REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

BERD devine acţionar al supermarketului online Velka Pecka

BERD devine acţionar al supermarketului online Velka Pecka

Replica API 3 martie 2021 | 00:00 907

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) investeşte 30 de milioane de euro în achiziţia unei participaţii în retailerul ceh Velka Pecka s.r.o pentru a susţine această afacere care a câştigat o importanţă critică în contextul pandemiei de Covid-19, conform unui comunicat al băncii remis, marţi, AGERPRES.

Compania a fost înfiinţată în 2014 şi a devenit rapid cel mai mare supermarket online din Republica Cehă, operând sub numele Rohlik. Coronavirusul a transformat ceea ce până de curând era considerat o comoditate în ceea ce acum este, foarte adesea, o necesitate: în timpul restricţiilor pentru sănătatea publică şi al carantinelor, comercializarea online a alimentelor a devenit indispensabilă pentru unii clienţi.

Bazându-se pe modelul de succes al afacerii, Velka Pecka doreşte acum să dezvolte operaţiunile existente deja în Ungaria şi să intre pe piaţa românească, precum şi în alte ţări de operare ale BERD.

Extinderea Velka Pecka nu numai că va oferi clienţilor mai multe opţiuni, dar va oferi beneficii şi furnizorilor locali, întrucât compania oferă un sortiment unic de produse cu accent pe alimente locale, artizanale, sănătoase şi organice, cât şi un nivel ridicat de servicii. Compania susţine, de asemenea, un lanţ alimentar durabil şi producătorii şi artizanii locali de alimente, se menţionează în comunicat.

Extinderea companiei în ţările de operare ale BERD va creşte, de asemenea, oportunităţile pe piaţa muncii. Compania va introduce cursuri de instruire pentru mai mult de 600 de tineri din România şi Ungaria. Va promova, de asemenea, femeile talentate în domeniile ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică şi management, vizând egalitatea de gen atunci când este vorba de formare şi angajări pe aceste roluri.

"Suntem foarte mândri de această investiţie, care abordează mai multe probleme-cheie urgente cu care ne confruntăm astăzi. Odată cu participarea la capital, BERD îşi asumă un angajament pe termen lung faţă de o companie tânără şi dinamică, într-un moment în care accesul la finanţare este adesea dificil. Extinderea retailului on-line este un răspuns direct la imensele perturbări pe care le provoacă pandemia de coronavirus. Crearea de oportunităţi de formare profesională este, de asemenea, esenţială într-un moment în care piaţa forţei de muncă este sub presiune", a declarat Natalya Zhukova, director BERD, Agribusiness.

La rândul său, Tomas Cupr, fondator şi CEO al grupului Rohlik, a subliniat că managementul se aşteaptă ca activităţile companiei să dea startul pieţei şi să forţeze toţi jucătorii din industria de retail să accelereze.

"Nu ne axăm pe livrarea unui coş mic foarte repede ca alte firme de pe piaţă, ci pe satisfacerea nevoilor reale ale familiilor europene", a adăugat Tomas Cupr.

Susţinerea domeniului agribusiness este un obiectiv cheie al activităţilor BERD, iar Banca sprijină sectorul dezvoltării durabile şi inclusive printr-o combinaţie de investiţii şi implicare în politici publice, scrie stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614