Bărbatul cu probleme psihice care a sărit la bătaie cu polițiștii... își terorizează de mai mult timp vecinii! Video
Bărbatul cu probleme psihice care a sărit la bătaie cu polițiștii... își terorizează de mai mult timp vecinii! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn noaptea de 6/7 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați de către o femeie, de 36 de ani, care a solicitat sprijinul pentru prevenirea unui conflict cu fostul concubin. Bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice și potrivit informațiilor noastre își terorizează vecinii zilnic, amenințându-i că le va viola copiii sau îi va omorî.
A amenințat o fetiță de 5 ani că o va viola
Potrivit vecinilor, bărbatul și-a instalat o cameră video cu care își spionează colocatarii: „Referitor la persoana care s-a bătut cu polițiștii de la Secția 2, de pe Aleea Heracleea. Sunt locatar al blocului și vă aduc la cunoștință că în noaptea de vineri toată scara C a stat cu sufletul la gură în apartament, de frica acestui infractor foarte periculos, deoarece se auzeau țipete pe hol și bubuituri. Nimeni nu a îndrăznit să deschidă vreo ușă a apartamentului de frica acestui infractor care amenința pe toată lumea că le va viola copiii sau îi va omorî. Mă așteptam ca în urma ultrajului să fie reținut acest infractor! Și-a montat și o cameră ilegal, pe hol, cu care urmărește pe toată lumea din bloc, în special copiii. Acum 2 săptămâni a oprit o familie cu o fetiță de 5 ani și le-a spus părinților că el va răpi fetița și o va viola.... inacceptabil!”
Bărbatul ar suferi de probleme psihice
Având în vedere informațiile furnizate de către femeie, conform cărora bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice, echipajul de poliție s-a deplasat la adresa indicată pentru a preîntâmpina producerea unui conflict fizic și pentru a asigura ordinea publică.
Pe durata intervenției, polițiștii nu au pătruns în interiorul locuinței, acționând strict în exteriorul imobilului.
În momentul în care bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a ieșit din locuință, acesta a manifestat un comportament ostil, lovind forțele de ordine.
Cu toate acestea, polițiștii au gestionat situația cu profesionalism, luând în considerare starea vizibilă de tulburare a persoanei.
Bărbatul a fost imobilizat și încătușat, pentru a preveni escaladarea pericolului.
Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie
Persoana a fost condusă la sediul poliției, unde a continuat să prezinte o stare de agitație psiho-motorie. În consecință, a fost solicitat un echipaj de ambulanță, bărbatul fiind transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare în vederea internării de specialitate.
Ulterior evenimentului, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de ultraj, dosarul fiind înaintat, potrivit competențelor legale, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)


