REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Lun., 2 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7631
10.9° Constanța Luni, 2 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7631
 

Câte zile libere vor avea românii în 2027 și câte pică în weekend

Câte zile libere vor avea românii în 2027 și câte pică în weekend

A.F. 4 septembrie 2026 | 21:34 730

Anul 2027 vine cu 17 zile de sărbătoare legală în care angajații nu ar trebui să lucreze. Nu toate vor însemna însă și zile libere de la serviciu: opt dintre ele pică în weekend, în timp ce nouă sunt în timpul săptămânii.

Cate zile libere vor avea romanii in 2027 si cate pica in weekend

Cele mai bune perioade pentru o minivacanță vor fi în jurul Paștelui și al zilei de 1 Decembrie. Și începutul anului vine cu o combinație avantajoasă pentru cei care vor să-și prelungească vacanța de iarnă.

Calendarul este stabilit în baza zilelor de sărbătoare legală prevăzute de Codul muncii.

Câte zile libere sunt în 2027 și câte pică în weekend

Din cele 17 sărbători legale din 2027, nouă vor fi în timpul săptămânii, iar opt vor pica sâmbătă sau duminică.

Vor fi astfel zile libere în timpul săptămânii pe 1 ianuarie, 6 și 7 ianuarie, 30 aprilie, 3 mai, 1 iunie, 21 iunie, 30 noiembrie și 1 decembrie.

În weekend vor cădea 2 ianuarie, 24 ianuarie, 1 mai, 2 mai, 20 iunie, 15 august, 25 decembrie și 26 decembrie.

Ce minivacanțe pot avea românii în 2027

Prima ocazie apare chiar la începutul anului. 1 ianuarie va fi vineri. Împreună cu weekendul, rezultă trei zile libere consecutive.

Cei care își pot lua o zi de concediu pe 8 ianuarie își pot prelungi pauza de sărbători: 6 ianuarie este miercuri, iar 7 ianuarie este joi, astfel că o zi liberă vineri poate lega cele două sărbători de weekend.

O altă perioadă avantajoasă va fi Paștele. Vinerea Mare este pe 30 aprilie, Ziua Muncii este pe 1 mai, prima zi de Paște pe 2 mai, iar a doua zi de Paște pe 3 mai. Pentru cei care au program de lucru de luni până vineri, asta înseamnă patru zile libere consecutive, de vineri până luni.

În iunie, a doua zi de Rusalii va fi luni, 21 iunie, astfel că weekendul 19-20 iunie se leagă de această zi liberă.

Cea mai interesantă combinație pentru o minivacanță apare la final de noiembrie și început de decembrie. 30 noiembrie, Sfântul Andrei, va fi marți, iar 1 decembrie va fi miercuri. Dacă ziua de luni, 29 noiembrie, poate fi luată ca zi liberă prin concediu, se poate ajunge la cinci zile consecutive de pauză, din 27 noiembrie până în 1 decembrie.

Calendarul zilelor libere din 2027

1 ianuarie – vineri – Anul Nou

2 ianuarie – sâmbătă – a doua zi de Anul Nou

6 ianuarie – miercuri – Boboteaza

7 ianuarie – joi – Sfântul Ioan Botezătorul

24 ianuarie – duminică – Ziua Unirii Principatelor Române

30 aprilie – vineri – Vinerea Mare

1 mai – sâmbătă – Ziua Muncii

2 mai – duminică – prima zi de Paște

3 mai – luni – a doua zi de Paște

1 iunie – marți – Ziua Copilului

20 iunie – duminică – prima zi de Rusalii

21 iunie – luni – a doua zi de Rusalii

15 august – duminică – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie – marți – Sfântul Andrei

1 decembrie – miercuri – Ziua Națională a României

25 decembrie – sâmbătă – prima zi de Crăciun

26 decembrie – duminică – a doua zi de Crăciun

Ce se întâmplă cu zilele libere care pică în weekend

Faptul că o sărbătoare legală cade sâmbătă sau duminică nu înseamnă automat că angajații primesc o altă zi liberă în timpul săptămânii. Pentru salariații din sectorul bugetar, Guvernul poate stabili prin hotărâre zile lucrătoare care precedă sau urmează sărbătorilor legale, precum și modul în care acestea vor fi recuperate.

Prin urmare, eventualele „punți” pentru bugetari din 2027 vor fi stabilite ulterior, printr-o hotărâre a Guvernului. Codul muncii prevede că aceste zile se stabilesc până la data de 15 ianuarie a fiecărui an.

Pentru angajații care au program obișnuit de luni până vineri, cele mai avantajoase perioade din calendarul de sărbători legale rămân Paștele și perioada 30 noiembrie - 1 decembrie, când câteva zile de concediu pot transforma weekendurile în minivacanțe mai lungi, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Poate ai vrut sa spui cate zile libere vor avea bugetari mai A.F. de la replicka,pentru ca restul muncitorilor aia de la patron au atatea zile libere legale cate vrea patronul lor sa le dea,acolo nu este chestia asta cu sindicatele care sa sileasca patronul sa le dea salaritzilor lui drepturi pentru ca ala spune doar atat:"la mine eu fac legea ma daca itzi convine bine, daca nu dute la sindicalishti tai sa te plateasca aia din bani lor sau altundeva unde vrei tu pentru ca pe bani mei nu comanda nimeni.
2
0
Numai gindul la stat ne este de aia merge treaba asa de bine ,alte tari nu stiu cum sa munceasca mai mult inclusiv dupa iesirea la pensie,weekend ,sarbatori legale.
2
0