Ati gresit cu huiduiala

Cu o mică întârziere, să nu mă amestec printre comentariile altora de Ziua Unirii, spun şi eu două vorbe. Unu la mână: românii care huiduie în timp ce se intonează imnul naţional nu gândesc, sunt capete seci, indiferent că huiduiala se adresa unei persoane, nu imnului; doi la mână: cu sau fără PSD care să manipuleze oamenii să huiduie, tot s-ar fi găsit câţiva care îl fluiere pe Băsescu. Nu trăim tocmai confortabil şi sunt destui nervoşi parcă... din născare sau de amarul ultimilor ani. Sunt oameni cărora nu le convine nimic sau care au adunat atâta frustrare şi au fost de atâtea ori nedreptăţiţi încât trebuie să se manifeste cumva. Altfel, se sting cu supărarea nebună îi ei. Aşa că mai bine îşi spun supărarea. Doar că... Şi să revin la numărul unu. De data asta, istorioara povestită de CTP, cu manifestarea din America la care a fost prezent, şi la care oamenii nu au huiduit în timpul imnului, păstrându-şi fluierăturile până după imn, a fost bine-venită. Mai zice cineva că americanii sunt nişte "habar-n-işti"? Or fi. Dar ne uităm la filmele lor. Şi nu huiduie când nu trebuie. Gestul e... ca şi cum ai fluiera în biserică. Ai ceva împotriva preşedintelui, crezi că e un netrebnic, vrei să-I strigi să se ducă din ţară - ok, fă-o, nene, darn u strica momentul solemn. Ai timp gârlă după. Dar nu în timpul imnului. Mi s-a părut atât de tâmpită nerăbdarea mulţimii, că am refuzat să mă gândesc în momentul respectiv că poate lumea e nemulţumită pe bună dreptate. Mi-a părut lumea aia o gloată necioplită, fără respect faţă de simboluri. Gloata aia a stricat imagine ape care vroia să o creeze: şi anume că preşedintele nu e iubit, nu e dorit, nu merită linişte nici măcar de Ziua Naţională. Aşa că nu pot să concluzionez decât că: măi, fraţilor, dacă nici când trebuie să protestaţi nu o faceţi cu cap, când trebuie, mai bine

staţi acasă.