Av. Mircea Gherasim: Dacă propui arestarea preventivă pentru 13 persoane și instanța aprobă doar 4, înseamnă că există o problemă. Video

Avocatul Mircea Gherasim, cu o experiență de peste 15 ani, consideră că sistemul juridic românesc are numeroase probleme, dar că este perfectibil. Potrivit acestuia, una din probleme se referă la termenele prea lungi în foarte multe dosare. Potrivit lui Gherasim, numărul scăzut de judecători a crescut semnificativ numărul de dosare și de aici a rezultat întârzierea proceselor la stabilirea termenelor atât de rare. Mircea Gherasim, specializat în drept penal, a afirmat că în ultimii ani a crescut alarmant numărul cazurilor de trafic de droguri sau trafic de persoane. Acesta a mai afirmat că autoritățile statului trebuie să se implice mai mult în zona de prevenție pentru a diminua acest fenomen extrem de periculos. Avocatul Gherasim a vorbit și despre subiectul pensiilor speciale. El consideră că această meserie de judecător este foarte solicitantă, având în vedere și numeroase restricții pe care le au, și că merită aceste beneficii suplimentare dar mult mai echilibrate. Totodată, Mircea Gherasim a spus că din punctul său de vedere procurorii nu ar trebui asimilați magistraților. Despre dosarul „Fabrica de Moșteniri”, unde este implicat ca și avocat, Mircea Gherasim a afirmat că dosarul are o problemă având în vedere că instanța a admis doar patru persoane reținute dintr-un total de 13 propuse.

Robert Nenciu, Mircea Gherasim

Termenele lungi cauzate de lipsa de judecători

„Cred că totul depinde de cât de mult îți place ceea ce faci. Pot spune, totuși, că este o profesie care te erodează destul de mult. Așadar, avocatura este o meserie destul de dificilă, din punctul meu de vedere. Orice meserie nu e potrivită pentru toată lumea. Vorbeam despre problemele din sistem și aș vrea să-mi spuneți — chiar discutam mai devreme — cum vedeți, din interior, realitatea din domeniul vostru? Pentru că, practic, în fiecare zi vă confruntați cu fel și fel de spețe, cu probleme diverse, întâlniți o mulțime de judecători. Unde credeți că mai trebuie lucrat? Unde considerați că stăm bine? Până la urmă, sistemul este perfectibil, ca orice alt sistem. Nu cred că există vreun sistem perfect. Prin urmare, și sistemul de justiție, mai ales în județul Constanța, unde îți desfășori preponderent activitatea, este perfectibil. Ce am constatat eu, sau ce aș putea aduce în atenția dumneavoastră, este durata destul de mare a proceselor, în special în cauzele civile. Oamenii mă sună, mă întreabă ce se întâmplă. Termenele sunt, în general, la 4–6 luni distanță — deci cam trei termene pe an. Iar oamenii așteaptă o rezolvare, vor să afle dacă au sau nu dreptate. Iar dreptatea o face judecătorul. Dar de ce sunt aceste termene atât de lungi? Eu cred că este, așa cum am mai spus, o problemă de sistem, dar și o problemă de personal. La nivelul instanțelor și parchetelor din județul Constanța există un deficit destul de mare de personal, care poate fi verificat ușor pe site-ul CSM. Există o corelație directă între numărul redus al magistraților și numărul mare de dosare”, a declarat avocatul Mircea Gherasim.

Video 1:

Numărul de dosare de trafic de droguri și de trafic de persoane, în creștere alarmantă

„Pot să vă spun, cel puțin în ceea ce mă privește, că am observat o creștere semnificativă a acestor tipuri de cauze, în special trafic de droguri, urmat de trafic de persoane. Dacă acum patru, cinci, șase ani astfel de dosare erau considerate oarecum „exotice”, acum ajung la două-trei dosare pe săptămână doar eu. Persoane care apelează la mine. Dacă nu sunt două sau trei, cu siguranță este cel puțin unul pe săptămână. Pe partea de trafic. Foarte puține sunt pentru consum. Este o creștere îngrijorătoare.

Am discutat și cu colegii mei și le-am semnalat acest aspect. Colegii care lucrează în civil mi-au confirmat că, dacă acum câțiva ani predominau infracțiunile rutiere — conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului — acum aceste cauze au fost depășite de cele privind traficul de droguri”, a spus Mircea Gherasim.

Mircea Gherasim

Arestul preventiv, nu e întotdeauna soluția cea mai bună

„Este o chestiune destul de delicată. Eu am susținut întotdeauna, inclusiv în sala de judecată, că aceasta nu este neapărat soluția optimă. Publicul trebuie să înțeleagă că profilul unei persoane implicate în traficul de droguri poate varia foarte mult. Avem, pe de o parte, traficanții în sensul clasic, cei pe care îi vedem și în presă. Pe de altă parte, sunt persoane care ajung accidental să aibă legături cu această lume infracțională. Sunt tineri, uneori foarte tineri. Iar eu, ca avocat, având contact prelungit cu clienții mei, ajung să le cunosc povestea de viață. Înțeleg contextul în care au greșit. Poate sunt și subiectiv, dar nu cred că aplicarea automată a arestului este mereu soluția potrivită. Sigur, fiecare trebuie să răspundă penal pentru faptele sale, dacă săvârșește o infracțiune. Totuși, așa cum am mai spus, nu cred că actuala abordare este de bun augur — și practica o demonstrează. Deși organele judiciare intervin prompt, numărul acestor infracțiuni continuă să crească, ceea ce arată că rețeta aplicată nu este eficientă. Poate că nu este soluția cea mai potrivită”, a afirmat Gherasim.

Video 2:

Statul român să se implice mai activ și să facă mai multă prevenție în rândul tinerilor

„M-am gândit de multe ori la această problemă, cum am putea stopa acest fenomen al traficului. Cred că ar trebui să existe o prevenție mult mai activă. Ar fi necesare campanii de informare, poate chiar în școli și licee, în care să participe tineri care au fost implicați în traficul de droguri și care să le vorbească elevilor pe înțelesul lor. Să le spună ce înseamnă, concret, experiența arestului preventiv, fricile și traumele prin care au trecut. Nu este deloc ușor ca la 16, 17 sau 18 ani să te trezești într-un arest preventiv.

Cred că acești tineri ar putea oferi o lecție de viață importantă, o lecție pe care o pot transmite mai departe. Pot convinge alți tineri să nu intre în această lume infracțională — nici măcar din greșeală. Pentru că, din păcate, mulți nu înțeleg că simpla oferire a unei cantități de droguri se încadrează tot la trafic de droguri. Iar traficul poate fi săvârșit în mai multe forme alternative.

Vânzarea este varianta clasică, dar și oferirea, transportul, chiar și simplul fapt de a duce pentru altcineva o cantitate mică de droguri se încadrează tot la trafic. Mulți tineri nu știu aceste lucruri, și cred că ar fi extrem de util să li se explice de către persoane care chiar au trecut prin asemenea experiențe. Sigur, pot merge în fața lor procurori, polițiști sau avocați, dar nu cred că impactul va fi același. Cred că mesajul venit de la cineva care a fost în penitenciar sau în arest preventiv este mult mai puternic, mai autentic. Iar acea persoană le poate spune din proprie experiență cât de greu este și cât de mult te poate afecta această situație. Afectează profund. Pe toți. Foarte puțini — cred că îi pot număra pe degetele de la o mână — par să nu fie afectați vizibil. Dar, în realitate, toți sunt tulburați. Libertatea este, după viață, cea mai importantă valoare a omului. Când îți este luată, totul se schimbă. Mulți au familii, locuri de muncă, afaceri. Însă cea mai mare durere o reprezintă despărțirea de familie — și toți îmi spun acest lucru. Iar eu cred ceea ce îmi transmit, simt că vorbesc sincer. Nu este deloc ușor, mai ales pentru cineva care nu a mai trecut niciodată printr-un arest preventiv. Primul contact cu acest mediu este extrem de dur. Ulterior, unii se obișnuiesc sau glumesc că „e ca o a doua casă”, dar prima dată este extrem de greu”, a mai afirmat Mircea Gherasim.

Robert Nenciu, Mircea Gherasim

Dosarul „Fabrica de Moșteniri“

„În dosarul «Fabrica de Moșteniri», îl reprezint pe domnul Vlad Virgil. Până la acest moment, nu știu să fi semnat cineva un acord de recunoaștere a vinovăției.

Din păcate, nu pot oferi foarte multe detalii. Nici legea, nici deontologia profesională nu îmi permit. Pot spune doar că a fost opțiunea Ministerului Public să analizeze mai atent situația medicală a notarului Stamule. Se pare că ar avea niște probleme de sănătate. În consecință, Ministerul Public a decis să amâne o eventuală propunere de măsuri preventive. Poate sunt subiectiv — sigur, aș putea fi acuzat de acest lucru — dar am de partea mea soluția instanței.

Dacă propui arestarea preventivă pentru 13 persoane și instanța aprobă doar 4, înseamnă că există o problemă. Fie ancheta nu a fost realizată în mod riguros, fie varianta prezentată de procuror nu este suficient de solidă. 4 din 13 este foarte puțin. Poate fi problemă modalitatea în care procurorii au contribuit acest dosar. Și la modul în care a fost prezentată întreaga poveste. Pentru că, în opinia mea, ceea ce s-a prezentat este... o poveste. Nu se bazează pe suficiente date. Și am spus asta și în sală, o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Sigur, există anumite elemente care au justificat măsurile dispuse, dar situația reală este mult diferită de ceea ce a fost reținut de Ministerul Public. Vom încerca să demonstrăm aceste lucruri în instanță. Chiar și acum, în faza de urmărire penală, putem formula cereri probatorii și putem arăta că situația de fapt este departe de ceea ce se reține oficial.

Noi sperăm într-o victorie când se judecă propunerea Parchetului de prelungire a măsurilor preventive. Eu sunt încrezător și sper într-o soluție favorabilă.

Cred că această concepție este, într-un fel, greșită. Într-adevăr, publicul, percepând doar frânturi dintr-o poveste, este liber să tragă concluzii. Este demonstrat științific că orice persoană empatizează mai ușor cu victima și foarte rar, aproape niciodată, cu cel acuzat — cu presupusul infractor.

Totuși, ar trebui să plecăm și de la premisa că însăși legislația națională, legea civilă, prevede posibilitatea încheierii unui contract de întreținere. În acest caz, persoanele implicate erau vârstnice, iar rudele lor — deși în viață — erau îndepărtate și nu s-au interesat deloc de situația acestor oameni, așteptând doar moștenirea. Dacă o altă persoană a încheiat un astfel de contract și a avut grijă de beneficiar, atunci este firesc să obțină foloase materiale în schimbul acelei întrețineri.

Ministerul Public susține că persoanele în cauză ar fi fost ținute cu forța și neîngrijite. Dar, așa cum am spus, cred că vom reuși să dovedim contrariul. Din păcate, acele persoane au decedat și nu mai pot fi audiate. Însă pot fi audiați martori — clienții mei mi-au spus că le duceau pe acele persoane la coafor, manichiură, pedichiură.

Nu cred că cineva pe care îl maltratezi îl duci la coafor sau la pedichiură. Este doar un exemplu. Repet, este posibil ca procurorul să nu fi cunoscut aceste aspecte. Este dreptul inculpaților să propună probe pentru a aduce în față o altă imagine a situației de fapt”, a explicat Mircea Gherasim.

Video 3:

Pensiile speciale și vârsta de pensionare a magistraților, lucruri care de mult trebuiau discutate serios  

„În primul rând, trebuie să plecăm de la ideea că magistratura este una dintre cele trei puteri ale statului — puterea judecătorească. În acest context, este cumva firesc să beneficieze de anumite drepturi sau, dacă vreți, de protecții specifice.

Se face adesea comparația cu alte profesii, dar cred că aceasta nu este corectă. Publicul trebuie să știe că magistrații sunt supuși multor interdicții. De exemplu, nu au voie să dețină acțiuni la nicio societate, să fie administratori sau asociați. Nu pot desfășura alte activități comerciale. Practic, nu au voie să facă altceva decât magistratură.

Se mai face comparația cu medicii, dar medicii pot lucra și în sistemul de stat, și în cel privat, pot avea cabinete proprii. Magistrații nu pot. Singura variantă complementară este să activeze în domeniul universitar, dar evident că nu toți pot sau vor acest lucru.

