Ce spune Mazăre despre întâlnirea cu judecătorul Toni Greblă la un hotel din Mamaia
Ce spune Mazăre despre întâlnirea cu judecătorul Toni Greblă la un hotel din Mamaia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestStenograme din referatul DNA!
Numele primarul Constanţei, Radu Mazăre, apare în dosarul Toni Greblă. "Declaraţia din 02.02.015 a martorului Octavian – Luchian Seciu (fost lucrător al Corpului de Control al primului – ministru şi respectiv inspector general la Transelectrica), din care rezultă că, în datele 25 şi 26.11.2011, pe vremea când ocupa funcţia de inspector general la Transelectrica, sub mandatul lui Horia Hăhăianu, s-a întâlnit cu Ion Bîrcină, cu Toni Greblă şi ulterior cu Radu Mazăre (ultima întâlnire având loc în 26.11.2011 la Hotelul Oxford din Mamaia)", conform stenogramelor. Edilul susţine că nu îl cunoaşte pe Toni Greblă. "M-am întâlnit o singură dată cu Toni Greblă. A venit omul la mare. Nu l-am cunoscut nici înainte, nici după. Acum trebuie să comentăm orice întâlnire cu oricine în ţara asta... E mai rău ca în ’89. Urmăresc cu interes ce se întâmplă la Bucureşti", a spus Mazăre.
Facem precizarea că Toni Greblă este acuzat, în dosarul în care se cere aviz pentru arestarea și trimiterea sa în judecată, şi de constituirea unui grup infracţional organizat, în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)








