REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.9° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Bombă! OMV a intrat ilegal în posesia pachetului majoritar de 51% al PETROM?!

Bombă! OMV a intrat ilegal în posesia pachetului majoritar de 51% al PETROM?!

Mirela PASCAL 17 decembrie 2022 | 00:00 7990

Lumea Justiției face lumină în afacerea OMV Petrom, privatizare în urma careia Statul roman a ieșit în pierdere, în timp ce compania austriacă a obtinut monopolul pe actiunile OMV Petrom. Cel care a anchetat cazul este  nimeni altul decât procurorul constănțean Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța, a cărui activitate a fost recent premiată de Adunarea Generală a Rețelei Europene a Procurorilor pentru Mediu, care i-a acordat premiul principal GAIA pentru excelență contribuție în lupta împotriva criminalității împotriva mediului.

Dosarele instrumentate de Teodor Niță sunt multiple, însă una dintre cele mai mari anchete desfășurate de procurorul de la Parchetul Curții de Apel Constanța a fost cea privind privatizarea OMV Petrom, afacere în urmă căreia, astfel cum reține procurorul Niță, Statul român a ieșit în pierdere, în timp ce compania austriacă a obținut monopolul pe acțiunile OMV Petrom, notează Lumea Justiției. Iar totul, cu o investiție minimă, punctează procurorul Niță în Ordonanța din 17 aprilie 2015 din dosarul nr. 103/P/2015.

Vorbim despre anchetă pe care procurorul Teodor Niță a deschis-o în 2015, respectiv dosarul penal cu nr. 2155/P/2014 care vizează posibile fraude comise în condițiile de nerespectare a "Acordului de Privatizare a PETROM" din 23.07.2004 (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1090 din 08 iulie 2004", în condițile în care, prin Legea nr. 555/2004 a fost stabilit cadrul juridic pentru privatizare), care ar fi produs consecințe patrimoniale Statului român de peste 70 milioane euro.

Această suma ar fi fost reprezentată, astfel cum reținuse procurorul Teodor Niță în Ordonanță din 17 aprilie 2015, de investițiile pe care OMV Petrom a susținut că le-a făcut la Combinatul Doljchim și la Combinatul Arperchim, dar care, de fapt, nu ar fi fost efectuate. Cu toate acestea, OMV Petrom a recuperat bani de la Statul Român, odată cu dobândirea pachetului de acțiuni de 51% din acțiunile Petrom. Căci, conform Acordului de privatizare a Petrom, OMV urma să cumpere un procent de 33,34% din capitalul social și majorarea capitalului social prin aport de capital, concomitent cu plata acțiunilor cumpărate, în vederea obținerii de către investitorul austriac a unui pachet de acțiuni reprezentând un procent de 51% din acțiunile Petrom.

facsimil din Ordonanța procurorului Niță

Pentru a intra, însă, în posesia pachetului de 51% din acțiunile Petrom, OMV avea obligația, astfel cum a reținut procurorul Teodor Niță în ordonanță sa din aprilie 2015, de a investi, printre altele 45.824.628,2 euro la Combinatul Doljchim și alți 26.037.000 euro la Combinatul Arperchim, timp de 5 ani, investiile trebuind să vizeze modernizarea, “integritatea structurilor tehnice” și “retehnologizarea” în vederea eficientizării economice a celor două Combinate.“Profitând, în cadrul demersurilor administrative efectuate de caracterul confidențial și nepublic al contractului de privatizare, ascunzând realitățile obligațiilor asumate reprezentanților Autorității de Reglementare”, OMV Petrom ar fi prezentat în cele din urmă Statului român o situație care relevă că au efectuat investițiile asumate prin contract, “dar, în realitate, aceste investiții nu au fost efectuate sau nu au fost făcute cu fondurile OMV”, reține procurorul Teodor Niță.

Ca o paranteză, afaceristul Ioan Niculae spunea, în urmă cu ceva timp, referitor la afacerea Doljchim, combinat chimic din Craiova demolat l în 2010, după ce a fost cumpărat de Petrom,că a negociat îndelung cu austriecii cumpărarea combinatului, se ajunse la un acord, dar pe ultima sută de metri OMV s-a răzgândit și a preferat să vândă la fier vechi combinatul. Iar austriecii au cerut imperios să fie tăiate toate utilajele care ar fi putut fi ulterior folosit de alte fabrici chimice din România, ca piese de schimb.

Combinatul Doljchim, demolat în 2010

PCA Constanța: “OMV a intrat ilegal în posesia pachetului de 51% din acțiunile PETROM”

Revenind, mai menționează procurorul constănțean că “OMV a intrat ilegal (prin fraudarea prețului asumat dar neplătit) în posesia pachetului de 51% din acțiunile PETROM”, motiv pentru care a dispus extinderea cercetărilor și continuarea urmăririi penale față de OMV Petrom SA, mai scrie luju.ro.

Revenind la cele mai sus expuse, din această perspectiva, consider că sunt indicii care să justifice presupunerea rezonabilă că SC OMV Petrom a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în dauna statului, sens în care va fi luată măsură ce se impune”, s-a dispus prin Ordonanță de către procurorul Teodor Niță. Ulterior acestor dispoziții pe care le prezentăm pe larg în documentul atașat, dosarul aflat în instrumentarea procurorului Teodor Niță a fost luat la o structura superioară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, după care nu s-a mai auzit de el în ultimii șapte ani, fiind cel mai probabil omorât.

Întrucât faptele reținute de procurorul Teodor Niță sunt de o gravitate uriașă, este necesar totuși să se clarifice cum au stat lucrurile în ce privește privatizarea PETROM, nefiind încă târziu că dosarul să fie redeschis (dacă a fost închis sau ascuns prin sertare) de un procuror care să efectueze pe bune anchetă penală în acest caz.

Teodor Niță

Publicăm în continuare fragmente din Ordonanță procurorului Teodor Niță

“Prin procesul verbal de sesizare din oficiu din dată de 18.12.2014, organele
judiciare s-au sesizat în mod corespunzător, sens în care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța dosarul penal cu nr. 2155/P/2014. Prin dispoziția 156/ÎI/2/2015, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a preluat dosarul la această unitate, unde a fost reinregistrat sub nr. de mai sus. Prin ordonanță din 18.12.2014, a fost dispusă începerea urmăririi penale în cauza prin prisma art. 9 lit. c din legea 241/2005 și art. 29 lit c din legea 656/2002.

Pe fond:

-Dosarul privește analiza procedurala a unor posibile fraude comise în condițiile de nerespectare a "Acordului de Privatizare a PETROM" (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1090 din 08 iulie 2004", în condițile în care, prin Legea nr. 555/2004 a fost stabilit cadrul juridic pentru privatizare) din 23.07.2004 - cu consecințe patrimoniale pentru Statul Român.

Acordul în cauza a avut că obiect 'cumpărarea de către OMV a unui pachet de acțiuni reprezentând un procent de 33,34% din capitalul social și majorarea capitalului social prin aport de capital, concomitent cu plata acțiunilor cumpărate, în vederea obținerii de către investitorul strategic a unui pachet de acțiuni reprezentând un procent de 51% din acțiunile PETROM, în Anexă P sunt stabilite condițiile de angajare a răspunderii Statului Român și de acordare a despăgubirilor pentru Pierderile de Mediu și Costurile de efectuare a decontaminarilor poluarilor istorice' deja existente că atare în fapt la dată semnării contractului. Conform obligațiilor asumate, lucrările urmau să fie efectuate de OMV, sumele de bani necesare acestor activități urmând a fi fost scăzute din suma ce plătită statului român.

Așa cum s-a stabilit convențional, firma OMV trebuia să efectueze lucrări de punere în siguranță și reconstrucție ecologică a 2 bataluri de slamuri fosfo-amoniacale de la DOLJCHIM, cu termen estimat, conform datelor pe care le avem la dispoziție, în trimestrul 4 anul 2004. În realitate, potrivit Lumea Justiției, firma OMV nu a realizat obligația stabilită în contract, efectuând alte lucrări decât cele asumate, fără legătură cu scopul și condițiile contractuale efective. În schimb, în anul 2008, a solicitat statului român suma de 200.000 curo, reprezentând 'lucrări efectuate de decontaminare și 30.252.175,84 pentru Pierderi de Mediu suferite'.

Lucrări doar pe hârtie?!

