REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Brexit: Boris Johnson va prezenta proiectul lege vineri în Camera Comunelor

Brexit: Boris Johnson va prezenta proiectul lege vineri în Camera Comunelor

Replica API 17 decembrie 2019 | 00:00 490

Brexit: Boris Johnson va prezenta proiectul lege vineri în Camera Comunelor

Boris Johnson

Prim-ministrul britanic Boris Johnson va prezenta vineri în Camera Comunelor proiectul de lege privind retragerea ţării din Uniunea Europeană, declanşând procesul de adoptare parlamentară, astfel încât ieşirea din UE să se producă la 31 ianuarie 2020, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, transmit AFP şi Reuters.

'Avem în vedere să începem procesul înainte de Crăciun şi o vom face în conformitate cu Constituţia', în concertare cu preşedintele Camerei Comunelor, care urmează să fie ales marţi, a indicat purtătorul de cuvânt.

Conform acestuia, proiectul va include termenii acordului convenit de Boris Johnson cu UE.

Guvernul este încrezător că va reuşi să obţină un acord de liber schimb pe termen lung cu Uniunea Europeană, a mai spus purtătorul de cuvânt. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere