REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ce spune ISJ Constanța despre scandalul de la fostul Liceu CFR

Ce spune ISJ Constanța despre scandalul de la fostul Liceu CFR

Lorena CRISTEA 6 aprilie 2026 | 14:30 877

După ce Replica de Constanța a atras atenția asupra locuitorilor din zona fostului Liceu CFR din cartierul Palas cărora le-a fost restricționat accesul către propriile case prin montarea unor porți care blochează strada principală, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a transmis o serie de lămuriri. 

Ce spune ISJ Constanta despre scandalul de la fostul Liceu CFRLiceul Gheorghe Duca 

„Din discuțiile cu managerul școlar reiese faptul că reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală a Municipiul Constanța- Disciplina în Construcții au efectuat verificări și au concluzionat că locatarii respectivi nu au dreptul să tranziteze zona/ curtea școlii. Drept urmare, au recomandat unității de învățământ securizarea spațiului în cel mai scurt timp. 

Instituția școlară s-a conformat, prioritară fiind siguranța elevilor. În acest timp Primăria a trimis o echipă care igienizează/ toaletează zona clădirilor respective, urmând ca  Direcția Generală Poliția Locală a Municipiul Constanța să identifice o soluție pentru locatari, fără a aduce atingere securității elevilor respectivului liceu.

Ce spune ISJ Constanta despre scandalul de la fostul Liceu CFRClaudia Portase 

De menționat este faptul unitatea de învățământ a fost în această organizare încă de la construcția sa (1974), dar la momentul acela erau utilizate toate clădirile, situație diferită de cea din prezent.

Conducerea liceului colaborează cu toate instituțiile abilitate, astfel încât să se clarifice toate aspectele, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, urmărind, în primul rând, siguranța elevilor. De asemenea, unitatea școlară s-a oferit să pună la dispoziție o poartă spre o alee pietonală pentru locatari, până la identificarea soluției legale finale.„, au transmis reprezentanții ISJ Constanța. 


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere