REPLICA ONLINE CONSTANTA

23° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Au omorât în bătaie un bărbat, în Vama Veche, din cauza unui foc de tabără

Au omorât în bătaie un bărbat, în Vama Veche, din cauza unui foc de tabără

Virgil STOIAN 3 noiembrie 2022 | 00:00 5895

Doi frați, din Vama Veche, au omorât în bătaie un alt individ, pe plajă, în zona Cherhana. Conflictul ar fi pornit de la un foc de tabără, victima nedorind ca cei doi inculpați să aprindă focul. Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis condamnarea lui Mihai Tănase la 10 ani și o lună de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, în timp ce Dumitru Tănase a primit 12 ani și o lună. Sentința nu este definitivă, pe 19 ianuarie 2023 urmând a se judeca apelul.


Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 14 spre 15 iulie 2020, pe plajă, în Vama Veche, mai mulți tineri s-au luat la harță pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Se pare că inculpații erau deranjați de muzică, întrucât unii petreceau mai zgomotos față de alții. Astfel, Mihai Tănase și Dumitru Constantin Tănase, care sunt frați, s-au luat la bătaie cu alți doi tineri. După ce și-au împărțit lovituri, cei doi au luat o scândură, desprinsă dintr-o balustradă, și au început să-l lovească, mai ales în zona capului, pe unul dintre cei doi cu care se răfuiau. Trecătorii au sunat la 112. La fața locului au intervenit cadrele medicale, iar victima a fost transportată la spital. A rămas internată, medicii legiști stabilind că are nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale. Însă, din păcate, pe 29 iulie 2020, victima a decedat.

Instanța a constatat că intenţia de a ucide rezultă din modul în care au acţionat inculpaţii. Aceştia i-au aplicat persoanei vătămate lovituri puternice, repetate, prevăzând rezultatul acţiunii lor pe care l-au acceptat. Comportarea persoanei vătămate nu poate fi invocată în favoarea inculpaţilor. Aceştia au lovit persoana vătămată cu instrumente apte de a ucide, chiar dacă există posibilitatea ca numai lovitura unuia dintre ei să fi pus viaţa victimei în pericol ori s-o fi omorât-o. Inculpaţii au acţionat simultan, completându-se unul pe altul şi prin acţiunea lor conjugată au anihilat posibilitatea persoanei vătămate de a se apăra. Totodată, au înlăturat posibilitatea persoanelor care o însoţeau sau pe martori să intervină în oprirea violenţelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mama Democratiei , cum se spune...America , acolo pentru o astfel de fapta faci inchisoare pe viata , si ai sanse mari sa ajungi si la inejetia letala !!! La noi....10 ani , din care vor ispasi doar 5-6 maxim ! Eliberarea conditionata...
3
0
Aaaaa e bine cu 10 ani daca ma ia la 27 scap la 37 deci o sa fac in continuare scandal cu tupeu si curaj sa ma stie in continuare lumea si gaborii de frica. Si cand ma gandesc ca lui ala cu tiru i au dat 12 ani ca a facut accident fara sa vrea ha ha ha
7
1
Frumos in vama
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212