Lucrarea de ecologizare nu are recepția făcută, dirigintele de șantier refuzând s-o semneze din cauza calității precare a acesteia. Din datele pe care le deținem la acest moment, suma de 200.000 euro pretinsă este justificată contabil, însă nu prin consemnări conforme cu realitatea, ci prin documente nereale. Se observă faptul că lucrările au fost atribuite unor 'firme apropiate' ale OMV, fără respectarea legii achizițiilor publice și la prețuri serios supraevaluate

facsimil

În mod similar, OMV a solicitat statului român suma de 61.431.494,04 lei pentru Pierderi de Mediu suferite în legătură cu Acțiunile de remediere întreprinse pentru decontaminarea poluării existente în zona batalurilor din cadrul Rafinăriei PETROBRAZI, situația fiind similară tuturor lucrărilor de decontaminare efectuate în toate județele țării.

Pentru a intra în posesia pachetului de 51% din acțiunile PETROM, OMV avea obligația de a investi sumele de bani asupra cărora s-a convenit. OMV a prezentat Statului Român o situație din care reieșea că aceste investiții ar fi fost efectuate, comisia întrunită cu această ocazie a validat-o, dar, în realitate, aceste investiții nu au fost efectuate sau nu au fost făcute cu fondurile OMV, așa cum se preciza în contract. Rezultatul prezumat al acestei situații a fost acela că Statul este prejudiciat cu c.valoarea investiției asumate și nerealizate, însă deduse din prețul privatizării.

”OMV a intrat ilegal, prin fraudarea prețului asumat dar neplătit, în posesia pachetului de 51% din acțiunile PETROM”

Urmare celor de mai sus OMV a intrat ilegal (prin fraudarea prețului asumat dar neplătit) în posesia pachetului de 51% din acțiunile PETROM. OMV ar urmă să primească peste 600 milioane euro - suma plătită efectiv de OMV pentru achiziția PETROM, în condițiile în care, în realitate, investițiile echivalente se pare că lipsesc în realitate și sunt consemnate în înscrisuri cu caracter nereal.

facsimil

OMV acționează pe teritoriul României, folosind un număr de sonde al căror număr nu este cunoscut de Statul Român, ele însele nefiind neinventariate și comunicate că atare, situație în care nu poate fi legal cuantificată și impozitată producția aferentă și nici inasate taxele cuvenite cf. OUG 102/2013, acestea fiind fapte cu caracter prejudicial ce trebuie a fi verificate. În condițiile în care actul de sesizare întrunește elementele formale prevăzute de lege, s-a dispus prin ordonanță din 18.12.2014, începerea urmăririi penale ÎN REM, se arată în document. Întrucât, în cauză, s-a apreciat că se impun măsuri procedurale apte să asigure fluență și operativitatea activității judiciare, a fost utilizat instituția delegării de competență în vederea efectuării anumitor activități, fiind desemnați că atare lucrători de poliție judiciară de a proceda la anumite acte și activități probatorii procedurale.

Ce a dispus procurorul!

Astfel, Niță a dispus schimbarea incadrării juridice a faptelor, extinderea cercetărilor și continuarea urmăririi penale fata de persoana juridică: OMV Petrom SA, pentru săvârșirea în perioda 2006-la zi, a infractiunii de înșelăciune in formă continuată în dauna statului, în sensul art. 244 alin 1 si 2 c.penal, cu reținerea art. 35 c.penal.

facsimil din ordonanța lui Niță, foto: Lumea Justiției

Disjungerea cauzei și formarea unui dosar de urmărire penală separat, ce va fi înregistrat, ținând seama de măsura disjungerii, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, urmând a fi continuate cercetările prin prisma art. 9 lit c din legea 241/2005 și ale art. 29 lit c din legea 656/2002, în legătură cu toate aspectele sesizate și care nu fac obiectul măsurii procesuale mai sus menționate. Delegarea și desemnarea lucrătorului de poliție judiciară Zamfirescu Nicolae — DICE-IGPR, de a proceda la următoarele acte și activități, respectiv: cartarea dosarului în mod corespunzdtor, respectiv al păstrării întregii documentații și mijloace de proba plus acte procedurale legat de instrumentarea infracțiunii de inselăciune; cartarea separată a actelor procedurale, înscrisurilor probatorii și probelor ce vizează restul activităților instrumentate, cu mențiunea că măsurile dispuse anterior rămân în mod neechivoc valabile integral -audierea martorilor în regim procedural, emiterea adreselor necesare cf. art. 491 c.pr.pen, emiterea citațiilor necesare potrivit necesităților operative”.

 

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212