REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Brazilia: Cel puţin 10 morţi după prăbuşirea unui fragment de stâncă. VIDEO

Brazilia: Cel puţin 10 morţi după prăbuşirea unui fragment de stâncă. VIDEO

Replica API 11 ianuarie 2022 | 01:25 724

Prăbuşirea unui fragment uriaş de stâncă peste mai multe şalupe turistice în lacul Furnas, statul Minas Gerais (sud-estul Braziliei), a făcut cel puţin zece morţi sâmbătă, potrivit unui nou bilanţ publicat duminică de poliţie, notează AFP, citată de Agerpres.

Până în prezent, a fost confirmat decesul a "zece persoane", a declarat presei responsabilul regional al poliţiei din Passos, Marcos de Souza Pimenta. Victimele, brazilieni, aveau între 14 şi 68 de ani, potrivit elementelor preliminare ale anchetei.

Ultimele două persoane încă date dispărute au fost găsite moarte duminică de către serviciile de salvare. Cadavrul unui al treilea dispărut a fost găsit sâmbătă de pompieri.

Un precedent bilanţ, comunicat de pompieri, indica şapte morţi şi trei dispăruţi, pe lângă 32 de răniţi.

Dintre răniţi, nouă au fost spitalizaţi, potrivit pompierilor care au intervenit la faţa locului cu diverse utilaje şi o brigadă de scafandri.

Sâmbătă la prânz, un uriaş fragment de stâncă s-a desprins din peretele unui canion şi s-a prăbuşit peste trei bărci care navigau pe lacul Furnas, o destinaţie turistică populară pentru apele sale verzi şi defileurile impresionante.

O înregistrare video care circulă pe reţelele sociale arată momentul în care o stâncă uriaşă se desprinde din peretele canionului şi se prăbuşeşte de la o înălţime de cinci metri peste cele trei şalupe care se aflau în zonă, provocând panică în rândul pasagerilor care urmăreau scena din alte bărci.

Într-o altă înregistrare video făcută cu câteva momente înaintea accidentului pot fi observate ambarcaţiuni care încearcă să se îndepărteze de peretele canionului, alertate de strigătele persoanelor din şalupe care se aflau ceva mai departe de locul accidentului.

Preşedintele Jair Bolsonaro a difuzat câteva din aceste videoclipuri pe reţelele sociale, lăudând munca depusă de Marina braziliană care, "imediat ce s-a produs nefericitul dezastru", a venit la faţa locului şi a acţionat pentru "salvarea victimelor şi transportul răniţilor".

Pompierii bănuiesc că precipitaţiile puternice căzute în ultimele zile în sud-estul Braziliei au pus presiune pe pereţii canionului, provocând în cele din urmă desprinderea stâncii.

Oraşul Capitolio, situat la 300 de kilometri de Belo Horizonte, capitala statului Minas Gerais (sud-est), este o destinaţie turistică populară pe tot parcursul anului, datorită defileurilor şi cascadelor care înconjoară lacul Furnas format de barajul hidroelectric cu acelaşi nume.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614