BRD îi cere falimentul fostului consilier local Valentin Mihai Șurghie
BRD îi cere falimentul fostului consilier local Valentin Mihai Șurghie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestValentin Mihai Șurghie, unul dintre cei mai puțin cunoscuți consilieri locali pe care i-a avut Constanța de-a lungul timpului, are probleme mari cu băncile. După ce, în 2021, BRD i-a confiscat un teren din Agigea pe care l-a și vândut, mai nou, aceeași bancă solicită falimentul unei alte societăți a fostului politician.
Valentin Mihai Șurghie este unul dintre cei mai puțin cunoscuți consilieri locali pe care i-a avut Constanța de-a lungul timpului. A intrat în 2012 în consiliu ca membru al PPDD, dar nu a reușit să se facă remarcat cu absolut nimic. Ulterior, s-a înscris în PSD, iar după trei ani și-a dat demisia din consiliul local, invocând motive personale. De atunci, a rămas undeva în umbra politicii constănțene și s-a axat pe afaceri. În ultimii ani nici în afaceri nu pare să îi meargă bine, iar firmele pe care le conduce par să nu mai scape de datoriile la bănci.
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța
În cursul zilei de 19 martie a.c., BRD Group Societe Generale SA – Sucursala Constanța a înregistrat la Tribunalul Constanța un dosar prin care cere, în calitate de creditor, falimentul societății Metal Construct SRL. Instanța a stabilit ca prim termen de judecată 15 aprilie 2024.
situația financiară a societății Metal Construct SRL
Înființată în anul 1998, firma condusă de fostul politician Valentin Mihai Șurghie a înregistrat în ultimii ani doar pierderi și datorii de ordinul milioanelor de lei.
BRD a vândut un teren al soților Șurghie
Una dintre cele mai importante firme ale familiei Șurghie, Structuri din oțel SRL, a avut probleme mari în ultimii ani. BRD i-a confiscat, în 2021, un teren din Agigea pe care l-a și vândut, după ce a contractat un împrumut de 2,65 milioane euro și nu l-a mai achitat. Anterior, mai exact în 2013, firma care era, cu un an în urmă, plasată pe primul loc în Top Afaceri România pentru judeţul Constanţa, în domeniul comerţului cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice, și-a cerut insolvența, motivând blocajul financiar. La 11 ani distanță de la deschiderea dosarului în instanță, Tribunalul Constanța a dispus, pe 24 mai 2023, începerea procedurii de faliment a societății Structuri din Oțel SRL. Magistrații au dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare, decizia fiind executorie.
Fostul consilier local a avut probleme și cu Primăria Constanța
Fostul consilier local este, de asemenea, membru fondator al Asociației Club Sportiv Metalul Constanța. Asociaţia Club Sportiv Metalul Constanţa, a lui Surghie, s-a aflat în scandal cu Primăria, în contextul lucrărilor pentru Sala Polivalentă, cu 5.000 de locuri, de pe Aurel Vlaicu. A solicitat sistarea lucrărilor de demolare/desființare a construcțiilor pe care le deținea pe terenul în suprafață de 14.553,43 m.p. aferent amplasamentului Baza Sportivă Somaco, până la finalizarea procedurii de expropriere. Construcțiile au fost folosite în mod continuu în scop sportiv, dar şi ca sediu social. Asociația a pierdut procesul cu Primăria Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.6° Constanța 








.jpg_t.jpg)




.jpg_t.jpg)

