Av. Cristi Ion: Există condamnați care ar trebui să fie eliberați. Pentru că magistrații sunt în protest, rămân în continuare după gratii, pe banii statului

Avocatul Cristian Ion consideră că protestul magistraților este justificat chiar dacă această măsură a paralizat parțial sistemul judiciar. Cristian Ion spune că judecătorii și procurorii au foarte multe dosare și că la o vârstă de pensionare de de 65 de ani sunt deja epuizați. În altă ordine de idei, Cristian Ion a afirmat că în urma acestui protest sunt anumite cauze, de exemplu de eliberare condiționată, care sunt amânate sau suspendate, deși cei care sunt parte în acele cauze aveau dreptul la un proces. Avocatul Cristian Ion a mai spus că în ceea ce privește pedepsele, în opinia lui, legiuitorul ar trebui să se îndrepte mai mult spre recuperarea prejudiciului, sau muncă obligatorie în folosul comunității decât să umple pușcăriile. Avocatul Cristian Ion a mai spus că speră să nu se gândească grefierii și personalul auxiliar să intre în grevă pentru că atunci sistemul s-ar bloca de tot. În ceea ce privește numărul mare de dosare privind traficul sau consumul de droguri, Cristian Ion este de părere că aici toleranța ar trebui să fie zero.

Robert Nenciu, Cristian Ion

Protestul magistraților este justificat

Protestul magistraților a avut părțile lui bune în sensul că a dat avocaților cu foarte multe dosare o gură de oxigen în ceea ce privește analizarea lor. Pe de altă parte acest protest a dat naștere la o mulțime de probleme, mai ales pentru cei care ar fi trebuit să beneficieze de judecată privind eliberarea condiționată. Avocatul Cristian Ion a declarat pentru Replica de Constanța că înțelege protestul magistraților și este de acord cu el. 

„Pe mine personal nu m-a afectat aproape deloc, pentru că abia reușesc să țin lucrările la zi. Însă sistemul este semiparalizat. Se judecă doar urgențele, adică măsurile preventive și, în ceea ce privește dosarele civile, măsurile de protecție. Totuși, dacă situația va continua o perioadă mai lungă în aceeași manieră, vor apărea consecințe. Cum ar fi, de exemplu, faptul că există condamnați care împlinesc fracția și ar trebui să fie eliberați. Însă, pentru că judecătorii sau, în general, magistrații sunt în protest, nu pot avea loc ședințe de judecată în acest sens și, prin urmare, nu pot fi eliberați. Asta înseamnă că rămân în continuare după gratii, pe banii statului, bineînțeles. Nici condamnaților nu le convine să stea în detenție mai mult decât ar trebui și astfel se intră într-un alt carusel. Eu, care lucrez în breaslă, pot să confirm că activitatea magistraților presupune un nivel ridicat de pregătire, stres și presiune. Nu poți compara un judecător cu un vânzător la consignație, fără să jignesc alte domenii. Până să ajung la dumneavoastră, am trecut pe lângă un bar și am văzut persoane care consumau alcool în miezul zilei. Nu putem fi toți la fel, nu muncim toți la fel.

Pe de altă parte, din experiența mea vă pot spune că după pensionare, judecătorii nu mai rezistă foarte mult. Sunt practic epuizați, fizic și psihic. Mulți ies la pensie la 65 de ani și la 67 nu mai sunt în viață. Asta pentru că viața unor oameni a fost, ani de zile, în mâinile lor. Este normal să te consumi psihic într-un asemenea domeniu. Dar nu poți să plătești un judecător cu salariul minim sau mediu pe economie. Trebuie să existe o motivație financiară corespunzătoare, tocmai pentru a preveni și infracțiuni precum mita. Când presiunea psihică este atât de mare, trebuie să existe și o compensație materială. Sigur, și avocații au beneficii, iar magistrații ies la pensie destul de devreme, la 50-55 de ani. Beneficiile sunt justificate, dar mi-aș dori să existe și mai multă responsabilitate. Un judecător ar trebui să aibă maximum 50 de dosare în lucru, dar de obicei are 200. Cum să nu se consume prematur? Dacă ar avea doar volumul normal de muncă, ar putea ieși la pensie la 65 de ani. Dar, dat fiind volumul uriaș, este firesc să li se acorde un tratament diferit”, a declarat avocatul Cristian Ion.

Video 1:

Sperăm să nu se gândească grefierii să intre în grevă

„Totodată, observ că nimeni nu vorbește despre personalul auxiliar, deși este extrem de important. Mă refer la grefieri, în special. Ei pregătesc ședințele, consemnează tot ce se întâmplă, se ocupă de toată partea „tehnică”. Judecătorii redactează motivările, dar grefierii duc greul activității zilnice. Cu toate acestea, nimeni nu îi bagă în seamă. Ar merita și ei un protest, dar nu și-l permit, pentru că nu au curajul. Eu personal susțin demersul magistraților, dar și mai mult susțin personalul auxiliar, care muncește enorm și care, deocamdată, nu are voce.

