REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.3° Constanța Dum., 15 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7644
3.3° Constanța Duminică, 15 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7644
 

Beți criță, au bătut un individ și l-au închis în portbagaj

Beți criță, au bătut un individ și l-au închis în portbagaj

Replica API 6 martie 2022 | 00:14 3123

Doi bărbați din Tulcea, beți fiind, au agresat au bătut măr o altă persoană, totul culminând cu închiderea acestuia în portbagaj si plimbarea pe o distanță destul de mare. Mai precis, Costel Bențoi și D.D. au sacrificat un porc la domiciliul celui de-al doilea, stropind sacrificiul cu alcool din belșug iar apoi au plecat într-o mașină condusă de același D.D. ca să continue chermeza. Pe drum aceștia s-au întâlnit cu victima, pe care au luat-o la bătaie și apoi au închis-o în portbagaj. Cercetat pentru lovire sau alte violențe este doar Costel Bențoi deoarece D.D. a intrat cu mașina într-un pom suferind un traumatism cranio cerebral grav (GCS 3) care a făcut imposibilă audierea sa.

Beți criță, au bătut un individ și l-au închis în portbagaj

Magistrații din cadrul Judecătoriei Măcin au decis condamnarea lui Costel Bențoi la pedeapsa de 1 an de închisoare și 6.000 de lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsirea de libertate în mod ilegal. Sentința a fost dată pe 10 decembrie 2021 și nu este definitivă, pe 10 martie 2022 urmând a se judeca apelul.

Beți criță, au bătut un individ și l-au închis în portbagaj

Cum s-a petrecut incidentul

Cei doi agresori, după ce s-au cherchelit bine la sacrificarea porcului, au plecat să continue cheful, împreună cu alte trei persoane, în autovehiculul condus de D.D. După ce s-au aghesmuit bine, s-au întâlnit cu victima, la fel de ”obosită”, care a încercat să îl scoată pe Cornel Bențoi, din mașină, pe geamul portierei. D.D. a coborât de la volan după care atât el, cât și Costel Bențoi i-au aplicat persoanei vătămate lovituri multiple cu pumnii și picioarele. În continuare inculpatul și D.D. au închis-o pe persoana vătămată în portbagajul autoturismului, după care și-au continuat deplasarea către ieșirea din localitate, eliberând-o după aproximativ 10 minute. Persoana vătămată a suferit un traumatism la nivelul hemitoracelui stâng cu disjuncție condrocostală C III — IV, insuficiență respiratorie acută, nevralgie intercostală posttraumatică, echimoze, excoriații și tumefacții multiple la nivelul capului, gâtului, toracelui, lombar și al membrelor, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 15 — 20 zile. D.D. a plecat singur cu autoturismul, a pierdut controlul asupra direcției, a intrat în coliziune cu un arbore și a suferit un traumatism cranio cerebral grav (GCS 3) care a făcut imposibilă audierea sa.

Beți criță, au bătut un individ și l-au închis în portbagaj

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de lege, respectiv de împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe a infracțiunii, persoana vătămată necesitând 15 — 20 zile îngrijiri medicale, iar pe de altă parte s-a avut în vedere numărul relativ scăzut de zile de îngrijiri medicale și faptul că inculpatul deși este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa. La stabilirea cuantumului unei zile de amendă s-a avut în vedere faptul că aceasta are un loc de muncă stabil, muncind pe o platformă petrolieră ca sudor.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.