În același timp, cred că trebuie să existe un echilibru între drepturile magistraților și realitățile sociale din România. Termenul de „pensii speciale” s-a perpetuat, poate în mod greșit. E adevărat, acele pensii includ o componentă necontributivă. Dar ele reprezintă, în fond, o compensare pentru interdicțiile și limitările pe care le-au avut în timpul carierei.

În ceea ce privește vârsta de pensionare 40 de ani mi se pare prea devreme. Dar nici comparația cu alte profesii nu este justă. Aud frecvent comparații cu zidari, sudori — fără nicio lipsă de respect pentru aceste meserii — dar este totuși o diferență între munca fizică și responsabilitatea unui magistrat. Este o profesie care erodează psihic foarte mult.

Vorbeam mai devreme despre volumul de muncă. Eu am avut ocazia să călătoresc și am intrat în instanțe din Spania, Germania, Marea Britanie. La ei o ședință avea 5–6 dosare. La noi sunt 50, poate chiar 150 într-o zi. Aceasta este o altă problemă a sistemului.

La 47–48 de ani încă ești tânăr. Dar să profesezi până la 65 de ani în condițiile actuale mi se pare aproape imposibil. Sincer vă spun: nici eu nu mă văd avocat la 65 de ani. Este o profesie care te consumă foarte mult. La fel cred că este și în cazul judecătorilor sau procurorilor. De aceea, trebuie găsit un echilibru real, în urma unor consultări cu organele de conducere ale profesiei. Nu cred că impunerea unor soluții de sus în jos va funcționa”, a declarat Mircea Gherasim.

Procurorii nu au de ce să fie asimilați magistraților

„Asimilarea procurorilor în rândul magistraților este o discuție care există de ani buni în rândul profesioniștilor din domeniul juridic. Strict personal, nu cred că procurorii ar trebui să fie asimilați magistraților. Consider că magistrat este doar judecătorul – cel care decide. Procurorul formulează propuneri, aduce acuzații, dar nu are putere de decizie finală, așa cum are un judecător.

Așadar, din punctul meu de vedere, ca profesionist al dreptului, nu cred că procurorii ar trebui să fie considerați magistrați cu drepturi depline. Cred că ar trebui să aibă un statut separat. Nu sunt nici funcționari publici în sens clasic, dar dacă e să-i încadrăm undeva, poate ar trebui considerați funcționari cu statut special. Repet, nu magistrați. Este opinia mea personală – poate deranjează, dar m-ați întrebat sincer și v-am răspuns sincer.

În activitatea mea colaborez zilnic atât cu judecători, cât și cu procurori. Și da, cred că doar judecătorii ar trebui să beneficieze de statutul complet de magistrați, cu toate drepturile și privilegiile aferente acestei profesii nobile.

Curtea Constituțională este formată din judecători – și, desigur, sunt și ei oameni, supuși greșelii. Mandatul lor este de 9 ani, dar inevitabil apar schimbări în componență. Eu însumi am observat anumite inconsecvențe în deciziile CCR. Totuși, legea prevede clar că aceasta este instituția care are ultimul cuvânt în ceea ce privește controlul constituționalității. Așadar, trebuie să îi acordăm încredere, chiar și când nu suntem de acord cu anumite hotărâri.

Problema nu este neapărat CCR, ci legiuitorul. De exemplu, în cazul prescripției în materie penală: Curtea a pronunțat o decizie privind articolul referitor la prescripția specială. Parlamentul avea obligația de a interveni legislativ în termen de 45 de zile de la publicare. Nu a făcut-o. De aici a pornit avalanșa de dosare închise ca urmare a prescrierii.

Așadar, dacă cineva ar trebui tras la răspundere, acela este Parlamentul – pentru inacțiune. Deciziile Curții, dacă sunt citite cu atenție, sunt inteligibile și coerente. Dar Curtea nu poate legifera. Doar legiuitorul o poate face – iar această obligație, din păcate, este adesea ignorată.

Din păcate, în ultimii ani am observat o degradare a sistemului judiciar. Este un fenomen real. Eu personal sper să urmeze o perioadă de îmbunătățire, dar... nu sunt foarte optimist. Speranța moare ultima – dar moare”, a concluzionat Mircea Gherasim.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.