Bulgaria: Computere sechestrate şi un director reţinut la o companie informatică din Sofia după atacul informatic masiv de la fisc
Bulgaria: Computere sechestrate şi un director reţinut la o companie informatică din Sofia după atacul informatic masiv de la fisc
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii bulgari care anchetează cel mai mare furt de date din istoria ţării l-au reţinut pe unul din directorii companiei de securitate informatică Tad Group şi au sechestrat computere şi documente, în urma unei percheziţii efectuate marţi la sediul din Sofia al companiei care a durat peste şase ore, relatează miercuri Reuters şi BTA.
Reţinerea pentru interogatoriu a directorului de marketing al companiei are loc după ce săptămâna trecută unul dintre angajaţii acesteia, Kristian Boikov, a fost reţinut şi inculpat în legătură cu atacul cibernetic din iunie asupra administraţiei financiare a ţării, în urma căruia ar fi fost compromise informaţiile financiare ale aproape tuturor bulgarilor adulţi.
Boikov, care are 20 de ani, susţine că nu a încălcat legea şi a fost eliberat din custodia poliţiei, dar nu poate părăsi ţara.
Marţi, procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov, a afirmat că anchetatorii au găsit suficiente dovezi că Boikov a fost cel care a executat atacul şi că există şi informaţii privind un instigator al atacului.
Anchetatorii consideră că Boikov se află la originea e-mailului în care un individ care susţinea că este hacker rus se oferea să pună la dispoziţia media locale fişiere sustrase de la Agenţia naţională pentru venituri (NRA) şi că în momentul de faţă nu se pune problema unui atac din străinătate.
În ce o priveşte, NRA ar putea fi obligată să plătească o amendă de până la 20 de milioane de euro în urma furtului de informaţii, care potrivit unor responsabili a compromis circa 3% din baza sa de date.
Potrivit publicaţiei financiare bulgare Capital, între datele sustrase se numără şi fişiere de la reţeaua antifraudă a Uniunii Europene Eurofisc, prin care administraţiile financiare naţionale fac schimb de informaţii cu privire la activităţile frauduloase şi luptă împotriva fraudei organizate cu TVA. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
23.3° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)



