Bulgaria: Protestele continuă şi după prezentarea propunerilor de modificare a Constituţiei
Bulgaria: Protestele continuă şi după prezentarea propunerilor de modificare a Constituţiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPremierul bulgar Boiko Borisov a prezentat luni, în mod surprinzător, un proiect de Constituţie, după aproximativ 40 de zile de proteste la adresa guvernului său, informează dpa, citată de Agerpres.
Documentul prevede, printre altele, modificări ale sistemului judiciar, în special în privinţa controlului procurorului şef asupra procurorilor publici, considerat ineficient şi criticat de manifestanţi.
Proiectul a fost înaintat luni parlamentului de către partidul GERB al premierului Borisov, care doreşte să obţină un "acord larg" din partea celorlalte grupuri parlamentare în privinţa alegerii unei adunări constituante reprezentative.
"Poporul vrea reprezentare maximă ... Singura cale este cu o nouă Constituţie", a declarat Borisov. Vineri, el a anunţat că va demisiona în ziua în care parlamentul va decide cu privire la alegerea unei adunări constituante.
Protestatarii s-au opus planurilor guvernului, în pofida faptului că au cerut o adunare constituantă pe lângă demisia guvernului şi a procurorului-şef la începutul acţiunilor de protest, pe 9 iulie.
"Nu dorim ca mafia să scrie noua Constituţie", a declarat luni pentru postul naţional de radio un activist prezent la un protest în faţa clădirii Ministerului Justiţiei.
Preşedintele pro-rus Rumen Radev şi socialiştii din opoziţie acuză, la rândul lor, guvernul de corupţie, comportament asemănător mafiei şi dependenţă de oligarhi.
"O criză precum cea actuală nu va fi vindecată cu propuneri de modificări constituţionale, ci cu o demisie imediată", a declarat Radev la un protest împotriva guvernului, desfăşurat luni seara la Varna.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21.1° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









