Bolojan anunță negocieri imediate pentru majoritatea lui Siegfried Mureșan: „România are șansa de a continua pe calea corectă“
Bolojan anunță negocieri imediate pentru majoritatea lui Siegfried Mureșan: „România are șansa de a continua pe calea corectă“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLiderul PNL, Ilie Bolojan, a reacționat după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și a anunțat că liberalii vor începe imediat, alături de USR și UDMR, negocierile politice pentru constituirea unei majorități parlamentare și formarea noului Guvern. Bolojan admite însă că, în actuala configurație a Parlamentului, obținerea voturilor necesare nu va fi o misiune ușoară.
Liderul PNL salută decizia președintelui Nicușor Dan și susține că desemnarea lui Mureșan oferă României șansa continuării unei guvernări „reformiste, responsabile și ferm proeuropene”.
„Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare reformistă, responsabilă și ferm proeuropeană. Siegfried Mureșan este un om politic cu viziune, profund dedicat interesului României și cu o solidă anvergură europeană. Mă bucur că președintele Nicușor Dan și-a asumat această direcție prin desemnarea sa”, a transmis Ilie Bolojan pe Facebook.
Bolojan: PNL, USR și UDMR încep imediat negocierile
Liderul liberal se declară convins că Mureșan va prezenta Parlamentului atât o echipă puternică, cât și un program de guvernare care să continue reformele.
„Am convingerea că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, va propune Parlamentului o echipă puternică și un program de guvernare capabil să răspundă provocărilor perioadei următoare și așteptărilor privind reformarea și modernizarea României”, a continuat liderul liberal.
Problema esențială rămâne însă construirea unei majorități care să asigure învestirea Cabinetului Mureșan. Bolojan anunță că negocierile dintre cele trei partide care îl susțin pe premierul desemnat vor începe imediat.
„România are nevoie urgent de un guvern. Alături de partenerii noștri din USR și UDMR, vom începe imediat discuțiile politice pentru constituirea unei majorități și pentru formarea, cât mai rapidă, a noului guvern. Având în vedere configurația politică actuală, misiunea nu este una ușoară”, susține Bolojan.
Bolojan își încheie mesajul exprimându-și încrederea în viitoarea formulă guvernamentală: „Am încredere în echipa care se va forma și în capacitatea guvernului Mureșan de a răspunde așteptărilor românilor”, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.4° Constanța 

.jpg_t.jpg)







.jpg_t.jpg)



