REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

BTT se chinuie să închirieze mai multe terenuri în Costinești, la preț de nimic

BTT se chinuie să închirieze mai multe terenuri în Costinești, la preț de nimic

Andreea VREJOIU 3 martie 2023 | 00:00 3394

Biroul de Turism pentru Tineret SA, societatea de stat care deține sute de mii de metri de pătrați pe litoral, continuă să închirieze terenuri și diverse clădiri din Costinești, la prețuri de nimic. Vorbim despre 3 terenuri dar și un corp de clădire.

BTT se chinuie sa inchirieze mai multe terenuri in Costinesti, la pret de nimic
BTT SA continuă procedurilor de licitație în vederea închirierii mai multor suprafețe de teren, dar și a unui corp de clădire, toate fiind localizate în comuna Costinești. Astfel, în cursul zilei de joi, 16 martie a.c., vor avea loc cele 3 proceduri de licitație. Prima licitație vizează închirierea unui teren în suprafață de 550 de metri pătrați, dar și a unei clădiri, în suprafață de 430 de metri pătrați. Tariful anual al chiriei de la care pornește licitația este de 6.36 euro/mp/an, adică 3500 de euro pe an.

De asemenea, este propus spre închiriere și un teren în suprafață de 1.170 de metri pătrați, prețul de pornire fiind de 2.82 euro/mp/an, adică 3.330 de euro pe an. Ultima licitație prevede închirierea unui teren de 2.220 de metri pătrați din lot 135, incinta bază BTT Costinești, prețul de pornire fiind de 4.09 euro/mp/an, adică 9.000 de euro pe an.

BTT SA deține în Costinești Hotel Forum, Vila Del Mare, Complexul hotelier Regal Belvedere, Vila Păun, Vila Florin, Vila Bungalow Meduza și Complex Casa Duca 2*.

BTT se chinuie sa inchirieze mai multe terenuri in Costinesti, la pret de nimic

Documentul care prevede preluarea BTT, de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse

BTT a ajuns la Ministerul condus de Gabriela Firea

Biroul de Turism pentru Tineret SA a ajuns sub umbrela Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse (MFTES), în subordinea Gabrielei Firea. Astfel, ministerul condus de Gabriela Firea primește o bază patrimonială importantă: Hotel Forum din Costinești (peste 130 de camere și apartamente), Teatrul de vară din Costinești, câteva apartamente în blocul Grup Gospodăresc Nord din Costinești, zeci de spații și terenuri în Costinești (unele în incinta Bazei sportive BTT, altele chiar pe faleză), spații comerciale sau apartamente în Giurgiu, Deva, Slatina, Alexandria, Piatra Neamț etc.

Despre Biroul de Turism pentru Tineret SA

Înfiinţat în 1968, BTT era agenţia de turism a UTC. Ulterior, BTT avea să deţină sute de hoteluri, zeci de hectare de terenuri, vile şi cabane, complexuri sportive, pârtii de schi, în toată România, la munte, la mare, în deltă şi în Bucureşti, locuri destinate tinerilor comunişti. O staţiune întreagă, Costineşti, avea să fie ridicată special pentru BTT, dar societatea avea active în toată ţara: Pârâul Rece, Câmpulung Moldovenesc, Izvorul Mureşului, Buşteni, Sibiu, Târgu Jiu, Brăila, Geoagiu- Băi, Miercurea Ciuc, Cluj, Deva, Piatra Neamţ, Botoşani, Teleorman.

După 1990,  BTT suferă mai multe forme de reorganizare, iar hotelurile şi terenurile sale încep să fie înstrăinate. Fie că sunt vândute la preţuri de nimic, fie închiriate cu 50 de cenţi metrul pătrat sau ajunse adăposturi pentru oamenii străzii, de uriaşa avere BTT s-a ales praful. Azi, compania numără pe degetele de la o mână proprietățile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Saracie mare in Costinesti, stati cuminti nu se merita pentru o luna, pacaleala mare!
0
0
in sistemul trecut, in aceste activitati, trebuia un mic profit. toate taberele, spatiile btt, erau o recompensa ptr tineret. ca au ajuns la smecheri, nu are poarta alba spatiu ptr ei.
1
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272