REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.6° Constanța Lun., 21 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7589
26.6° Constanța Luni, 21 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7589
 

„10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia“, spectacol la Teatrul de Stat Constanța

„10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia“, spectacol la Teatrul de Stat Constanța

A.F. 4 aprilie 2026 | 00:00 566

La Sala Mare A Teatrului de Stat Constanța, se joacă, pentru ultima dată în această stagiune, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19:00, spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” de Gabriel Sandu, în regia Elenei Morar și a lui Gabriel Sandu și scenografia Mirunei Croitoru. 

„10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia“, spectacol la Teatrul de Stat Constanta

O curatoare de artă contemporană, fostă cântăreață în tinerețe, câștigă selecția pentru a reprezenta România la Bienala de Artă din Veneția, cu instalația ei performativă. De-a lungul celor șase luni petrecute în Veneția, zece performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute (sau nu) la Mamaia, legate de vedete iconice, dar mai ales de destinele artistice mici, neîmplinite. 
În luminile rampei vor juca și vor cânta Ramona Niculae (care a obținut, cu acest rol, premiul UNITER pentru Debut), Liliana Cazan, Lucian Iftime, Dana Dumitrescu, Theodor Șoptelea, Ecaterina Lupu, Ștefan Mihai, Luiza Martinescu, Cristiana Luca și Mirela Pană, iar pe ecranele din scenă o veți vedea și pe Laura Iordan. 

Textul a fost construit de dramaturgul Gabriel Sandu împreună cu actorii din distribuție și având la îndemână o comoară de informații adunate de-a lungul timpului de constănțeanul Mircea Nicolau, pasionat de istoria muzicii ușoare românești și cunoscător al ei. 

„10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia“, spectacol la Teatrul de Stat Constanta

„Nu cunosc multe trupe din România care ar putea juca spectacolul de la Constanța. Partea de show, deși dominantă, nu transformă, însă, spectacolul într-unul prioritar muzical. Există un echilibru foarte atent condus între teatralitate și muzică, aceasta din urmă păstrată permanent ca un mijloc, nu ca un scop în sine. (…) E genul de spectacol în care fiecare spectator alege să rămână cu ce dorește; unii vor prefera, desigur, nostalgia și vor păstra în minte câteva zile la rând refrenul regăsit de la „De-ai fi tu salcie la mal…”. Alții, mai ales tinerii, vor rămâne poate cu vibe-ul excelentei scene disco. Pentru unii spectatori, tema condiției artistului se va dovedi suficient de importantă încât să mediteze la ea, la fel cum altora o foarte delicată temă a blocajului li se va părea esențială (blocajul în trecut, blocajul în anonimat, blocajul în celălalt și, totodată, ieșirile din aceste blocaje – la final, performerii „sechestrați” în instalația de la Veneția află că ușile au fost mereu deschise). Show-ul în sine la care, timp de aproape trei ore, au asistat, li se va părea memorabil multor spectatori”, scria cronicarul teatral Călin Ciobotari.

„10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” este unul dintre acele spectacole care își păstrează vitalitatea prin întâlnirea cu publicul. Energia lui vine din performanța live, din muzică și din felul în care fiecare reprezentație aduce alte accente.

Biletele pot fi achiziționate atât online, de pe platformele partenere, Bilet.ro și Mystage.ro, cât și de la Agenția de bilete a TSC, din bd. Tomis nr. 97. Cu o oră înainte de reprezentație, puteți găsi bilete și la casieria sălii în care este programat spectacolul.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere