Bilanț de final de an, la OMD Mamaia Constanța
Bilanț de final de an, la OMD Mamaia Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOrganizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a organizat în cursul zilei de joi, 21 decembrie a.c., o conferință de presă.
Conferința a fost organizată cu în vederea prezentării bilanțului de activitate pentru anul 2023. George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța a discutat și despre perspectivele pentru 2024.
” Vom dezbate multe subiecte din acest an. Am trecut prin etape intermediare, hotărâri de Consiliul Local, validare la Judecătoria Constanța, ședințe de constituire, toate din luna mai a.c., de la data înființării OMD Mamaia – Constanța. Din luna mai până în octombrie 2023, am organizat două concursuri pentru ocuparea unor funcții. Din luna iulie a.c., am început să organizăm spectacole, concerte cu artiști consacrați, în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. De ce? Pentru că am dorit ca turiștii și constănțenii să se bucure de aceste prestații. De asemenea, în toamnă am participat la târgurile de turism de la Londra și Varșovia. Ne-am atins ținta de a oferi aceste spectacole și sutelor de mii de telespectatori care nu au putut ajunge fizic la aceste evenimente. ” a declarat George Măndilă.
“Pentru 2024 avem planuri ambițioase: de la 1 mai vrem să începem cu spectacole și concerte în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. Vrem să facem și câteva filme de prezentare a destinației stațiunea Mamaia. Vrem să facem si infotripuri în minivacanța de 1 mai sau de Rusalii. Vom fi prezenți la târgurile de turism, începând cu târgul de la Romexpo din februarie 2023. Sper ca anul viitor să avem un logo și un slogan, și cel mai bun să câștige” a mai transmis acesta.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.6° Constanța 