Dacă grefieri ar intra în grevă chiar s-ar paraliza sistemul. Pentru că asta ar însemna să nu mai fie primită nicio cerere de chemare în judecată, nicio acțiune, nimic. Chiar și așa, judecătorii — vorbesc aici de judecători, pentru că atunci când spui „magistrați”, în primul rând te gândești la judecători, dar și procurorii muncesc — își fac treaba. Motivează hotărârile, își desfășoară activitățile, doar că în ziua ședinței amână dosarele”, a afirmat Cristian Ion.

Cristian Ion

Procurorii sunt tot magistrați și așa trebuie să fie

„Haideți să ne gândim. De ce să nu îi includem? Sunt plătiți de stat. Eu, ca avocat, nu pot fi inclus, pentru că sunt plătit de clienți. Dar atâta timp cât ești plătit din sistemul public, te numești magistrat. Da, magistrat, din această perspectivă. Magistrații se împart în judecători și procurori. Nu poți să ai exact aceleași facilități ca judecător și ca procuror. Mă refer la pensionare și alte beneficii. Au existat multe discuții pe această temă. S-a spus de multe ori că procurorii ar trebui să aibă statut de funcționari publici. Magistratul, în sens strict, este judecătorul, pentru că el are responsabilitatea finală.

Un procuror face activitatea de urmărire penală și pune dosarul pe masa judecătorului. Judecătorul nu are ce soluție să dea dacă urmărirea penală nu este făcută corect și conform procedurii. Aici intervin avocații, care pot demonta, din punct de vedere procedural sau pe fond, acuzațiile. Dacă procurorul nu este riguros, judecătorul rămâne fără bază solidă. Judecătorul, la rândul lui, răspunde prin felul în care interpretează. El stă la mijloc, ascultă și, la final, ia o decizie. Din moment ce lucrurile sunt diferite, se analizează diferit. Dumneavoastră, care nu lucrați în domeniu, priviți situația altfel. Eu personal știu de speța respectivă doar din presă, nu m-a interesat în mod deosebit.

În momentul în care un judecător dispune control judiciar — cea mai ușoară măsură preventivă — consideră că fapta există. Cei care au judecat contestația au considerat, de asemenea, că există faptă, dar au pus problema gravității și a pericolului pentru ordinea publică. S-a apreciat că se impunea arestarea preventivă, adică scoaterea temporară din societate. La fel și în cazul primarului din Sinaia. Situația a fost similară, doar că inversată: inițial s-a dispus control judiciar, apoi arest preventiv, pe motiv că acesta ar fi perturbat ancheta. În ambele cazuri, judecătorii au interpretat aceleași probe, dar din perspectiva pericolului social și a gradului de risc. În faza arestării preventive, probele nu se analizează în profunzime. Se „pipăie” doar, pentru că analiza completă se face pe fond, când instanța decide condamnarea sau achitarea”, a spus Cristian Ion.

Probele care au dat lacrimi judecătorilor

„Cel mai mult m-a marcat un caz la nivel emoțional. Fiecare speță are specificul ei, niciuna nu este identică. Însă am trăit un moment unic după aproape 20 de ani de profesie: în urma probelor administrate, instanța de judecată s-a oprit și s-a emoționat până la lacrimi. A fost o reușită supremă pentru mine, profesional. Inclusiv partea adversă a fost profund mișcată. Era vorba de un copil de 19 ani, victimă a unui accident tragic.

Nu cred că are rost să dezvolt prea mult. Însă, cel puțin pentru mine, din punct de vedere tehnic, aceasta a fost experiența supremă. Judecătorii spun și ei că nu se întâmplă în fiecare zi să se oprească timp de 30-40 de secunde, ca să-și tragă răsuflarea, pentru că a fost transmisă atât de multă emoție. Asta confirmă, încă o dată, că și judecătorii sunt oameni. Sub robe se află carne și oase, nu roboți, nu „tonomate” care să primească probe pe o parte și să dea hotărârea pe cealaltă”, a povestit avocatul.

Video 2:

Multe anchete ale procurorilor avansează foarte greu

„Mi se pare că ancheta nu a avansat foarte mult. Este foarte important să se administreze probele. Aici este diferența dintre procuror și judecător. Dacă nu sunt administrate probe solide, judecătorul nu are cum să dea o decizie și să stabilească vinovăția cuiva. Dacă procurorul nu își face treaba corect, nici judecătorul nu are cum să condamne persoana respectivă. Altfel, am trăi într-o țară „plină de nevinovați”. În principiu, clienții mei sunt nevinovați. Însă, în calitate de apărător al victimelor, este foarte greu să demonstrez o culpă medicală. Ai nevoie obligatoriu de opinia unui alt medic, coleg cu cel care a greșit. În astfel de cazuri, de regulă, Colegiul Medicilor evită să sancționeze, pentru că tinde să își apere membrii. În plus, Colegiul nu are valoare de autoritate de lucru judecat. În primul rând, poliția și parchetul trebuie să-și facă datoria: să constate dacă există culpă sau nu. Apoi, să emită rechizitoriu și să trimită cauza în instanță.

Cam ca toate dosarele, de altfel. Nu pot spune că altele merg repede și acesta mai greu. În general, volumul de muncă este foarte mare. Și polițiștii, și procurorii au foarte multe dosare. Programul este de opt ore, dar eu știu că lucrează mai mult ca să țină pasul. Totuși, timpul e limitat și volumul uriaș. De aceea, mie, ca avocat, îmi revine sarcina să fac presiuni aproape zilnic: cereri, solicitări, insistențe, până când mă „alungă” și dau curs cererilor probatorii. Mai există și varianta legală ca, după un an, să formulăm contestație privind durata procesului. Dacă în decurs de un an nu s-a avansat semnificativ, instanța poate obliga parchetul să finalizeze ancheta.

Da. Eu doar aștept să treacă anul. Dacă nu am rezultat cu cererile de urgentare formulate direct la poliție sau la parchet, apelez la contestație. Îi înțeleg și pe ei, sunt puțini procurori și polițiști, dar și ei trebuie să mă înțeleagă: și eu, la rândul meu, sunt sub presiunea clienților. Dacă nu am rezultate, clienții cred că nu fac nimic. De aceea, trebuie să fac demersuri continue și să le justific activitatea mea. În fond, încasez un onorariu și am responsabilitatea să mă lupt pentru drepturile lor”, a mai precizat Cristian Ion.

Robert Nenciu, Cristian Ion

Toleranță zero pentru ceea ce înseamnă droguri

„E simplu: pentru că sunt mai multe droguri pe piață. Și volumul de droguri, și diversitatea lor au crescut. Controalele sunt cam aceleași. De ce? Pentru că sunt aceiași oameni. Nu au cum să facă mai multe controale dacă personalul este același. Mai mult, uneori se fac restructurări, se taie posturi, nu sunt bani la buget. Așa că nu pot să facă mai mult decât până acum.

Pe de altă parte, există infracțiuni grave care trebuie cercetate. Din punctul meu de vedere, acestea ar trebui să aibă prioritate zero. Organele judiciare, în special polițiștii și procurorii, se bazează mult pe ponturi și pe informații din mediile aferente. Există, de exemplu, articolul 15 din Legea 143/2000, care prevede că, dacă o persoană cercetată favorizează tragerea la răspundere a altei persoane pentru trafic de droguri, pedeapsa sa se reduce la jumătate. Este așa-numita „lege a denunțului”. Nu pot să spun dacă e bine sau rău din punct de vedere uman — asta rămâne la aprecierea fiecăruia. Din punct de vedere juridic, însă, tehnic, pedeapsa se reduce obligatoriu la jumătate.

Personal, cred că în primul rând ar trebui luate măsuri concrete și alocate fonduri și personal pentru combaterea consumului de droguri în instituțiile de învățământ. Este o problemă uriașă. Dacă elevii noștri consumă droguri la ordinea zilei în școli, atunci viitorul nostru ca societate nu are nicio șansă. Acesta este punctul meu de vedere. Corect: dacă un adult vrea să consume droguri, este alegerea lui. Dacă vrea să se autodistrugă încet, este problema lui. Dar când ajungem la copii, toleranța ar trebui să fie zero. Pedeapsa ar trebui echivalată cu cea pentru omor”.

Video 3:

Cristian Ion: Ar trebui să ne aplecăm mai mult pe recuperarea prejudiciului, nu pe detenție

„Depinde ce urmărim. Vrem o țară plină de locuri de detenție? Vrem să îi transformăm pe toți în infractori peste noapte? Suntem, în general, o societate pașnică. Problema se pune altfel. Eu, personal, nu am instrumentele să iau măsuri, dar m-aș orienta mai degrabă spre modelul american: să recuperăm banii, să existe sancțiuni materiale reale. De exemplu, cine a condus sub influența alcoolului, dar nu a produs accident și nu sunt consecințe, să nu fie trimis direct în închisoare. În schimb: să fie obligat să facă muncă în folosul comunității, să primească o amendă usturătoare, să i se confiște mașina. Astfel, suportă doar el consecințele. Dacă îl trimiți la închisoare, nu mai produce, nu mai plătește taxe și impozite, iar în plus stă pe banii celorlalți contribuabili. Din punct de vedere economic, nu este în avantajul societății. Ar trebui să fim mai practici, mai concreți și să urmărim partea materială, nu doar să umplem pușcăriile”, a conchis Cristian Ion.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.