REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Boeing doborât în Iran: Un tribunal canadian decide acordarea de despăgubiri pentru familiile victimelor

Boeing doborât în Iran: Un tribunal canadian decide acordarea de despăgubiri pentru familiile victimelor

Replica API 6 ianuarie 2022 | 20:06 605

Un tribunal canadian a decis acordarea de despăgubiri financiare în valoare totală de 107 milioane de dolari canadieni (74 milioane de euro) familiilor a şase persoane decedate la bordul unui Boeing ucrainean doborât "din greşeală" deasupra Teheranului în urmă cu aproape doi ani, informează AFP, citată de Agerpres.

Zborul PS752 Teheran-Kiev al companiei Ukraine International Airlines (UIA) s-a prăbuşit pe 8 ianuarie 2020, ducând la moartea a 176 de persoane aflate la bord, dintre care 85 de cetăţeni sau rezidenţi permanenţi canadieni.

La trei zile după accident, forţele armate iraniene au recunoscut că au doborât avionul "din greşeală".

Judecătorul Edward Belobaba de la Curtea Superioară din Ontario a acordat reclamanţilor 107 milioane de dolari canadieni compensaţii, plus dobândă, potrivit deciziei tribunalului.

Modul în care banii vor fi recuperaţi de la Iran nu a fost precizat, însă Belobaba s-a declarat "convins că un anumit nivel de executare ar putea fi foarte posibil şi că un anumit nivel de disuasiune ar putea fi stabilit".

Apărarea reclamanţilor a declarat că "active şi investiţii iraniene rămân accesibile nu doar în Canada, ci în întreaga lume", a mai scris judecătorul.

Într-un comunicat dat publicităţii luni, avocaţii reclamanţilor, Mark Arnold şi Jonah Arnold, au subliniat că pentru aceste compensaţii Canada dispune de competenţă juridică şi a amintit că în 2012 Canada a adoptat o lege ce le permite victimelor şi familiilor lor să obţină despăgubiri de la state ce susţin acte considerate teroriste.

În luna mai, acelaşi judecător a hotărât că Iranul a comis un act "terorist" atunci când a doborât Boeingul ucrainean, deschizând astfel calea către o cerere de despăgubire a familiilor victimelor.

După aceasta, Teheranul a denunţat verdictul, declarând că acesta "nu are niciun fundament" şi că tribunalul canadian nu are competenţe pentru a da o astfel de decizie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272