AVOCATUL Mihai Hotca: Radu MAZĂRE VA FI TRIMIS ÎNAPOI în MADAGASCAR
AVOCATUL Mihai Hotca: Radu MAZĂRE VA FI TRIMIS ÎNAPOI în MADAGASCAR
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAvocatul lui Radu Mazăre, Mihai Hotca, a declarat, pentru Replica, că instanța din Madagascar a decis că fostul primar al Constanței a fost extrădat ilegal, urmând ca acesta să fie repus în situația anterioară.
Potrivit avocatului Hotca, toate actele emise de Parchetul General din Madagascar care au stat la baza extrădării, două autorizații de predare și un ordin de extrădare din penitenciar, sunt nule, urmând să fie demarate procedurile pentru retrimiterea lui Radu Mazăre în Madagascar.
Decizia este DEFINITIVĂ și EXECUTORIE!
”Decizia a fost pronunțată de instanța din Madagascar pe 7 septembrie și a rămas definitivă și executorie.
Urmează ca Radu Mazăre să fie repus în situația anterioară, pentru a fi reluată procedura de extrădare, cu respectarea drepturilor fundamentale: dus în fața instanței și respectarea dreptului la apărare. Prcedura va trebui îndeplinită cât mai repede. Nu există o bază legală pentru reținerea domnului Mazăre în România”, a spus avocatul.
Apărătorul a mai spus că autoritatile malgașe l-au predat pe Radu Mazăre fără să existe o hotărâre a unei instanțe si fără avizul ministrului Justiției din Madagascar.
Reamintim că Mazăre execută pedeapsa de 9 ani aplicată în dosarul Retrocedărilor. El a fost extrădat din Madagascar, în România, după un an şi jumătate de stat, mai exact în luna mai a anului trecut, fiind adus sub escortă.
Fostul edil a tot susținut că extrădarea sa din Madagascar a fost făcută înainte de alegeri, pentru a putea fi "prezentat ca un trofeu", predarea sa făcându-se în mod fraudulos.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. ...
Vezi regulamentul complet
11.3° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)






