REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Au început DEMERSURILE pentru ridicarea unei CREȘE în PALAZU MARE

Au început DEMERSURILE pentru ridicarea unei CREȘE în PALAZU MARE

Replica API 8 noiembrie 2021 | 16:12 836

Primăria Constanța nu pierde timpul!

Municipalitatea a început demersurile pentru ridicarea unei creșe în Palazu Mare. Mai exact, pe terenul de pe strada Tineretului, numărul 23, Compania Națională de Investiții se va ocupa de construirea unei creșe. Aceasta nu va fi singura edificată din banii statului, în municipiul Constanța.

Primăria municipiului Constanța nu pierde timpul și deja a început demersurile pentru edificarea unei creșe în cartierul Palazu Mare. Mai exact, în ședința extraordinară din data de 22 octombrie a.c., aleșii locali au dat vot pozitiv pentru predarea către Compania Naţională de Investiţii "CNI" S.A. a două amplasamente pentru edificarea a două creșe. Terenurile predate sunt pe strada Tineretului, nr. 23 și bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Târg săptămânal. Ei bine, se pare că municipalitatea nu pierde timpul și deja a emis un certificat de urbanism ce marchează începerea demersurilor pentru investiția de pe strada Tineretului, nr. 23, din cartierul Palazu Mare.

Cum s-a luat decizia de a se construi o creșă în Palazu Mare

Municipalitatea a luat în considerare adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Constanţa nr. 69372/18.10.2021, înregistrată la Primăria municipiului Constanţa sub nr. 206593/18.10.2021 dar şi cele patru adrese ale Companiei Naţionale de Investiţii, din lunile iunie, august, septembrie și octombrie, prin care se solicită predarea unor amplasamente situate în municipiul Constanţa. Mai exact, este vorba de două terenuri, unul situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Târg săptămânal, în suprafaţă de 3.124 mp și unul situat pe strada Tineretului nr. 23, în suprafaţă de 3.134 mp. Aceste terenuri sunt incluse în lista bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa. Așadar, aici ar urma CNI să edifice două proiecte pilot, și anume, două creșe. Conform demersurilor, se pare că investiția din Palazu Mare va fi prioritară.

Click pe fotografie! Sursă foto: captură proiect de hotărâre (creșă mică)

CNI construiește 100 de creșe în toată țara

Într-o conferință de presă susținută în data de 27 iulie, Cseke Attila, la acel moment ministru al dezvoltării, anunță că este gata de implementare Programul de construire de creșe noi, lansat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Cseke Attila a subliniat ca au fost prezentate proiectele tip, au fost elaborate studiile de fezabilitate, a fost modificată normativa de reglementare a construcțiilor de creșe, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de comisiile de specialitate. ”Vom aproba primele cereri de finanțare, după care vor putea fi demarate procedurile de achiziție publica pentru a identifica constructorii. Astfel, construcția primelor creșe va putea începe. Ne dorim sa avansam vizibil, sa sporim considerabil numărul creșelor, la nivel național, în timpul mandatului guvernului actual, având în vedere lipsa acuta de locuri în creșe și angajamentul făcut de executiv în acest sens”, declara ministrul la acel moment, conform unui comunicat de presă al CNI.

Cum vor arăta creșele conform site-ului www.cni.ro

Din bugetul național, dar și din fonduri europene, prin PNRR, au fost alocate 230 de milioane de euro pentru construirea de creșe noi, a amintit ministrul. Acesta a adăugat ca informațiile necesare întocmirii cererilor de finanțare se afla pe pagina Companiei Naționale de Investiții.

Mai multe detalii puteți citi și aici:

CONSTANȚA va avea DOUĂ NOI CREȘE, cu sprijin de la CNI

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bine ca ati dat-o afara pe cezara, se credea patroana acolo
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272