primul ministru, Marcel Ciolacu, și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, oamenii politici promițându-le faptul că prin noua ordonanță se vor reglementa multe din cererile medicilor: „Pe 12 iulie am avut un miting la București care s-a finalizat cu o întâlnire, o primă negociere între reprezentanții Solidarității Sanitare, ministrul Sănătății și primul-ministru și mai multe persoane delegate. Acolo s-au discutat cerințele noastre și au fost prezentate inclusiv soluții la cerințele noastre. În momentul acesta ne aflăm în situația în care a fost o primă rundă de întâlniri, urmează să se întâlnească reprezentanții cu ministrul Sănătății și urmează să fie un acord semnat între Solidaritatea Sanitară și Guvern, în condițiile în care se ajunge la o înțelegere din punct de vedere al solicitărilor noastre. Legat de greva generală, cel târziu la începutul săptămânii viitoare vom avea o informație sigură din acest punct de vedere. Protestele le vom continua dacă rezultatele nu sunt cele dorite de noi. Ei vor discuta pe ordonanța pe care deja au dat-o pentru a aduce niște ajustări și modificări pe ordonanța respectivă în sensul în care banii pe care i-au dat în ordonanță să fie ajustați ca și drepturi. Să fie introduși în salariu, să fie denumiți sub formă de sporuri, ordonanța să se suprapună cu legea salarizării astfel încât să beneficiem de legea salarizări.” a declarat pentru Replica președintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară 2015.
Ce își doresc medicii?
La fel ca și în cazul personalului din învățământ, poliție, și mulți alți bugetari, și salariul medicilor a rămas „neactualizat”, primind de asemenea indemnizații la nivelul anului 2017: „În toate protestele noastre am cerut să fie respectată legea 153, sporurile să se acorde la salariul actual nu la cel din 2017, indemnizațiile de hrană să fie plătite la nivel de 2023 și nu la nivel de 2017 – 9 lei pe zi ca și valoare. Deblocarea posturilor în sistemul medical, pentru că acum există situația în care, dacă sunt colegi care pleacă la un alt loc de muncă sau ies la pensie, locurile rămân neocupate și îngreunează activitatea.” a transmis Ianuș Mihaela.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 














.jpg_t.jpg)