Atenționare de călătorie: Australia – incendii de vegetație
Atenționare de călătorie: Australia – incendii de vegetație
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Australiei asupra decretării stării de dezastru în statul Victoria, în urma evenimentelor catastrofice provocate de incendiile de vegetație. De asemenea, alerte pentru condiții extreme de producere a incendiilor sunt în continuare în vigoare pentru teritoriul capitalei Canberra, pentru New South Wales, Queensland, Australia de Sud și pentru statul Victoria. Calitatea aerului în zonele afectate se deteriorează rapid, îndeosebi în Canberra, și reprezintă un risc pentru sănătate. Autoritățile locale au emis un apel național de anulare a oricărei deplasări care nu este strict necesară în zonele afectate.
Cetățenii români care se află sau doresc să viziteze Australia sunt sfătuiți să se informeze cu atenție înainte de orice deplasare, să descarce și să utilizeze aplicațiile oferite de guvernele locale (Fires near me NSW, VicEmergency) și să ia în considerare riscurile la care se pot supune înainte de a călători într-o zonă afectată de incendii. Orice deplasare în zonele afectate de incendii sau în regiunile care se află sub o alertă este un risc asumat individual.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sydney: +61 (2) 92993764 (competență pentru statele New South Wales, Queensland și Northern Territory), precum și ale Biroului Consular Melbourne: +61 (3) 99783804; +61 (3) 99783806 (competență pentru statul Victoria, Tasmania, Australia de Sud și Australia de Vest), apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Consulatului General al României la Sydney: +61401558844, respectiv al Biroului Consular Melbourne: +61410599155.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sydney.mae.ro, http://melbourne.mae.ro, http://www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





