Cazinoul din Constanța se apropie de momentul finalizării lucrărilor de restaurare
Cazinoul din Constanța se apropie de momentul finalizării lucrărilor de restaurare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEdificiu reprezentativ al municipiului Constanța și poate chiar al litoralului românesc, Cazinoul din Constanța este cel mai fotografiat obiectiv turistic din această zonă. În ultimii ani, imaginea sa a nu a fost însă pe măsura reputației istorice: mai întâi a ajuns într-o stare accentuată de degradare, apoi a fost inclus într-un amplu proces de reabilitare.
Astfel, fotografiile turiștilor de pe Faleza Cazinoului nu au mai putut surprinde măreția acestei clădiri emblematice a orașului Constanța. Vestea bună este că, până la finalul anului 2024, lucrările de renovare ar putea să fie, în sfârșit, finalizate.
Conform Radio Constanța, Compania Națională de Investiții a înaintat un nou termen pentru finalizarea și recepția lucrărilor de restaurare a Cazinoului - luna noiembrie a acestui an. Cu doar câteva luni în urmă, autoritățile au promis că lucrările la Cazinoul din Constanța s-ar finaliza în cursul verii, însă deschiderea edificiului a fost amânată din cauza complexității proiectului de restaurare.
Mai exact, întârzierile sunt cauzate de nevoia de refacere a structurii de rezistență a clădirii și de alte detalii ce țin de partea de consolidare. Aceste elemente au determinat depășirea termenelor comunicate inițial.
După multe amânări, procesul de restaurare a Cazinoului din Constanța a început în anul 2020. Conform analizei de specialitate, s-au descoperit vulnerabilități semnificative ale structurii de rezistență, astfel că planșeul risca să se prăbușească la un eventual cutremur.
Ornamente realizate manual, acoperite cu foiță de aur
Un alt motiv al timpului îndelungat de lucru este nevoia de a realiza toate ornamentele manual, urmând instrucțiunile proiectului original. Specialiștii decorează chiar aceste decorațiuni folosind foiță de aur. Munca este foarte migăloasă, dar scopul este ca importanta clădire să își recapete strălucirea de altădată.
Compania care conduce operațiunile de renovare a utilizat o vopsea specială la exteriorul Cazinoului. Aceasta are o compoziție revoluționară și se curăță singură datorită respingerii electrostatice pe care o are hidrofugantul din vopseaua siliconică.
Obiectivul este de a se evita degradarea biologică și depunerea de crustă închisă la culoare. Nu trebuie să uităm faptul că acest edificiu este supus anual unor condiții de mediu destul de aprige, incluzând vânt și ger, ploi și ninsori, chiar valuri ale mării în cazul unor furtuni extreme.
Ce destinație va avea Cazinoul din Constanța în viitorul apropiat
Multe persoane se întreabă ce destinație va avea acest obiectiv turistic de la Marea Neagră, după finalizarea lucrărilor de restaurare. Capodoperă arhitecturală care a dominat faleza încă de la începutul secolului al XX-lea se dorește a deveni un centru de cultură și socializare pentru comunitate.
Denumirea de Cazinou va rămâne una generică, fără legătură cu lumea jocurilor de noroc. De altfel, puține cazinouri terestre mai există în România în prezent, dincolo de sălile stradale în care predomină jocurile ca la aparate. Pasionații de ruletă sau blackjack se pot bucura acum de jocurile preferat pe platformele de online casino, accesând secțiunile live cu dealeri reali, prin prisma tehnologiei de video streaming.
În istoria sa, Cazinoul din Constanța a găzduit inclusiv sesiuni de gambling, însă pe perioade limitate, fiind mai degrabă un centru de divertisment și o unitate HoReCa, în mare parte din existența sa.
În curând, în clădirea renovată vor fi amenajate două muzee: unul dedicat istoriei sale fascinante și unul dedicat artei contemporane, unde vizitatorii se vor putea bucura de arhitectura impresionantă și de diverse expoziții.
În Cazinoul din Constanța vor mai exista săli de evenimente și o cafenea elegantă, cu vedere spre mare. Spațiul multifuncțional ar fi ideal pentru evenimente culturale, expoziții, conferințe și concerte.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




