REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ce datorii au de acoperit primarii din judeţ la sfârşit de an

Ce datorii au de acoperit primarii din judeţ la sfârşit de an

Replica API 12 decembrie 2018 | 00:00 245

O parte dintre primarii din judeţul Constanţa încheie anul cu noi sume repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Banii sunt bineveniţi, însă sunt autorităţi care se aşteptau la sume mai mari.

Primarul oraşului Techirghiol, Soceanu Iulian Constantin, a precizat că suma de 125.000 de lei va fi repartizată pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri europene avute în derulare, şapte la număr. “Cu banii repartizaţi luna trecută şi, în general, cu toate sumele primite în acest an de la Consiliul Judeţean Constanţa, am plătit anumite studii de fezabilitate. Într-un cuvânt, i-am folosit pentru atragerea de fonduri europene”, a declarat şeful autorităţii locale.

Sprijin pentru lemne

La rândul lui, întrebat de fondurile de la CJC, primarul de la Oltina, Gheorghe Chirciu, a afirmat că sunt multe de făcut pentru dezvoltarea locală şi bani sunt tot timpul necesari, mărturisind că nu au fost alocaţi prea mulţi în acest an. Suma pe acest an s-ar ridica la 100.000 de lei, cu tot cei 50.000 de lei ce i-au fost repartizaţi la sfârşitul lui noiembrie 2018. Anul trecut, primarul Gheorghe Chirciu, a primit de la instituţia judeţeană 600.000 de lei, de şase ori mai mulţi bani. “Suntem mulţumiţi şi de aceste sume, chiar dacă am primit mai puţini bani comparativ cu anul trecut. În perioada fostei administraţii dacă ni s-a repartizat o mie de lei, chiar am fost umiliţi atunci”, îşi aminteşte şeful autorităţii locale. Din cei 50.000 de lei primiţi de Primăria Oltina de la CJC în acest sfârşit de an, 30.000 de lei vor fi folosiţi pentru lemne, ce vor asigura încălzirea în şcoli, grădiniţe, cămin cultural şi primărie. Diferenţa de bani de la până la 20.000 de lei se va aloca pentru reparaţia drumurilor de piatră din comună.

Banii ar trebui alocaţi direct de la Guvern

Primăriţa de la Saraiu, Dorinela Irimia, a precizat că s-ar fi aşteptat la repartizarea unei sume mai mari de bani. Autoritatea locală a primit de la CJC, la sfârşitul lunii noiembrie, 50.000 de lei. Ar fi avut nevoie de măcar 150.000 de lei. “Numai la proiectul de asfaltare din localitatea Dulgheru avem o cotă de cofinanţare de 600.000 de lei”, a explicat şefa autorităţii locale. La acest moment, primăriţa nu ştie pentru ce anume a fost alocată suma de 50.000 de lei. “Nu am primit nici suma repartizată, nici destinaţia pentru care a fost alocată suma. Am avut solicitări pe mai multe urgenţe: pentru cotele de cofinanţare pe care le plătim la proiecte, pentru o lucrare unde avem ca şi arierate o platformă asfaltată, cea din spatele primăriei, pentru susţinerea societăţii-anexă a Consiliului Local şi pentru cotele de cofinanţare pentru PNDL 2”, a mărturisit Dorinela Irimia. Şefa autorităţii locale s-a arătat puţin dezamăgită de valoarea fondurilor alocate, susţinând că sunt primării care au primit sume mai mari de bani şi că din punctul ei devedere nu se justifică această alocare. “Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (n.r. Horia Marius Ţuţuianu) este singurul din judeţ care ne sprijină cu fonduri. Ne dorim sprijinul acestuia în continuare”, a mai spus primăriţia Dorinela Irimia. Şefa autorităţii locale a explicat însă, că din punctul ei de vedere, banii ar trebui alocaţi direct de la Guvern.

Iată cum a repartizat CJC banii

Amintim că 46 de primării din județul Constanța au primit la sfârşitul lunii noiembrie bani pentru achitarea datoriilor. Suma totală este de 4,273,113.00de lei. Cei mai mulți, adică 300.000 lei, merg la Limanu. Suma de 150.000 lei o vor primi următoarele administrații locale: 23 August, Ciocârlia, Hârșova, Mircea Vodă, Murfatlar. De asemenea, 125.000 lei vro ajunge în conturile primăriilor din Cumpăna, Techirghiol, Tuzla, iar 100.000 lei vor primi Albești, Amzacea, , Castelu, Chirhogeni, Dobromir, Dumbrăveni, Eforie, Ghindărești, Grădina, Horia, Istria, Peștera, Seimeni, Siliștea, Tortomanu, Târgușor. Bani, ceva mai puțin merg și la Ciobanu, Costinești, Cuza Vodă, Deleni, Fântânele, Lumina, Oltina, Ovidiu, Pantelimon, Saligny, Saraiu, Topalu, Vulturu. Acestea vor primi 50.000 lei, în timp ce Cobadin primește, 73,113 lei, iar Ion Corvin și Săcele primesc 75.000 lei. Cea mai mică sumă ajunge la Negru Vodă: 25.000 lei.

Camelia MATEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Primarul nostru din Garliciu nu a achitat salariile angajatilor care au persoane cu handicap in ingrijire.
0
0
Nu apare Rasova ....nu avea nevoie de fonduri?
1
0
Prostu de primar al nostru se pare ca sa pus degeaba in genunchi la TUTUIANU dandui firmei favorite a lu Tutuianu, firma Strabag teren si tot concursul sa monteze statia mobila de asfalt ca sa repare drumurile judetene. Presedintele ii da muie cand vine vorba sa primeasca primaru nostru ceva firimituri de la consiliul judetean.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218