REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 15 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7644
7.4° Constanța Duminică, 15 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7644
 

BĂTAIE într-un BAR, de față cu POLIȚIA

BĂTAIE într-un BAR, de față cu POLIȚIA

Replica API 9 octombrie 2021 | 20:33 7030

Sali Genghiz Timur a fost condamnat la amendă penală în valoare de 20.000 de lei și a primit interdicția de a se apropia de persoana vătămată din prezenta cauză. Decizia Judecătoriei Constanța nu a fost definitivă, apelul fiind deja înregistrat, urmând a se judeca pe 24.02.2022.

BĂTAIE într-un BAR, de față cu POLIȚIA

Este vorba despre faptul că Sali Genghiz Timur a mers într-un bar din Constanța, intrând, la un moment dat, în conflict cu soțul administratorei. Mai exact, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Sali a început să devină violent, moment în care i s-a spus să părăsească incinta. La ieșire, acesta a început să-l amenințe pe soțul persoanei vătămate că-l taie, că știe unde locuiește și o sa vadă el. La scurt timp, Sali s-a întors cu un echipaj de Poliție, spunând că a fost tâlhărit, referindu-se la faptul că soțul administratorului barului i-a reținut telefonul mobil. Bunul a fost căutat și a fost găsit în incinta localului, însă, în acel moment, Sali Genghiz Timur, de față cu Poliția, a început, din nou, să amenințe și chiar a sărit să-l bată pe soțul pe administratorului.

BĂTAIE într-un BAR, de față cu POLIȚIA

În cauză au fost declanșate cercetări, iar pe 25.11.2019, Sali Genghiz Timur a fost trimis în judecată pentru amenințare.

În luna mai a acestui an, magistrații Judecătoriei Constanța au decis: ”Condamnă inculpatul SGT la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20.000 lei (200 zile - amendă x 100 lei, suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare”, potrivit minutei judecătorești.

BĂTAIE într-un BAR, de față cu POLIȚIA

Așa cum este precizat și mai sus, decizia nu este definitivă, anul viitor urmând a se judeca apelul.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
Barul ala a fost inchis de 2 ani de politie si opc
6
0
E divina...tara plina de femei betive
2
6