REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ce măsuri vor lua autoritățile constănțene în weekend-ul de Florii și al Paștelui Catolic?

Ce măsuri vor lua autoritățile constănțene în weekend-ul de Florii și al Paștelui Catolic?

Lorena CRISTEA 4 aprilie 2026 | 00:00 711

Având în vedere sărbătorile Duminica Floriilor și Paștele Catolic, ambele sărbătorite în duminica ce urmează, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost mobilizate la nivelul întregului județ pentru a asigura un weekend în siguranță tuturor celor aflați în această perioadă pe litoralul Mării Negre.

Ce masuri vor lua autoritatile constantene in weekend-ul de Florii si al Pastelui Catolic?

Pe linie de ordine publică, dispozitivele de siguranţă publică vor patrula pe întreg litoralul Mării Negre, fiind adaptate și amplasate în funcție de evoluția situației operative, pentru a preveni faptele antisociale, dar și pentru a interveni prompt în sprijinul cetățenilor.

Concomitent, polițiștii rutieri vor acționa pe principalele artere de circulație pentru siguranța traficului. Aceștia vor asigura fluența circulației și vor desfășura acțiuni pentru combaterea excesului de viteză și prevenirea accidentelor rutiere, în principal pe autostrăzile A2, A4, precum și pe drumurile naționale care leagă stațiunile de pe litoral.
 
 Polițiștii de la transporturi vor patrula în trenuri și gări pentru ca cetățenii să călătorească în siguranță.

Polițiștii din structurile de investigații criminale vor acționa pentru prevenirea furturilor și a infracțiunilor săvârșite cu violență.

De asemenea, polițiștii din cadrul structurilor de prevenire a criminalității vor veni în prijinul cetățenilor prin recomandări cu privire modul în care pot evita  să devină victime ale infracțiunilor.

Polițiștii recomandă tuturor celor care se vor afla în această perioadă pe litoral să manifeste prudență, responsabilitate și respect față de lege, pentru a evita evenimente neplăcute și a se bucura în siguranță de timpul liber.

„În această perioadă, vom fi prezenți în zonele aglomerate și în apropierea lăcașurilor de cult, pentru desfășurarea în siguranță a tuturor activităților publice, și recomandăm cetățenilor să manifeste răbdare, să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să acorde atenție siguranței personale și să evite implicarea în situații conflictuale.

Vom rămâne la datorie, alături de celelalte instituții partenere, pentru ca dumneavoastră să vă bucurați în siguranță de aceste evenimente.„, au transmis reprezentanții IPJ Constanța. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere