Av. Toni Neacșu: România și Franța sunt singurele state unde se practică asumarea răspunderii pe un pachet de legi. Video

Avocatul Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii a declarat în exclusivitate pentru cotidianul Replica de Constanța că protestul magistraților este justificat având în vedere caracterul neconstituțional al modificărilor propuse de Guvern, dar că în același timp va crea o serie de probleme. Toni Neacșu a mai spus că ar fi fost bine ca toate instanțele din România să adopte aceeași atitudine în sensul stabilirii unor noi termene pentru cauzele pe care le au. În altă odine de idei, Toni Neacșu a mai spus că prin toate aparițiile publice și propunerile de modificări legislative ale Guvernului nu se urmărește decât distrugerea justiției din România și forțarea magistraților care au ajuns la o anumită maturitate și s-au opus preluării Justiției de către SRI să iasă la pensie. Toni Neacșu a vorbit și despre propunerile președintelui Nicușor Dan la șefia SRI și SIE despre care a spus că sunt teste pentru partidele politice. De asemenea, Toni Neacșu a mai spus că în prezent doar două țări din Uniunea Europeană folosesc asumarea răspunderii: România și Franța. Potrivit avocatului, restul țărilor lasă legiferarea în seama Parlamentului ales prin votul oamenilor. Totodată, Neacșu mai spune că în cabinetele puterii s-a consolidat o strategie de distragere a atenției de la adevăratele probleme și de la pachetele de măsuri pe care dorește să le aprobe Guvernul Bolojan, pachete de măsuri care au în ele o mulțime de capcane.

Robert Nenciu, Toni Neacșu

Protestul magistraților va afecta cauzele

„Un astfel de protest al magistraților aduce inevitabil multe neajunsuri pentru justițiabili și pentru avocați. Nu se știe cu exactitate care este situația în fiecare instanță, dar, din experiența protestelor anterioare, principala problemă este lipsa de comunicare. Nu se transmite clar cum se gestionează dosarele, dacă trebuie sau nu să te prezinți la instanță, dacă se intră în sala de judecată sau dacă termenele se dau direct pe site. În mod normal, ar trebui să existe o coordonare unitară, mai ales că acest protest este centralizat și coordonat de Consiliul Superior al Magistraturii.

În esență, protestul constă în faptul că nu se mai judecă efectiv dosarele. Cele programate într-o anumită zi sunt amânate fără discuție și primesc un nou termen. Acesta poate fi stabilit fie prin intrarea judecătorului în sală și anunțarea directă a amânării, fie prin afișarea pe site, din oficiu”, a declarat avocatul Toni Neacșu. „Săptămâna viitoare, guvernul își va angaja răspunderea, iar apoi va fi rândul Curții Constituționale să se pronunțe. Din acest motiv, cel mai probabil, protestul nu va dura mai mult de două săptămâni, indiferent dacă legea va fi declarată constituțională sau va fi respinsă. Pentru ca actul de justiție să se desfășoare corect, nu se contestă faptul că magistrații au dreptate atunci când spun că modificările legislative nu li se par în regulă și că nu au fost consultați. Sunt foarte multe discuții la mijloc”, a mai spus Toni Neacșu.

Video 1:

De ce au fost verdicte total diferite în dosarul primarului de la Mangalia

„Această discrepanță se explică prin modul în care este construit sistemul judiciar din România, care permite astfel de diferențe între hotărârile luate de judecătorii de la niveluri diferite. Poate fi o chestiune punctuală, strict legală, dar în mod evident, instanța de control judiciar a considerat că în cauză se impune arestarea preventivă. Diferența dintre controlul judiciar și arestarea preventivă este imensă, cea din urmă fiind cea mai severă măsură preventivă, care ar trebui aplicată doar în situații absolut excepționale. Totuși, aceste măsuri nu privesc vinovăția sau nevinovăția persoanei, ci doar riscul ca, judecată în stare de libertate, aceasta să influențeze desfășurarea anchetei sau a procesului.

Robert Nenciu, Toni Neacșu

Sistemul judiciar permite acest tip de control, iar acest lucru este benefic: există o garanție suplimentară privind măsurile ce afectează drepturile și libertățile cetățenilor, prin verificarea lor de către instanțele superioare. Nu există mecanisme care să impună o egalitate absolută între deciziile instanțelor, iar în ansamblu acest lucru este de dorit. De regulă, la nivel de curte de apel, deciziile sunt luate de judecători cu mai multă experiență, atât profesională, cât și de viață, ceea ce contribuie la fundamentarea unor soluții mai solide. Există, desigur, riscul ca în unele situații să persiste practici vechi, când contestațiile formulate de DNA erau aproape automat admise de instanțe. Totuși, în cazul de față nu există dovezi clare că aceasta ar fi explicația”, a explicat Toni Neacșu.

România și Franța, singurele state unde se practică asumarea răspunderii pe legi

„În trecut, guvernul Boc a abuzat de acest mecanism, ceea ce a dus la eludarea Parlamentului ca for decizional. Recent, guvernul s-a pregătit să-și asume răspunderea pe cinci legi într-o singură zi, fapt care ridică semne de întrebare serioase. Prin astfel de practici, România riscă să se îndrepte către o zonă de decizie unilaterală, apropiată de un regim cu tendințe autoritare, unde rolul Parlamentului este diminuat considerabil.

Practic, nu mai contează ce spune Parlamentul atâta timp cât guvernul are majoritate. Prin angajarea răspunderii, executivul știe că moțiunea de cenzură nu va trece, deci își impune proiectele fără dezbatere reală. Situația este cu atât mai discutabilă cu cât, în prezent, guvernul deține o majoritate confortabilă în Parlament și ar putea adopta orice proiect de lege prin procedura normală, cu dezbateri parlamentare, chiar într-un ritm accelerat. Faptul că preferă să apeleze în exces la această procedură excepțională arată că, în interiorul coaliției de guvernare, există disensiuni, iar premierul își impune punctul de vedere prin forță.

Din punct de vedere democratic, această practică este problematică. În esență, guvernul preia atribuția Parlamentului – unica instituție abilitată prin Constituție să legifereze. Totuși, Constituția României recunoaște această procedură, cu garanția controlului Curții Constituționale, care ar trebui să prevină abuzurile.

Important de reținut este că, la nivel european, o asemenea practică este întâlnită doar în două state: România și Franța. În restul Europei, principiul fundamental este că guvernul aplică legile, nu le adoptă. Legiferarea este apanajul exclusiv al parlamentului, alcătuit din reprezentanții aleși ai cetățenilor, depozitarii voinței populare. În schimb, guvernul nu este ales direct și poate lua decizii care nu reflectă nevoile reale ale societății.

Robert Nenciu, Toni Neacșu

Dincolo de considerațiile tehnice, cert este că săptămâna viitoare vom avea această angajare a răspunderii guvernului pe cinci proiecte de lege simultan. Situația amintește de guvernele trecute, nu doar prin abuzul de procedură, ci și prin duritatea măsurilor economice adoptate și prin comportamentul autocratic al premierului, care impune decizii fără a le discuta cu nimeni: nici cu cei direct vizați, nici cu clasa politică în cadrul Parlamentului, nici cu societatea civilă. Practic, măsurile par gândite peste noapte și impuse a doua zi prin proceduri excepționale.

În istoria constituțională a României a existat un singur precedent de acest fel: în 2009, guvernul Boc și-a angajat răspunderea pe mai multe legi simultan, iar Curtea Constituțională a considerat atunci că acest lucru este posibil. Ulterior, în 2020, aceeași Curte a nuanțat poziția, arătând că angajarea răspunderii se poate face doar pe un singur proiect într-o zi, chiar dacă în sesiuni diferite se pot aborda mai multe legi. Este posibil ca actualul guvern să invoce precedentul din 2009 pentru a justifica demersul”, a mai explicat Toni Neacșu.

