REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mie., 11 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7640
13.3° Constanța Miercuri, 11 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7640
 

Bolojan, despre contractul cu Rheinmetall: „Nu există clauze păguboase pentru România”

Bolojan, despre contractul cu Rheinmetall: „Nu există clauze păguboase pentru România”

Lorena CRISTEA 11 noiembrie 2026 | 14:46 181

Președintele PNL, Ilie Bolojan, susține că acordul încheiat de România cu compania germană Rheinmetall nu conține prevederi dezavantajoase pentru statul român. Fostul premier a declarat miercuri că documentele pot fi verificate oricând și s-a arătat convins că orice control va demonstra că înțelegerile au fost încheiate în condiții corecte pentru România.

Bolojan, despre contractul cu Rheinmetall: „Nu exista clauze paguboase pentru Romania”Ilie Bolojan

Bolojan garantează că România nu pierde din contractul cu Rheinmetall

Ilie Bolojan a respins ideea că în contractul semnat cu Rheinmetall ar exista clauze care să prejudicieze interesele României. Liderul liberal a explicat că, în perioada în care a condus Guvernul, a urmărit ca deciziile la care a participat să fie luate în beneficiul țării, aplicând aceleași criterii pe care le-ar fi folosit în propriile afaceri sau în familie.

„Nu există clauze păguboase pentru România. Am căutat, în acest mandat de premier, ca toate deciziile care au fost luate, la care am fost parte, să fie luate pentru ţara noastră, aşa cum ar fi fost luate pentru familia mea, dacă era cazul, pentru firma mea. Deci nu s-a pus problema nici unei înţelegeri care să fie perdantă pentru România”, a declarat președintele PNL.

Investiții și transfer de tehnologie pentru industria de apărare

Liderul liberal a precizat că prevederile contractuale sunt accesibile celor care au venit să le examineze.

Potrivit acestuia, acordurile prevăd investiții semnificative și transfer de tehnologie către România, element pe care îl consideră indispensabil dezvoltării unei industrii naționale de apărare.

Bolojan s-a declarat încrezător că verificările vor confirma legalitatea și corectitudinea contractelor încheiate.

„Sunt convins că verificarea lor, şi foarte bine, să verifice de câte ori doresc, va confirma că au fost nişte contracte semnate în mod corect pentru România”, a mai spus el.

Nicușor Dan: Nu există suspiciuni privind contractele SAFE

Declarațiile lui Ilie Bolojan vin după ce președintele Nicușor Dan a abordat, marți, subiectul contractelor încheiate în cadrul programului SAFE.

Șeful statului a precizat că, în acest moment, nu are suspiciuni privind eventuale nereguli în vreunul dintre aceste acorduri.

Nicușor Dan a menționat, totodată, că știa despre alocarea unei sume importante către compania Rheinmetall, în urma discuțiilor purtate, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.