Cancelarul Germaniei, evaziv la Washington
Cancelarul Germaniei, evaziv la Washington
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele american Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz au evidenţiat luni, la Washington, poziţii similiare cu privire la criza din Ucraina, dar nu au reuşit să vorbească cu o singură voce despre controversatul gazoduct Nord Stream 2, transmite AFP.
"Dacă Rusia invadează (Ucraina), asta înseamnă că tancuri şi trupe trec graniţa cu Ucraina, din nou. Atunci nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt", a spus Joe Biden despre această conductă de gaze care leagă Rusia de Germania şi care a fost deja construită, dar nu a fost dată încă în exploatare, informează Agerpres.
Preşedintele Biden nu a precizat însă cum ar putea Statele Unite să pună capăt acestei infrastructuri.
În cadrul conferinţei de presă comune, cancelarul german, presat cu întrebări pe această temă, nu a fost la fel de explicit.
Statele Unite şi Germania sunt "absolut unite" în privinţa sancţiunilor care vor fi impuse Rusiei în cazul în care ar ataca vreodată, a asigurat Olaf Scholz, fără a menţiona Nord Stream 2. În opinia sa, însă, nu toate măsurile de represalii posibile ar trebui "puse pe masă" de la început.
Proiectul Nord Stream 2 a cântărit mult asupra relaţiilor dintre Washington şi Berlin în ultimii ani, dar a căpătat o importanţă deosebită odată cu escaladarea tensiunilor în criza ucraineană.
Statele Unite au susţinut de la început că această infrastructură oferă Moscovei o pârghie energetică şi strategică prea importantă. Joe Biden a fost însă convins anul trecut de fostul cancelar german Angela Merkel să nu impună sancţiuni în cazul acestui proiect controversat, potrivit stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.4° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