Video 2:

Deturnarea atenției de la adevăratul pachet de măsuri

„Totuși, dincolo de aceste detalii tehnice, mai importante sunt consecințele pentru oameni. Există riscul ca scandalul mediatic creat în jurul pensiilor speciale ale magistraților să fi avut ca scop principal deturnarea atenției publice de la adevăratul pachet de măsuri: austeritate, creșteri de taxe și decizii discutabile din punct de vedere juridic, care vor afecta direct societatea.

Este interesant de observat strategia folosită în ultimele zile. Ieri, când presa era concentrată pe alte subiecte, a apărut brusc președintele Nicușor Dan, care până acum fusese mai degrabă absent din spațiul public, fie în vacanțe, fie la evenimente protocolare. De data aceasta, a lansat în spațiul mediatic propunerile sale pentru conducerea SRI și SIE. Numele vehiculate au generat imediat discuții și controverse, ceea ce sugerează că această mișcare face parte dintr-o strategie de deturnare a atenției.

Toni Neacșu

În același timp, la nivel guvernamental s-a discutat de solicitările președintelui legate strict de pensiile magistraților. Acesta a forțat introducerea a două modificări care ar putea crește șansele ca legea să treacă testul Curții Constituționale. Nicușor Dan pare să fi intuit că varianta inițială a guvernului era atât de problematică din punct de vedere constituțional încât risca să fie respinsă”, a afirmat Toni Neacșu.

Lansarea în spațiul public a numelor pentru șefii serviciilor, o testare pentru partidele politice

„În ceea ce privește numele lansate pentru SRI și SIE, este evident că provin direct din administrația prezidențială. Totuși, cel mai probabil, nu acestea vor fi propunerile finale. Lansarea lor are mai degrabă rolul de testare, nu atât a opiniei publice, cât mai ales a partidelor parlamentare, pentru că votul acestora este esențial. Tradițional, președintele României reușește să impună doar unul dintre cei doi candidați, cealaltă nominalizare rezultând în urma negocierilor politice.

Simplul fapt că au fost vehiculate două nume simultan sugerează că administrația prezidențială testează reacțiile partidelor. Negocierile sunt în plină desfășurare, iar cel mai probabil președintele îl preferă pe domnul Naumescu în detrimentul avocatului Zbârcea. Din punct de vedere democratic, însă, o figură ca Zbârcea ar putea garanta mai mult păstrarea serviciilor de informații, în special a SRI, într-un cadru democratic – un lucru care, din păcate, nu a fost întotdeauna respectat în trecut.

Avocatul Zbârcea este considerat unul dintre cei mai de succes avocați din România. Este un profesionist desăvârșit, un om realizat pe toate planurile, care nu are nimic de pierdut și nu ar avea motive să facă compromisuri politice. Tocmai de aceea, ar putea să se descurce foarte bine într-un rol de control civil asupra Serviciului Român de Informații – instituție care, prin dimensiunea și competențele sale uriașe, are tendința naturală de a-și depăși atribuțiile și de a comite excese. Din acest motiv, SRI are nevoie de o conducere cu o „mână civilă” fermă.

Disputa pentru șefia serviciilor se anunță una interesantă. În spațiul public au apărut și comentarii potrivit cărora nominalizarea lui Naumescu ar avea rolul de a întregi un grup influent – etichetat de unii drept „sorosiștii” – care ar încerca să preia controlul politic în România. Din această perspectivă, numele lui Zbârcea pare mai degrabă „aruncat ca un iepure”, pentru a testa reacțiile. Este puțin probabil ca președintele Nicușor Dan să meargă în această direcție. Mult mai plauzibil este ca el să se orienteze către zona deja consolidată de aliați, precum Naumescu și grupurile din jurul său, în special cele din Cluj.

Indiferent de numele vehiculate, problema reală rămâne aceeași: România eșuează de 35 de ani să implementeze controlul civil și politic asupra serviciilor de informații, așa cum impun Constituția și legile în vigoare. În realitate, Parlamentul ar trebui să exercite acest control, pentru a preveni derapajele. În repetate rânduri, SRI a depășit cadrul legal, iar cel mai grav episod a fost implicarea sa directă în justiție, când a ajuns practic să influențeze condamnări în instanță. Aceasta a fost o substituire nepermisă a rolului judecătorilor și o ingerință gravă în actul de justiție”, a spus Toni Neacșu.

