REPLICA ONLINE CONSTANTA

21° Constanța Joi, 12 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7641
21° Constanța Joi, 12 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7641
 

Cehia impune restricţii mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus

Cehia impune restricţii mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus

Replica API 18 septembrie 2020 | 00:00 1129

Cehia a impus reguli mai stricte pentru limitarea epidemiei de coronavirus, după ce numărul de cazuri noi a început să crească, transmite dpa, citată de Agerpres.

Cehia impune restricţii mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus

Miercuri seara, ministerul sănătăţii de la Praga a anunţat că restaurantele, cafenelele, barurile şi cluburile nu vor putea permite intrarea decât în limita locurilor pe scaune. La evenimentele în interior cu mai mult de zece participanţi, fiecare din aceştia trebuie să aibă un loc desemnat. Măsurile ar trebui să creeze 'o anumită distanţă', a arătat instituţia.

Există unele excepţii doar pentru expoziţii şi târgurile de specialitate.

Marţi, în Cehia s-a înregistrat un record al numărului zilnic de cazuri noi - 1675. Miercuri, bilanţul respectiv a fost depăşit, raportându-se 2139 de infectări, conform datelor preluate joi de Reuters. Numărul deceselor legate de COVID-19 de la începutul epidemiei a ajuns la 481.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.