Ce companie din Constanța e vacă de muls... 9 milioane de euro, pentru firma afaceristului Ion Comuşi
Ce companie din Constanța e vacă de muls... 9 milioane de euro, pentru firma afaceristului Ion Comuşi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSocietatea Națională Nuclearelectrica SA a lansat o procedură de licitație în vederea achiziționării serviciului de transport rutier pentru angajații sucursalei CNE Cernavodă și efectivele de jandarmi care asigură paza. Suma pusă la bătaie este de aproximativ 49.000.000 de lei, adică 9,3 milioane de euro, pentru o perioadă de 4 ani. La un simplu calcul aflăm că sunt cheltuiți aproximativ 2,5 milioane de euro pe an, undeva la 6.000 de euro pe zi. Unde credeți că se duc banii? La afaceristul Ion Comuși, din București, zis Bulgaru, firma de casă a companiei, când vine vorba despre transportul pasagerilor. În trecut, firma acestuia, CDI Transport Intern și International, a rămas pentru o perioadă fără licența care îi permitea transportul angajaților aceleiași companii cu care avea încheiate contracte. Motivul? Pe lângă angajații centralei, șoferii mai luau de pe drumuri și călători... rătăciți, contra cost, evident.
Societatea Națională Nuclearelectria SA bagă 49.000.000 de lei pentru transportul personalului din cadrul Centralei Nucleară de la Cernavodă, al unității de jandarmi „Anghel Salignyˮ Cernavodă și al altor entități pentru o perioadă de 48 de luni de la data semnării contractului. Se va asigura transportul personalului sucursalelor SNN între localitățile Constanța, Medgidia, Fetești și Cernavodă, ca localități de domiciliu și punctele de lucru din Cernavodă (Unitatea 1, Unitatea 2, Campus, Secția Transporturi).
Se va asigura transportul personalului Unității Speciale 72 Jandarmi ,,Anghel Saligny” Cernavodă între localitățile Constanța, Medgidia, Fetești și Cernavodă, ca localități de domiciliu și sediul unității precum și la intrarea în dispozitivul de pază.
În prezent, la CNE Cernavodă sunt 2.153 de angajați, cei mai mulți având domiciliul în Constanța, Medgidia și Cernavodă.
Contractul a fost atribuit firmei de casă...
Revenind, contractul a fost câștigat de firma CDI Transport Intern și Internațional, deținută de controversatul afacerist Ion Comuși, zis Bulgaru.
De-a lungul timpului, firma deținută de controversatul afacerist a înregistrat numeroase sesizări din partea cetăţenilor nemulţumiţi fie de condiţiile din microbuze, fie de faptul că au de aşteptat foarte mult în staţii.
În trecut, firma lui Comuși nu a primit licența de transport
Societatea a rămas fără licența de traseu pe care trebuia să o primească de la Consiliul Județean, licență ce îi permitea transportul angajaţilor proprii ai societăţilor cu care avea încheiate contracte, din diferite zone, la punctele de lucru.
Societatea CDI Transport Intern și Internațional a fost înființată în anul 1996, îl are asociat unic pe afaceristul controversat Ion Comuși și pe Ion Zaharia administrator din anul 2006.
Firma este epicentrul unei încrengături de firme, majoritatea de transport și filiale în mai multe orașe precum București, Oradea și Suceava.
Conform datelor raportate pe anul 2025, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 33,7 milioane lei, un profit de 3,3 milioane lei, datorii de peste 20 de milioane de lei și un număr de 166 de angajați.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)