Video 3:

În momentul de față se urmărește distrugerea justiției

„În momentul de față, impresia mea este că se urmărește distrugerea Justiției ca instituție. Procesul a început, din punctul meu de vedere, într-un mod foarte bine gândit, prin atacarea credibilității ei – oricum fragilă. Au fost exploatate nemulțumirile populației, alimentate de modul în care sistemul judiciar a reacționat la anularea alegerilor de anul trecut și la evenimentele ulterioare. Tentativele de revenire la situația anterioară au fost blocate de instanțe și judecători, iar această reacție a creat un val de frustrare în rândul publicului.

Sentimentul de nemulțumire a fost, ulterior, amplificat și folosit de politicienii aflați la putere, într-o campanie foarte bine coordonată. Astfel, nu mai vorbim doar despre o încercare de control al Justiției, ci despre o strategie de a o face nefuncțională, lipsită de credibilitate și, poate, chiar de a o „epura” sub diverse forme.

Această „epurare” nu se realizează pe față – pentru că într-un stat democratic nu este posibil – ci prin modificări legislative care determină un număr cât mai mare de magistrați să părăsească sistemul. În locul lor ar urma să vină oameni mai tineri, mai ușor de influențat și, în timp, mai docili față de eventuale presiuni politice.

Un precedent există: în mandatul Monicăi Macovei, în perioada primului mandat prezidențial al lui Traian Băsescu, au fost operate modificări la condițiile de pensionare ale judecătorilor. Atunci, mulți magistrați, temându-se că vor pierde anumite drepturi și beneficii, au ieșit la pensie la vârste relativ mici, pentru a-și conserva avantajele. Ceva asemănător se întâmplă și acum.

Astăzi, aproximativ o mie de judecători și procurori au deja deciziile de pensionare în buzunar, deși continuă să activeze pentru că își doresc să rămână în sistem. Dacă însă acești o mie de oameni ar decide să plece brusc, sistemul judiciar și parchetele nu ar mai putea funcționa nici măcar la un nivel minim acceptabil. În plus, printre acești magistrați se află, probabil, mulți dintre cei considerați „incomozi”. Această realitate arată că strategia de destabilizare a Justiției nu este doar o ipoteză, ci un proces în desfășurare.

Am vrut să înțeleg care este profilul acelor judecători și procurori care, în prezent, au deja deciziile de pensionare pregătite și care ar putea ieși oricând din sistem. În ceea ce privește judecătorii, lucrurile sunt mai clare. Este vorba exact despre cei ajunși acum la vârful carierei profesionale, cei care, în urmă cu opt ani, s-au opus controlului total pe care Serviciul Român de Informații încerca să-l exercite asupra sistemului judiciar.

Acești magistrați au atins între timp vârsta biologică de 50 de ani, ceea ce le permite pensionarea. Ei sunt cei care au rezistat atunci prin hotărârile lor, prin deciziile pe care le-au pronunțat și, uneori, chiar prin reacțiile lor publice. Tocmai aceștia sunt acum cei care riscă să părăsească sistemul.

În locul lor vor rămâne instanțe populate de magistrați foarte tineri. Cei mai „în vârstă” ar avea 40–45 de ani, iar un asemenea sistem nu are cum să funcționeze normal. Mai mult, prin intermediul INM-ului, în magistratură intră astăzi absolvenți chiar și de 25 de ani. Evident, acești tineri vor fi mult mai ușor de influențat atât de factorul politic, cât și, din păcate, de cel militar-securistic. Este coordonată în mod clar. Adică e o strategie construită undeva în niște cabinete. Pentru că altfel nu ai promova niște proiecte în legătură cu care tu ai certitudinea că nu au cum să treacă de Curtea Constituțională. Cum e cel cu pensiile magistraților, dar nu numai acelea. Lumea nu a avut răbdare și nici nu are cum să aibă răbdare. Poate nu are nici cunoștințele tehnice să citească toate acele cinci proiecte de lege”, mai spus avocatul Toni Neacșu.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.