REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.9° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Atenţie, şoferi! Când trecem la anvelopele de iarnă? Ce zice Poliţia

Atenţie, şoferi! Când trecem la anvelopele de iarnă? Ce zice Poliţia

Replica API 30 octombrie 2018 | 00:00 364

Chiar dacă temperaturile sunt blânde cu noi, totuși ne apropiem cu pași repezi de iarnă, iar vremea poate fi schimbătoare. Astfel, trebuie să avem în vedere și trecerea la anvelopele de iarnă. Polițiștii au precizat că nu există o dată anume, însă trebuie să fie la locul lor când drumul este acoperit cu polei sau zăpadă.

”Respectați legislația rutieră în vigoare. Pe lângă riscul pentru dumneavoastră și ceilalți participanți la trafic, în cazul în care circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără anvelope de iarnă, riscați să fiți amendați și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, au precizat polițiștii.

Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Totodată, pe timp de iarnă, Poliţia Română vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să cerificați starea autovehiculului. Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante! Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă, de asemenea, șoferilor să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
am trecut deja in octombrie.......anul trecut
0
0
A scris dar cand pe ce data intra legea stire goala
1
1
Ala din hanitaclu e blocul de lumini. Cele de semnalizare la care se face referire in articol sint de fapt stopurile compuse sau triplele.
2
0
User: "Eu nu-mi pun niciun cauciuc", esti praf omule
1
1
De ce trebuie sa curat in permanenta blocurile de semnalizare ca e doar unul si in habitaclu?
3
3
orice anvelopa ai avea.Daca e doar zapada,se vede clar diferenta intre gumele de vara si alea de iarna.Pentru ''economie'' 6-700 de lei cat dai pe 4 gume de iarna distrugi masina si omori oameni nevinovati
7
1
De iarna. Cum am trait 40 de ani fara, n-o sa le dau acum bani la jegurile astea cu cauciucurile lor. Ninge, astept o zi doua, ca oricum se topeste.
8
11

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212